Iubirile din Valea Îndoielii
- de Virgil ANDRONESCU -
În memoria lui Gheorghe Dohodeagă:,,Orice geam spart e o femeie pierdută!''
Mă strânge Măria de gât,mă sărută,fierbinte,mă îmbrăţişează...
Eşti un deştept!Cel mai deştept!
Ajuns în capătul uliţei mari,privi în stânga şi apoi în dreapta...
Nu zări pe nimeni.ţinea mâna dreaptă streaşină ochilor.Îl ardea soarele.Îl pârjolea.Îl bătea în cap.În capul lui şi aşa umblat de zvârcoliri neomeneşti,nelaîndemâna orişicui.
,,Tu,mare,urât,porc,slăbănog...Porc şi beţiv ordinar!Tu,care nu te poţi opri de la versurile tale prosteşti.Îmi place să merg pe sârmă.''Vorbea cu sine.Conştiinţa lui:,,Între mine şi ea se presupune a fi o relaţie...Una mică,pentru că nu am auzit de catedrala Notre Dame din Paris.Parcă am trecut pe deasupra ei cu avionul.Copilul meu inventat e acum la New York.Dacă vreau, astăzi merg la pescuit.Un peşte vine la mal numai tras de o undiţă.Deschidem împreună un talk-show despre cum se pune râma în cârlig.Se pune în carlig...Câteodată,când eram mai tineri,mâncam amândoi dintr-o caisă şi nu ne cădeau dinţii.Cică există o luptă fără pauze iar omul e precum furnica.Îmi place să fiu luat de val,uneori.Sau mai mereu...''
Pornise către locul cu pricina.Pădurea cea mare şi bogată în sălbăticiuni...se apropia...Ieşiseră deja din satul Valea Îndoielii.Cam la un kilometru.
,,...cu nevastă-mea,tineri fiind,seară de seară,vedeam picioarele broaştei râioase pe care o puneam înhămată la curse.Doamne,ce vremuri romantice!Dacă ne era foame mâncam dragoste cu mămăligă.Uneori credeam că e bine s-o las să-şi pună silicoane.Mie nu imi plac dar dacă ea vrea...Iubirea pentru Măria devenea tot mai adâncă.O adancime vaginală...
Melcul coboară numai să bea apă.Am avut cândva un câine ce mă muşca mereu pentru că numai aşa se simţea în largul lui.
P.C.-ul e poştaşul cel mai bun:prin el îi scriam în fiecare miez de zi scrisori de dragoste din America:I love you baby!Îmi transmitea că se simte bine în spaţiul virtual.Iar eu eram mulţumit.
Tot în tinereţe,încercam să fiu un cât mai discret locuitor al şanţurilor.Nu evitam nici şanţurile discurilor de vinil de unde ascultam muzică folk.Dacă rămâneam eu însumi,nu ajungeam căutator de versuri în pitră seacă.Acesta e principiul meu de fumat în rocă pentru a intra monoxidul de carbon în plămâni.''
La marginea satului se găsi cu Marin Cocoş,Gicuţă Haiduc şi Stan Troacă(zis al lui Trocitu).Îşi dătură cu ,,zâua bună!''.,,Să ne fie...!''îşi răspunseră.Soarele...El era de vină?Întindeau pasul...Erau patru ,,flăcăi''şi la vorbă drumul le părea mai scurt.
-Gheorghe,zise Troacă,mai dă-ne şi nouă câte ceva din ceea ce te frământă pe tine,din filo...cum îi spui tu vorbăriei de o tot îndrugi!Nu te doare capu' când vorbeşti în gând atâta?Nu mă?
-Bineeee,dar ascultaţi-mă cu atenţie şi băgaţi la cap!Ehe,eu am fost în America,cu avionu',ce ştiţi voi...!
Se apropiau de capătul drumului.Totuşi mai aveau de mers.În faţă se ivi un podeţ peste un pârâu.Un podeţ din lemn.
,,Vedeţi voi acest podeţ?E un podeţ din lemn.Din lemn pus de-a curmezişul.Peste o apă curgătoare.Ăsta e pârâul Piatra Seacă.Eu intru să mă răcoresc.''
