- Virgil ANDRONESCU -


Pe meleaguri brăilene, toate-s vechi şi noi îs toate! Supremaţia Voievodului Roşu există! Luptă nenicul, luptă pentru osul de ros, luptă pentru partid, luptă pentru el, şi luptă cu toţi duşmanii partidului şi ai poporului, ai clasei din care cu onor a făcut parte. Politicianul îmbrăcat mai ceva ca un Voievodum-Istoricum, cu steagul roşu fluturându-l în mânuţele amândouă mai ceva ca la o revoluţiune conu-Leonidiană, ţipă şi răcneşte cât îl ţin bojocii. Avântul ”muncitoresc” şi credinţa că e Dumnezeu pe pământ, aerele sale de autocrat de mahala îi ies prin piele precum transpiraţia tractoristului comsomolist. Nenea ăsta ţine un ditamai judeţul îngenuncheat, imaginându-şi că poporul e preşul de la intrarea în Casa Albă construită pentru a sa “familie” numeroasă, cu lacrimi şi sudoare. Iar dacă interesul “celor trei trandafiri” o cere, sloganul său e unul năstruşnic ”Partidul şi eu suntem în toate, în cele văzute şi nevăzute, în cele ştiute şi neştiute de fraieri!” Are dreptate cârmaciul să creadă că şi născutul şi nenăscutul, şi omul cu barbă sură şi cei ce fură sau nu fură cândva... trebuie să-l ştie de jupân. Trecutul său, prezent ce trebuie să treacă, tot colorat în roşu este! Dar fără trandafiri, că pe vremea lui nea Nicu înţepau! Pe vremuri purta cu mândrie agăţată de piept insigna cu secera şi ciocanul tăind destine şi lovind capete ce cutezau a se ridica. Şi atunci, şi acum, partidul avea dreptate, indivizii doar executau! Tovarăşul Voievod Roşu e unul dintre oamenii ce voieşte să facă şi să dreagă pentru biata urbe pierdută în praful istoriei bolşevice, vrea adevărul şi numai adevărul tovărăşiei sale. Adevărul celorlalţi nu contează, toţi sunt calificaţi ca valeţi de curte, paharnici, suflători, ţucălari, iar cum mişcă unul în front e strivit precum o gâză ameţită. Voievodul politicianist se vrea, în cele din urmă, un fel de Gingis Han al vremurilor moderne. Exemple concrete de marionete ce nu-şi mai pot scoate fotoliile din fund? Sunt destule: Micul Voievod Roşu, iubitor de ode şi zumzăituri în ureche; apoliticul Politician-Imparţial-Voievodaş şi alţi indivizi cu funcţii ce stau pe scaune cu unu-două sau trei picioare gata să se rupă şi alea, toţi în cor îngână sopranic ori baritonal adevărul partidului “mincinoşi au fost şi mincinoşi mai sunt, voi votaţi-ne şi din mormânt!” Prea-iubitul Tovarăş Voievod Roşu, cum îi spun prietenii şi prietenii ştiu de ce, a stârpit toţi hoţii, bagabonţii, lingăii, perverşii şi curvele! Acum pot sta liniştiţi toţi brăilenii, pot dormi liniştiţi aşa cum au mai dormit… Poporul dă crezare, şi-i convine minciuna spusă frumos, s-a învăţat cu mizeria, se lasă troglodit în continuare. Mereu încruntat îşi continuă slalomul printre blamarea şi nepăsarea oamenilor din propriul voievodat. Poporul crede balivernele, înghite găluştile, cerşind dreptul său legal şi legitim, şi cu o grabă de neexplicat găseşte circumstanţe atenuante celor ce l-au schilodit de vreo 21 de ani încoace. Rămânem fără aer, explicaţii puerile şi hilare pentru retardaţi; piatra cubică s-a teleportat nu se ştie cum, explicaţii halucinante pentru proşti; construcţii fără autorizaţii, explicaţii despre ilegalităţi şi imoralităţi, tardive pentru ei înşişi; înjurături ca la uşa Casei Albe, explicaţii fără scuze, dar cu iz de batjocură la adresa presei. Voievodul Roşu dă vina pe jurnalişti, pe ministere, pe soarele zilei de vară ori pe luna argintie a nopţilor înstelate. Ne-am obişnuit să înghiţim măslina cu tot cu sâmbure, cică face bine la stomac, mâncăm ceapă turcească, bem suc din dozatorul de la non-stop, ştergem cu mâneca sudoarea ce ne apucă pe străzile searbede şi şoptim printre dinţii mai mult lipsă: ”mama lor de nenorociţi, îi prindem noi la votul următor!” Brăila, faţă de alte oraşe are/avea marele avantaj al portului călătorit de sute de corăbii pe an; are/avea şansa dată de istorie, are/avea cultura şi civilizaţia, multiculturalitatea megalopolisului; are/avea comerţul ce dezvoltă economia; are/avea...nu mai are decât amintiri frumoase şi legende fascinante. Vrednic, Voievodul nu se dă la o parte din a arăta lumii întregi că el este a toate-dregătorul şi că ”din cauza” meritelor sale oamenii ar trebui să-l înscăuneze pe un jilţ şi mai înalt. Personajul poveştii noastre vorbeşte în limbi nozocomiene şi în parabole de pe meleaguri străineze, dialecte onomatopeice despre care se credea că au dispărut. Păsăreasca e de bază! Pe limba românească, neaoşă, doar cere votul! În graiul dulce românesc doar face referendumuri! Şi tot în cea limbă românească, dar vulgaris-româna, aruncă cetăţenii pe la cele ”icoane” drăceşti! Din ce în ce mai des e auzit, pe frecvenţa lui de înţelepciune, cum îşi arogă merite şi cerşeşte laude nemeritate. Om deosebit şi tovarăşul Mic Voievod cu îndelungată experienţă şi prodigioasă activitate ca un conducător de oameni. Pe după colţul caşcarabetei “celor trei trandafiri” în chip de Făt-Frumos s-a aciuiat apoliticul Politician-Imparţial-Voievodaş ce-şi propune, aşteptând ordonanţe precise şi exacte, să implementeze “trandafirul singuratic” în coasta Marelui Tovarăş Voievod. Fâssss! Şi uite-aşa, toţi îşi propun, toţi implementează, toţi visează proiecte, toţi se sacrifică pentru judeţul ce-l cară pe umeri către prăpăstuirea, pardon, propăşirea sa! ,,Hai să ne spălăm mână pe mână / Şi-amândouă doar o faţă / Să lăsăm pleava română/Doar în chiloţei cu aţă!” Rămâne de căutat peneleul în carul useleului! Cei “ Trei trandafiri roşii” sunt la putere dar acum au tichie capitalistă! N-ai ce-i face, decât la urne! Dacă le mai dai de urme!? Halal popor, vivat voievodime! Sau viceversa? Vedem noi până la ur(n)mă!

                                - Pamflet publicat in revista www.ViataBrailei.ro -