Camera nr. 13
- de Virgil ANDRONESCU -
Întreaga zi călătorise în scop de afaceri. Era un ins foarte ocupat. Închiriase camera în care se afla acum, doar pentru o singură noapte. Acum dormea. Maşina cu care venise era parcată în faţa hotelului. Era foarte obosit şi dormea.
* * *
O frână bruscă şi maşina se opri aproape instantaneu. Duse mâna la ochi şi se ascunse jos după bord. La mai puţin de 200 de metri în faţa sa o lumină puternică şi divers colorată îl orbea! Un şuierat asurzitor cobora odată cu această cerească lumină. După câteva minute, zgomotul încetă iar lumina de formă ovoidă se echilibra la sol. Mult praf ridicat, ca o ceaţă multicoloră, o substanţă gazoasă în stare ionizată. Curiozitatea îl făcu să deschidă portiera din stânga lui şi să coboare pe asfaltul plumburiu străfulgerat de lumina tăioasă.
* * *
Sus, la etajul trei, camera nr. 13, se auzi un cioc- cioc destul de puternic în uşă... Băiatul de la room- service...! De partea cealaltă a uşii, din interior, nu se auzi nici un răspuns. Aşa că băiatul se întoarse şi plecă destul de mirat, făcând un semn de insatisfacţie. Oaspetele dormea adânc. Oboseala îl făcea să pară transportat într-o altă lume...
* * *
Din lumina orbitoare s-au născut două siluete negre, parcă decupate din ,, Capriciile'' lui Goya. Veneau spre el... Domnul care coborâse din automobil rămase ţeapăn şi orice încercare de a spune ceva sau de a o lua la fugă îi fusese anihilată pe loc. Necunoscuţii îl înşfăcară de braţe şi îl ridicară cam la un metru deasupra solului. După câteva minute se găsea întins în stare de inconştienţă pe o masă metalică ,, aranjată'' cu mai multe fire conectate la un computer, la capete cu senzori lipiţi de corpul acestuia. În cameră, multe aparate sofisticate, multe computere ultraperformante.
* * *
Domnul de la camera nr.13 se adâncise într-un vis, avea un chip contractat şi se tot mişca fragmentat dintr-o parte în alta a patului. Transpirat... Vorbea în somn ceva nedesluşit. Părea a fi într-un coşmar.
* * *
După câteva ore ,, individul cu maşina'' începu să se trezească. O altă siluetă uriasă se aplecă deasupra lui şi îl întrebă pe un ton ridicat.
-Mă auzi? Vorbeşte dacă mă auzi!
-Cine...? Unde sunt?
Cuvintele anonimului pământean îl mai îmbunară pe tipul al cărui chip era identic cu al său. Şi vocea părea la fel de
identică.
-Răspunde-mi...! spuse necunoscutul anchetator.
-Nu ştiu cine sunteţi... Nu, nu pot să... Nu pot să vă spun!
Pământeanul căzu din nou în inconştienţa din care doar se trezise numai pentru câteva minute.
* * *
Pendulul ceasului din camera 13 se apropia rapid de semnalul orei 24:00. Mai erau două minute până la miezul nopţii. Necunoscutul îşi continua călătoria obositoare prin coşmarul care îl copleşise în întregime. Acum, rămăsese ţeapăn de parcă era legat de pat. Nu se mai mişca...
* * *
-Activaţi tensiunea! spuse una dintre ciudatele forme, cel care îl interogase puţin mai înainte.
-Activat...! veni mecanic răspunsul unei alte creaturi.
Pământeanul se zbătea fără nici o şansă de a se elibera.
-Cine eşti? întreă răstit cel care comandase cuplarea la energia electrică. Mă auzi? Răspunde-mi şi totul se va termina repede!
-Sunt... Unde e maşina mea? Am lăsat-o în faţa hotelului. Unde mă aflu? reuşi să vocifereze prizonierul. Scăpase de şocurile electrice iar acum se afla sub influenţa hipnozei.
* * *
,,Fie-vă milă de mine şi lăsaţi- mă! Vă rog... maşina mea... Unde sunt?'' Acestea sunt primele cuvinte ce se desluşiră din ceea ce vorbise clientul hotelului, în somn. Mersese toată ziua iar oboseala şi aerul poluat pe care îl inhalase îi provocau neplăceri. ,, Cum te numeşti? Cu ce te ocupi?''- vocea venea de undeva din înaltul cerului, de la milioane de kilometri depărtare.
* * *
-Te afli pe Selena 1! spuse entitatea ce părea a fi şeful...