Îl priveau pe Gheorghe cu invidie pentru pofta lui de viaţă şi pentru isteţimea minţii.Se scălda şi le tot
vorbea:,,...nevastă-mea,femeia mea neclară,imi spune mereu ce crede ea despre dragoste...Ma doare ochiul bolnav şi cer scaunul electric de fript muşte!Durerea mă va înghiţi în curând.Îmi e silă de mine!Îmi e silă de mine!Pleacă din mine fiară!Noi doi (eu şi cu mine),scuipăm sânge.Scuip sânge atunci când lumea e bolnavă financiar sau când se nasc războaie.Profilul meu e unul lent şi mai mereu îmi spun adio,ca şi cum v-aş spune vouă.Mă ascultaţi,mă?''
-Cum să nu,suntem numai ochi şi urechi.Că bine le mai zici!Că frumos mai vorbeşti!Ne dai poftă de viaţă.Dumnezeu e cu noi.
-Da,aşa e.Zi-i mai departe!
,,Bine...Răspunderea lui Sisif de a alerga după vrăbii şi din când în când de a-şi vedea de piatră...Lăsaţi-mă să-mi curgă ochiul de albastru şi de verde...!Sunt muşte în camera asta a vieţii şi aer afară din univers.Se zice că luna e satelitul natural al pământului.Nu e aşa.Eu sunt.Sunt un personaj din ,,The Plai cu boi''a lui D.Azi îl invit la un talk-show.Piciorul mi l-am rupt în cursa de şobolani şi acum îmi bat cuie în cap de ciudă.În lăuntru-mi se scaldă o turmă de porci...Sunt unii care nu cred în Demiurg.E treaba lor.Timpul e în mine.Feriţi-vă de El.Un grăunte de vis pentru poeţi...Aseară am scris un poem dar nu vi-l spun...''
Într-un târziu au ajuns.Pădurea fremăta de vietăţi.Începeau pregătirea pentru partida de vânătoare.
***
Trecuseră apa.Cu puştile le spinare.Gheorghe se scăldase.Semănau cu ceata de haiduci mioritici de odinioară.Toţi de aceeaşi statură şi cam de acelaşi leat.Înalţi şi slăbănogi.Nu băgase de seamă Gheorghiţă că puşca luase apă.Vru s-o încerce.Marin, Gică şi Stan erau gata de vânătoare.Vuia pădurea de triluri...De legănatul frunzişului în adierea lină a vântului primăvăratic.Trase Gheorghe...O dată,de două ori...Degeaba.Cu mâna stângă ţinea cureaua pe care o încerca Glonţ,câinele ,,de vânătoare'',trăgând-o,săltând la dreapta şi la stânga,la stânga şi la dreapta.Tot cu stânga avea obiceiul de a acţiona trăgaciul.Mâna dreaptă ţinea patul puştii.Glonţ dorea să se joace.De multe ori alerga după vrăbii şi din când în când după câte un iepuraş sau fazan rănit.Trase...O dată,de doă ori...Degeaba.Îndreptă ţeava spre el,ţinând un ochi închis iar pe celălalt ,,băgat''în ţeava armei.Câinele,zburdalnic din fire,trase cu putere,cureaua se încordă şi acţionă degetul arătător...Dohodeagă îl scăpă pe trăgaci şi bang-bang...!Se auzi un zgomot puternic.Ecoul se împrăştie cu repeziciune în toată pădurea.Toate vieţuitoarele s-au speriat...Glonţ,bietul,devenise mut-parcă de uimire,şi tremura făcându-se din ce în ce
mai mic.Desigur că el nu avea nici o vină.Stan,Gică şi Marin ajunseră grabnic la locul faptei rămânănd muţi de ceea ce le vedeau ochii.Inima le sărea din piept.Priveau câinele şi priveau cadavrul bunului prieten.
* * *
Trecuse un an de la moartea fulgeratoare a lui Gheorghe.Gheorghe Dohodeagă nu mai era...Neam mare şi respectat în satul Valea Îndoielii.Acum se pomenea,mai mult ca oricand,numele lui.Din toate câte vorbea satul,se credea că şi Măria avusese ,,ceva legături de iubărăşenie'' în tinereţe cu cineva...Cu Gheorghe...Cel mai frumos,cel mai voinic şi cel mai isteţ tânăr din sat.Gheorghe avusese mai multe iubite,chiar şi deodată!Era ,,isteţ atât cât să nu moară de foame''după cum singur se lăuda.Mai avea o calitate:răbdarea.,,Cu răbdarea treci pârâul'',obişnuia să spună mai mereu.
