Reîntâlniri memorabile

 - Virgil ANDRONESCU -

După foarte mulți ani, azi am reîntâlnit-o în Turnu Măgurele pe doamna profesor, pictor Maria Sacerdoteanu. A fost o reîntâlnire ce mi-a adus o mare bucurie în suflet. Bucuria și intensitatea ei a fost reciprocă. Acum e pensionară.

În 1994, în timp ce eram în anul doi de seral la Liceul Agricol (acum „Sfântul Haralambie”), secția contabilitate, la ora de contabilitate – sub bagheta doamnei profesor Tănțica Boca –, în loc să fiu atent la cifre, balanțe și bilanțuri contabile, îi făceam portretul doamnei profesor.

În timp ce preda, ochiul său atent m-a văzut, dar m-a lăsat să-mi duc la capăt „opera”. Când am terminat desenul, m-a chemat la catedră, între timp se sunase de încheierea orei, și mi-a cerut să aduc și caietul... Am dus un alt caiet, pe cel de finanțe-statistică-planificare, nicidecum pe cel de contabilitate pe care desenasem.

„Te rog, adu-mi caietul în care lucrai... problemele de contabilitate!”, mi-a zis.

Nu am avut încotro și m-am conformat cererii.

„Știi că pentru asta, după Regulamentul școlar, trebuie să te exmatriculez?”, m-a întrebat.

Am răspuns, cu capul plecat și cu jumătate de gură, că știu.

„Bun, după ora pe care o mai ai, ne vedem la cancelarie.”

După ora de filosofie, cu doamna profesor Moldovan Ionela, verișoara doamnei Boca, m-am prezentat la locul stabilit.

„Virgile, Virgile...! Eu am terminat orele, hai să mergem și vorbim pe drum!”

Era o seară de început de iarnă. Pe atunci, anul școlar era împărțit în trimestre. Am plecat împreună cu doamna Boca. Am condus-o până acasă.

„Virgile, mă bucur că facem revista împreună – reînviase, după 20 de ani, revista «Viorile zborului» –, dar ce facem cu Regulamentul școlar?! Uite, eu am să vorbesc cu cineva și la următoarea oră am să-ți spun când și unde să mergi.”

Ne-am despărțit. Eu, bucuros că scăpasem doar cu atât... Doamna Boca, bucuroasă, privind desenul – portretul acesteia –, pe care i-l dădusem.

A trecut ceva timp, nu prea mult, și, într-o seară, după ore, conducând-o pe același drum, mi-a spus:

„Mâine mergi la Clubul Elevilor, o cauți pe doamna profesor Sacerdoteanu și îi spui că te-am trimis eu.”

Așa am făcut. Așa am ajuns să o cunosc pe pictorița Maria Sacerdoteanu.

Aproape doi ani de zile am fost învățăcel la cercul de pictură, am terminat primind și un document dactilografiat, semnat și ștampilat, prin care mi se recunoștea munca și devenirea întru pictură.

Foaia cu antet și ștampilă mi-a folosit pentru a fi, un an, la Școala Generală numărul 3 din Odaia – unde fusesem elev în clasele I-VIII –, ca suplinitor de educație plastică și istoria artelor. Am avut bucuria de a fi coleg cu unii dintre foștii mei profesori. Am fost coleg și cu personajul – fostul meu profesor de agricultură-anatomie-biologie – din proza scurtă „Crucea măgarului”, din volumul „În zodia Dunării”.

În cei aproape doi ani de Club al Elevilor am adus un Premiu III al meu și câteva Mențiuni ale copiilor ce-mi erau colegi. Participaserăm la Festivalul Național de Pictură Religioasă „Icoana din sufletul copilului”, la Patriarhia Română din Dealul Mitropoliei.

Atunci am avut deosebita onoare de a primi Diplomele din mâna Patriarhului Teoctist. Icoana pe sticlă, Răstignirea lui Iisus, într-o interpretare personală, originală, alături de lucrările celor câțiva copii, a rămas în pinacoteca Patriarhiei Române.

Tot atunci am avut șansa de a asista la o ședință comună a celor două Camere ale Parlamentului României, ce-și avea, pe atunci, sediul în același Deal al Mitropoliei.

O altă bucurie a fost participarea la un concert de muzică clasică ce a avut loc la Sala Radiodifuziunii Române „Mihail Jora” din capitala patriei.

Într-un an, cu aceeași patalama la mână, am ținut locul la catedră – într-o școală generală, clasele V-VIII – domnului profesor, pictor Dumitru Negru, bunul meu prieten, membru UAPR, plecat din această lume în decembrie 2021.

Da, astăzi am mai trăit o bucurie: am reîntâlnit-o pe doamna Maria Sacerdoteanu, membră a UAPR.

Mulțumesc, doamna profesor!