-Cum te numeşti? Cu ce te ocupi? Vrem să ne confirmi ceea ce noi cunoaştem deja despre tine, completă un subaltern.
Pământeanul se trezise din leşin- şocurile electrice îşi făcusera efectul, iar acum se afla sub hipnoză.
Mă numesc Paul, Paul Ionescu şi sunt din Bucureşti, am 44 de ani şi sunt directorul general al Institutului de Fizică Atomică din Roumânia. De curând am terminat şi nişte studii în domeniul astronomiei în U.K. la Greenwich. Vă rog să- mi spuneţi ce caut aici! Spuneţi-mi ce doriţi de la mine! Cine sunteţi? Unde sunt?
................................................
-Da, ai trecut testul, pământeanule! Ai spus adevarul. Te afli pe Selena 1- un satelit natural al pământului de unde te-am extras. Pentru ce... Vei afla la momentul potrivit. Steaua pe care te afli acum este una paralelă cu Terra şi la o distanţă nu prea mare de aceasta. Fiecare dintre voi tereştrii aveţi o dublură aici. Pari speriat că suntem identici! Asta e explicaţia. Întelegi...? Stai liniştit. Într-o viaţă trecută sufletul dumneavoastră îşi avea dublura aici... Cam pe la 1700 ,an terestru, după ce aţi murit prima oară, sufletul şi- a căutat perechea lui: un suflet nemuritor! Eu am fost... Sunt perechea sufletului tău. Corpurile sunt doar de împrumut. Să nu te mire şi nici să nu te sperie nimic! Eu sunt veşnic, imaginea ta în oglindă- imaginea care te are sub protecţie. Suntem identici. Pe Terra, asta se numeşte reîncarnare, nu? Nu-i
aşa...? Răspunde!
-Staţi... o clipă vă rog! Nu mai înţeleg nimic. Mi-aţi explicat o sumedenie de lucruri, care mai de care mai de neînţeles şi foarte suspecte. Nu am înţeles nimic! De ce? Ce am făcut?
-Atunci e tocmai bine! Vezi cum funcţionează hipnoza? Dar... lasă acum, nu-ţi voi mai explica. O.k!
-Deci...? întrebă prizonierul.
-Cam asta a fost totul. Deja ţi- am spus prea multe, mai multe decât trebuia. Aici, eu pun întrebări, numai eu! Terra... ce s-a ales de această planetă? De aici, totul se vedea atât de albastru totul...! Iar acum totul e învăluit într-o ceaţă gri.
Ce ai de spus?
-Da, aveţi dreptate! Dar nu eu sunt de vină, sau nu numai eu! Dar cum se face că am ajuns aici?!
* * *
Domnul de la camera 13 vorbea cu el însuşi. El întreba şi tot el îşi răspundea. Transpirase. Coşmarul continua.
-,,Cine crezi ca e de vină?''
-,,Nu, nu ştiu... sincer, nu ştiu!''
-,,Care sunt şansele de a redresa Terra?''
-,,Ar fi trebuit să ţin cont de profeţiile lui Nostradamus!''
-,,Încerci să te disculpi? Dacă tu nu vei face nimic, nimicul se va alege de voi! Aşa că...''
Singur se întreba şi singur răspundea. Coşmarul îşi pierduse din intensitate.
* * *
-Ar trebui să iau măsuri, să fac ceva. Da... asta e, Centrala Nucleară... Ceva nu e în regulă şi nu funcţionează. Şi numai eu ştiu asta. A fost proiectat prost unul dintre reactoare.
-Şi când te gândeşti, spuse vocea din departare, când te gândeşti că aici se spune că se află centrul Păcii Universale, este... Da ai grijă, chiar acolo în Roumânia, la tine acasă! Ai grijă...!
* * *
Interogatoriul îşi mai pierduse din intensitate.
-Pe pământ sunteţi aproape de anul 2000. Noi aici suntem deja... Dar de fapt timpul nu există... el este doar în interiorul noastru. Când vorbim de timp suntem subiectivi. Cât priveşte spaţiul... el nu mai există pentru noi. Voi, la fiecare 400 de ani ramâneţi în urmă cu 1, 2 zile, deci sunteţi în urma noastră cu..., atâţia ani .Ai grijă... Trebuie să...