Degeaba vorbeau oamenii,Dohodeagă nu punea la suflet toate cele câte se spunea despre Măria.
,,Bietul de el...!''îl compătimeau toţi cei care îl cunoşteau.Era om bun,nu degeaba se luase Măria cu el!Se iubiseră în tinereţe.Şi atunci existau zvonuri diverse şi intrigi periculoase...
* * *
Îl aduseră oamenii,cu lcrimi în ochi.Îl puseră pe un pat de scânduri învelit cu o rogojină mucegăită.Au căutat-o pe Măria prin sat...Au găsit-o la câteva case mai în josul uliţei ce ducea spre bisericuţa satului.Venea...de parcă se ducea!Ajunse cu greu acasă...Aprinse o lumânare.O frântură de lumânare.Un muc şi ăla frânt şi ruginit.Începu a-l jeli...Asta,numai cât au stat oamenii prin preajmă.Numai atât.Luă o patură şi o aruncă pe cadavrul galben ca ceara...,,să nu-l bâzâie muştele!''
* * *
Cât trăise,Măria prinsese şi nu prinsese în urechi vorbele satului.Acum,de când aflase era ca focul în grai.Plânsul şi pătura putredă spun totul...De îi spunea Gheorghe să facă ,,una sau alta'' ea ,,nu şi nu'',că nu are timp,că are alte treburi,că merge pe la Florica-nevasta lui Stan,să bea un nechezol,etc.Uneori inventa dureri pe ici pe colo...Şi uite-aşa le-a trecut timpul şi viaţa!
* * *
Spiritul ce trăieşte şi astăzi printre sătenii din Valea Îndoielii:,,Rama încadrează geamul!''.Încadrează totul...Ne mai trebuie un verde alături de cer.Iubirea vine de la Dumnezeu.Pe vremea lui Troacă nu existau psihologi.El ştia doar să-şi iubească nevasta.Sub clar de lună se înţelegeau cel mai bine.
* * *
,,Nefericitul Sisif!Piatra lui ,piatra noastra.Noi,nefericiţii...
Şi totuşi Sisif era fericit!''
În memoria lui Gheorghe Dohodeagă:,,Orice geam spart e o femeie pierdută!''
Mă strânge Măria de gât,mă sărută,fierbinte,mă îmbrăţişează...
Eşti un deştept!Cel mai deştept!
Ajuns în capătul uliţei mari,privi în stânga şi apoi în dreapta...
Nu zări pe nimeni.ţinea mâna dreaptă streaşină ochilor.Îl ardea soarele.Îl pârjolea.Îl bătea în cap.În capul lui şi aşa umblat de zvârcoliri neomeneşti,nelaîndemâna orişicui.
,,Tu,mare,urât,porc,slăbănog...Porc şi beţiv ordinar!Tu,care nu te poţi opri de la versurile tale prosteşti.Îmi place să merg pe sârmă.''Vorbea cu sine.Conştiinţa lui:,,Între mine şi ea se presupune a fi o relaţie...Una mică,pentru că nu am auzit de catedrala Notre Dame din Paris.Parcă am trecut pe deasupra ei cu avionul.Copilul meu inventat e acum la New York.Dacă vreau, astăzi merg la pescuit.Un peşte vine la mal numai tras de o undiţă.Deschidem împreună un talk-show despre cum se pune râma în cârlig.Se pune în carlig...Câteodată,când eram mai tineri,mâncam amândoi dintr-o caisă şi nu ne cădeau dinţii.Cică există o luptă fără pauze iar omul e precum furnica.Îmi place să fiu luat de val,uneori.Sau mai mereu...''
Pornise către locul cu pricina.Pădurea cea mare şi bogată în sălbăticiuni...se apropia...Ieşiseră deja din satul Valea Îndoielii.Cam la un kilometru.
,,...cu nevastă-mea,tineri fiind,seară de seară,vedeam picioarele broaştei râioase pe care o puneam înhămată la curse.Doamne,ce vremuri romantice!Dacă ne era foame mâncam dragoste cu mămăligă.Uneori credeam că e bine s-o las să-şi pună silicoane.Mie nu imi plac dar dacă ea vrea...Iubirea pentru Măria devenea tot mai adâncă.O adancime vaginală...