* * *
Deja 6 dimineaţa. Locatarul camerei 13 se trezi mult mai obosit decât se culcase. Coşmarul trecuse lăsând urme adânci în conştiinţa acestuia. Îşi amintea vag ceea ce visase. Privi ceasul de la mână, se uită şi la cel de pe perete. Încerca să-şi amintească cu exactitate ceea ce visase toată noaptea. Rupse o pagină din agenda ce o avea în buzunarul hainei. Scoase un creion din servieta diplomat şi notă ceva, după care gândi ceva cu voce tare şi plin de satisfacţie: ,, Eram în urmă cu douazeci de secunde, deci la ora 13:00 are loc montarea şi testarea reactorului.'' Se îmbrăcă în grabă. Îşi luă servieta şi coborâ în stradă- după ce lăsă cheile la recepţia hotelului. Urcă în maşină grăbit. Goni câteva ore, ajunse cu câteva minute înainte de montarea reactorului nuclear. Coborâ din maşină şi spuse responsabilului de lucrare să oprească lucrarea. Îl întoarse ,,pe propria răspundere'' la uzina unde fusese proiectat şi construit, pentru a fi refăcut de la planşa
proiectantului şi până la montarea celei mai mici piese.
Acum totul era normal. El, Paul Ionescu, fiu de ţăran, se gândi- privind cerul gri- albastru, că greşise ţinând cu tot dinadinsul să monteze primul reactor, fiind cu gândul numai la faima sa, numai la timpul său şi neţinând seama de timpul celorlalţi. Acum mulţumea cerului.
Se lăsase seara. Luna îşi făcea apariţia. Paul Ionescu sta acum în fotoliul din locuinţa sa, gândind la goana nebună- din fiecare zi. Gândea la cele două fetiţe şi la băieţelul său care împreună cu frumoasa sa soţie îl înconjurau cu căldură.
Priveau cu toţii la tv imagini superbe de pe ,,Selena 1''- serialul preferat al familiei.
,,Fiecaruia îi corespunde o stea protectoare, o piatră preţioasă, un talisman. Timpul are valoarea sa! Timpul nostru al tuturor, timpul nostru cel de toate zilele!'' Adormi în fotoliu visând la un astru fericit şi împăcat cu universul. Terra va trăi veşnic în acest univers.
Pendulul ceasului din perete şi acele ceasului de la mână sa aveau acum un timp comun. Vor arăta orele 24:00..., peste câteva secunde aveau să primească în case prima zi a anului 2001 şi implicit a mileniului trei. Secolul XXI sosea într-o linişte perfectă.
,,Drum bun Terra, drum bun Selena 1.
Roumânia mileniului trei!''
Întreaga zi călătorise în scop de afaceri. Era un ins foarte ocupat. Închiriase camera în care se afla acum, doar pentru o singură noapte. Acum dormea. Maşina cu care venise era parcată în faţa hotelului. Era foarte obosit şi dormea.
* * *
O frână bruscă şi maşina se opri aproape instantaneu. Duse mâna la ochi şi se ascunse jos după bord. La mai puţin de 200 de metri în faţa sa o lumină puternică şi divers colorată îl orbea! Un şuierat asurzitor cobora odată cu această cerească lumină. După câteva minute, zgomotul încetă iar lumina de formă ovoidă se echilibra la sol. Mult praf ridicat, ca o ceaţă multicoloră, o substanţă gazoasă în stare ionizată. Curiozitatea îl făcu să deschidă portiera din stânga lui şi să coboare pe asfaltul plumburiu străfulgerat de lumina tăioasă.
* * *
Sus, la etajul trei, camera nr. 13, se auzi un cioc- cioc destul de puternic în uşă... Băiatul de la room- service...! De partea cealaltă a uşii, din interior, nu se auzi nici un răspuns. Aşa că băiatul se întoarse şi plecă destul de mirat, făcând un semn de insatisfacţie. Oaspetele dormea adânc. Oboseala îl făcea să pară transportat într-o altă lume...
* * *
Din lumina orbitoare s-au născut două siluete negre, parcă decupate din ,, Capriciile'' lui Goya. Veneau spre el... Domnul care coborâse din automobil rămase ţeapăn şi orice încercare de a spune ceva sau de a o lua la fugă îi fusese anihilată pe loc. Necunoscuţii îl înşfăcară de braţe şi îl ridicară cam la un metru deasupra solului. După câteva minute se găsea întins în stare de inconştienţă pe o masă metalică ,, aranjată'' cu mai multe fire conectate la un computer, la capete cu senzori lipiţi de corpul acestuia. În cameră, multe aparate sofisticate, multe computere ultraperformante.
* * *
Domnul de la camera nr.13 se adâncise într-un vis, avea un chip contractat şi se tot mişca fragmentat dintr-o parte în alta a patului. Transpirat... Vorbea în somn ceva nedesluşit. Părea a fi într-un coşmar.
* * *
După câteva ore ,, individul cu maşina'' începu să se trezească. O altă siluetă uriasă se aplecă deasupra lui şi îl întrebă pe un ton ridicat.
-Mă auzi? Vorbeşte dacă mă auzi!
-Cine...? Unde sunt?
Cuvintele anonimului pământean îl mai îmbunară pe tipul al cărui chip era identic cu al său. Şi vocea părea la fel de
identică.
-Răspunde-mi...! spuse necunoscutul anchetator.
-Nu ştiu cine sunteţi... Nu, nu pot să... Nu pot să vă spun!
Pământeanul căzu din nou în inconştienţa din care doar se trezise numai pentru câteva minute.
* * *
Pendulul ceasului din camera 13 se apropia rapid de semnalul orei 24:00. Mai erau două minute până la miezul nopţii. Necunoscutul îşi continua călătoria obositoare prin coşmarul care îl copleşise în întregime. Acum, rămăsese ţeapăn de parcă era legat de pat. Nu se mai mişca...
* * *
-Activaţi tensiunea! spuse una dintre ciudatele forme, cel care îl interogase puţin mai înainte.
-Activat...! veni mecanic răspunsul unei alte creaturi.
Pământeanul se zbătea fără nici o şansă de a se elibera.
-Cine eşti? întreă răstit cel care comandase cuplarea la energia electrică. Mă auzi? Răspunde-mi şi totul se va termina repede!
-Sunt... Unde e maşina mea? Am lăsat-o în faţa hotelului. Unde mă aflu? reuşi să vocifereze prizonierul. Scăpase de şocurile electrice iar acum se afla sub influenţa hipnozei.
* * *
,,Fie-vă milă de mine şi lăsaţi- mă! Vă rog... maşina mea... Unde sunt?'' Acestea sunt primele cuvinte ce se desluşiră din ceea ce vorbise clientul hotelului, în somn. Mersese toată ziua iar oboseala şi aerul poluat pe care îl inhalase îi provocau neplăceri. ,, Cum te numeşti? Cu ce te ocupi?''- vocea venea de undeva din înaltul cerului, de la milioane de kilometri depărtare.
* * *
-Te afli pe Selena 1! spuse entitatea ce părea a fi şeful...
-Cum te numeşti? Cu ce te ocupi? Vrem să ne confirmi ceea ce noi cunoaştem deja despre tine, completă un subaltern.
Pământeanul se trezise din leşin- şocurile electrice îşi făcusera efectul, iar acum se afla sub hipnoză.
Mă numesc Paul, Paul Ionescu şi sunt din Bucureşti, am 44 de ani şi sunt directorul general al Institutului de Fizică Atomică din Roumânia. De curând am terminat şi nişte studii în domeniul astronomiei în U.K. la Greenwich. Vă rog să- mi spuneţi ce caut aici! Spuneţi-mi ce doriţi de la mine! Cine sunteţi? Unde sunt?
................................................
-Da, ai trecut testul, pământeanule! Ai spus adevarul. Te afli pe Selena 1- un satelit natural al pământului de unde te-am extras. Pentru ce... Vei afla la momentul potrivit. Steaua pe care te afli acum este una paralelă cu Terra şi la o distanţă nu prea mare de aceasta. Fiecare dintre voi tereştrii aveţi o dublură aici. Pari speriat că suntem identici! Asta e explicaţia. Întelegi...? Stai liniştit. Într-o viaţă trecută sufletul dumneavoastră îşi avea dublura aici... Cam pe la 1700 ,an terestru, după ce aţi murit prima oară, sufletul şi- a căutat perechea lui: un suflet nemuritor! Eu am fost... Sunt perechea sufletului tău. Corpurile sunt doar de împrumut. Să nu te mire şi nici să nu te sperie nimic! Eu sunt veşnic, imaginea ta în oglindă- imaginea care te are sub protecţie. Suntem identici. Pe Terra, asta se numeşte reîncarnare, nu? Nu-i
aşa...? Răspunde!
-Staţi... o clipă vă rog! Nu mai înţeleg nimic. Mi-aţi explicat o sumedenie de lucruri, care mai de care mai de neînţeles şi foarte suspecte. Nu am înţeles nimic! De ce? Ce am făcut?
-Atunci e tocmai bine! Vezi cum funcţionează hipnoza? Dar... lasă acum, nu-ţi voi mai explica. O.k!
-Deci...? întrebă prizonierul.
-Cam asta a fost totul. Deja ţi- am spus prea multe, mai multe decât trebuia. Aici, eu pun întrebări, numai eu! Terra... ce s-a ales de această planetă? De aici, totul se vedea atât de albastru totul...! Iar acum totul e învăluit într-o ceaţă gri.