Melcul coboară numai să bea apă.Am avut cândva un câine ce mă muşca mereu pentru că numai aşa se simţea în largul lui.
P.C.-ul e poştaşul cel mai bun:prin el îi scriam în fiecare miez de zi scrisori de dragoste din America:I love you baby!Îmi transmitea că se simte bine în spaţiul virtual.Iar eu eram mulţumit.
Tot în tinereţe,încercam să fiu un cât mai discret locuitor al şanţurilor.Nu evitam nici şanţurile discurilor de vinil de unde ascultam muzică folk.Dacă rămâneam eu însumi,nu ajungeam căutator de versuri în pitră seacă.Acesta e principiul meu de fumat în rocă pentru a intra monoxidul de carbon în plămâni.''
La marginea satului se găsi cu Marin Cocoş,Gicuţă Haiduc şi Stan Troacă(zis al lui Trocitu).Îşi dătură cu ,,zâua bună!''.,,Să ne fie...!''îşi răspunseră.Soarele...El era de vină?Întindeau pasul...Erau patru ,,flăcăi''şi la vorbă drumul le părea mai scurt.
-Gheorghe,zise Troacă,mai dă-ne şi nouă câte ceva din ceea ce te frământă pe tine,din filo...cum îi spui tu vorbăriei de o tot îndrugi!Nu te doare capu' când vorbeşti în gând atâta?Nu mă?
-Bineeee,dar ascultaţi-mă cu atenţie şi băgaţi la cap!Ehe,eu am fost în America,cu avionu',ce ştiţi voi...!
Se apropiau de capătul drumului.Totuşi mai aveau de mers.În faţă se ivi un podeţ peste un pârâu.Un podeţ din lemn.
,,Vedeţi voi acest podeţ?E un podeţ din lemn.Din lemn pus de-a curmezişul.Peste o apă curgătoare.Ăsta e pârâul Piatra Seacă.Eu intru să mă răcoresc.''
Îl priveau pe Gheorghe cu invidie pentru pofta lui de viaţă şi pentru isteţimea minţii.Se scălda şi le tot
vorbea:,,...nevastă-mea,femeia mea neclară,imi spune mereu ce crede ea despre dragoste...Ma doare ochiul bolnav şi cer scaunul electric de fript muşte!Durerea mă va înghiţi în curând.Îmi e silă de mine!Îmi e silă de mine!Pleacă din mine fiară!Noi doi (eu şi cu mine),scuipăm sânge.Scuip sânge atunci când lumea e bolnavă financiar sau când se nasc războaie.Profilul meu e unul lent şi mai mereu îmi spun adio,ca şi cum v-aş spune vouă.Mă ascultaţi,mă?''
-Cum să nu,suntem numai ochi şi urechi.Că bine le mai zici!Că frumos mai vorbeşti!Ne dai poftă de viaţă.Dumnezeu e cu noi.
-Da,aşa e.Zi-i mai departe!
,,Bine...Răspunderea lui Sisif de a alerga după vrăbii şi din când în când de a-şi vedea de piatră...Lăsaţi-mă să-mi curgă ochiul de albastru şi de verde...!Sunt muşte în camera asta a vieţii şi aer afară din univers.Se zice că luna e satelitul natural al pământului.Nu e aşa.Eu sunt.Sunt un personaj din ,,The Plai cu boi''a lui D.Azi îl invit la un talk-show.Piciorul mi l-am rupt în cursa de şobolani şi acum îmi bat cuie în cap de ciudă.În lăuntru-mi se scaldă o turmă de porci...Sunt unii care nu cred în Demiurg.E treaba lor.Timpul e în mine.Feriţi-vă de El.Un grăunte de vis pentru poeţi...Aseară am scris un poem dar nu vi-l spun...''
Într-un târziu au ajuns.Pădurea fremăta de vietăţi.Începeau pregătirea pentru partida de vânătoare.