Ce ai de spus?
-Da, aveţi dreptate! Dar nu eu sunt de vină, sau nu numai eu! Dar cum se face că am ajuns aici?!
* * *
Domnul de la camera 13 vorbea cu el însuşi. El întreba şi tot el îşi răspundea. Transpirase. Coşmarul continua.
-,,Cine crezi ca e de vină?''
-,,Nu, nu ştiu... sincer, nu ştiu!''
-,,Care sunt şansele de a redresa Terra?''
-,,Ar fi trebuit să ţin cont de profeţiile lui Nostradamus!''
-,,Încerci să te disculpi? Dacă tu nu vei face nimic, nimicul se va alege de voi! Aşa că...''
Singur se întreba şi singur răspundea. Coşmarul îşi pierduse din intensitate.
* * *
-Ar trebui să iau măsuri, să fac ceva. Da... asta e, Centrala Nucleară... Ceva nu e în regulă şi nu funcţionează. Şi numai eu ştiu asta. A fost proiectat prost unul dintre reactoare.
-Şi când te gândeşti, spuse vocea din departare, când te gândeşti că aici se spune că se află centrul Păcii Universale, este... Da ai grijă, chiar acolo în Roumânia, la tine acasă! Ai grijă...!
* * *
Interogatoriul îşi mai pierduse din intensitate.
-Pe pământ sunteţi aproape de anul 2000. Noi aici suntem deja... Dar de fapt timpul nu există... el este doar în interiorul noastru. Când vorbim de timp suntem subiectivi. Cât priveşte spaţiul... el nu mai există pentru noi. Voi, la fiecare 400 de ani ramâneţi în urmă cu 1, 2 zile, deci sunteţi în urma noastră cu..., atâţia ani .Ai grijă... Trebuie să...
* * *
Deja 6 dimineaţa. Locatarul camerei 13 se trezi mult mai obosit decât se culcase. Coşmarul trecuse lăsând urme adânci în conştiinţa acestuia. Îşi amintea vag ceea ce visase. Privi ceasul de la mână, se uită şi la cel de pe perete. Încerca să-şi amintească cu exactitate ceea ce visase toată noaptea. Rupse o pagină din agenda ce o avea în buzunarul hainei. Scoase un creion din servieta diplomat şi notă ceva, după care gândi ceva cu voce tare şi plin de satisfacţie: ,, Eram în urmă cu douazeci de secunde, deci la ora 13:00 are loc montarea şi testarea reactorului.'' Se îmbrăcă în grabă. Îşi luă servieta şi coborâ în stradă- după ce lăsă cheile la recepţia hotelului. Urcă în maşină grăbit. Goni câteva ore, ajunse cu câteva minute înainte de montarea reactorului nuclear. Coborâ din maşină şi spuse responsabilului de lucrare să oprească lucrarea. Îl întoarse ,,pe propria răspundere'' la uzina unde fusese proiectat şi construit, pentru a fi refăcut de la planşa
proiectantului şi până la montarea celei mai mici piese.
Acum totul era normal. El, Paul Ionescu, fiu de ţăran, se gândi- privind cerul gri- albastru, că greşise ţinând cu tot dinadinsul să monteze primul reactor, fiind cu gândul numai la faima sa, numai la timpul său şi neţinând seama de timpul celorlalţi. Acum mulţumea cerului.
Se lăsase seara. Luna îşi făcea apariţia. Paul Ionescu sta acum în fotoliul din locuinţa sa, gândind la goana nebună- din fiecare zi. Gândea la cele două fetiţe şi la băieţelul său care împreună cu frumoasa sa soţie îl înconjurau cu căldură.
Priveau cu toţii la tv imagini superbe de pe ,,Selena 1''- serialul preferat al familiei.
,,Fiecaruia îi corespunde o stea protectoare, o piatră preţioasă, un talisman. Timpul are valoarea sa! Timpul nostru al tuturor, timpul nostru cel de toate zilele!'' Adormi în fotoliu visând la un astru fericit şi împăcat cu universul. Terra va trăi veşnic în acest univers.
Pendulul ceasului din perete şi acele ceasului de la mână sa aveau acum un timp comun. Vor arăta orele 24:00..., peste câteva secunde aveau să primească în case prima zi a anului 2001 şi implicit a mileniului trei. Secolul XXI sosea într-o linişte perfectă.
,,Drum bun Terra, drum bun Selena 1.
Roumânia mileniului trei!''
Comentarii
Trimiteți un comentariu