***
Trecuseră apa.Cu puştile le spinare.Gheorghe se scăldase.Semănau cu ceata de haiduci mioritici de odinioară.Toţi de aceeaşi statură şi cam de acelaşi leat.Înalţi şi slăbănogi.Nu băgase de seamă Gheorghiţă că puşca luase apă.Vru s-o încerce.Marin, Gică şi Stan erau gata de vânătoare.Vuia pădurea de triluri...De legănatul frunzişului în adierea lină a vântului primăvăratic.Trase Gheorghe...O dată,de două ori...Degeaba.Cu mâna stângă ţinea cureaua pe care o încerca Glonţ,câinele ,,de vânătoare'',trăgând-o,săltând la dreapta şi la stânga,la stânga şi la dreapta.Tot cu stânga avea obiceiul de a acţiona trăgaciul.Mâna dreaptă ţinea patul puştii.Glonţ dorea să se joace.De multe ori alerga după vrăbii şi din când în când după câte un iepuraş sau fazan rănit.Trase...O dată,de doă ori...Degeaba.Îndreptă ţeava spre el,ţinând un ochi închis iar pe celălalt ,,băgat''în ţeava armei.Câinele,zburdalnic din fire,trase cu putere,cureaua se încordă şi acţionă degetul arătător...Dohodeagă îl scăpă pe trăgaci şi bang-bang...!Se auzi un zgomot puternic.Ecoul se împrăştie cu repeziciune în toată pădurea.Toate vieţuitoarele s-au speriat...Glonţ,bietul,devenise mut-parcă de uimire,şi tremura făcându-se din ce în ce
mai mic.Desigur că el nu avea nici o vină.Stan,Gică şi Marin ajunseră grabnic la locul faptei rămânănd muţi de ceea ce le vedeau ochii.Inima le sărea din piept.Priveau câinele şi priveau cadavrul bunului prieten.
* * *
Trecuse un an de la moartea fulgeratoare a lui Gheorghe.Gheorghe Dohodeagă nu mai era...Neam mare şi respectat în satul Valea Îndoielii.Acum se pomenea,mai mult ca oricand,numele lui.Din toate câte vorbea satul,se credea că şi Măria avusese ,,ceva legături de iubărăşenie'' în tinereţe cu cineva...Cu Gheorghe...Cel mai frumos,cel mai voinic şi cel mai isteţ tânăr din sat.Gheorghe avusese mai multe iubite,chiar şi deodată!Era ,,isteţ atât cât să nu moară de foame''după cum singur se lăuda.Mai avea o calitate:răbdarea.,,Cu răbdarea treci pârâul'',obişnuia să spună mai mereu.
Degeaba vorbeau oamenii,Dohodeagă nu punea la suflet toate cele câte se spunea despre Măria.
,,Bietul de el...!''îl compătimeau toţi cei care îl cunoşteau.Era om bun,nu degeaba se luase Măria cu el!Se iubiseră în tinereţe.Şi atunci existau zvonuri diverse şi intrigi periculoase...
* * *
Îl aduseră oamenii,cu lcrimi în ochi.Îl puseră pe un pat de scânduri învelit cu o rogojină mucegăită.Au căutat-o pe Măria prin sat...Au găsit-o la câteva case mai în josul uliţei ce ducea spre bisericuţa satului.Venea...de parcă se ducea!Ajunse cu greu acasă...Aprinse o lumânare.O frântură de lumânare.Un muc şi ăla frânt şi ruginit.Începu a-l jeli...Asta,numai cât au stat oamenii prin preajmă.Numai atât.Luă o patură şi o aruncă pe cadavrul galben ca ceara...,,să nu-l bâzâie muştele!''
* * *
Cât trăise,Măria prinsese şi nu prinsese în urechi vorbele satului.Acum,de când aflase era ca focul în grai.Plânsul şi pătura putredă spun totul...De îi spunea Gheorghe să facă ,,una sau alta'' ea ,,nu şi nu'',că nu are timp,că are alte treburi,că merge pe la Florica-nevasta lui Stan,să bea un nechezol,etc.Uneori inventa dureri pe ici pe colo...Şi uite-aşa le-a trecut timpul şi viaţa!
* * *
Spiritul ce trăieşte şi astăzi printre sătenii din Valea Îndoielii:,,Rama încadrează geamul!''.Încadrează totul...Ne mai trebuie un verde alături de cer.Iubirea vine de la Dumnezeu.Pe vremea lui Troacă nu existau psihologi.El ştia doar să-şi iubească nevasta.Sub clar de lună se înţelegeau cel mai bine.
* * *
,,Nefericitul Sisif!Piatra lui ,piatra noastra.Noi,nefericiţii...
Şi totuşi Sisif era fericit!''
Comentarii
Trimiteți un comentariu