Reţete culinare arhaice 1
- Hypolita -
"Alimentele sa va fie medicamente si
Hipocrate
Cum de
la ilustrul medic si nutritionist al antichitatii, nu a mai aparut nimic nou ( nu
punem la socoteala, surogatele, improvizatia, compromisul, solutiile de moment,
falsurile chimice si sintetice si alte
,,binefaceri “ moderne ! ), vechile retete de bucatariseala din acele vremi,
sunt, inca valabile . ,, Anticii erau
limitati !” o sa ziceti ! Ne intoarcem
la sapa de lemn si la rasnita de piatra, la cele cateva feluri de mancare
simple si saracacioase, ca doar pe
vremea aceea nu se cunosteau in zona
noastra cartoful, porumbul,
soia, tomatele, cacao si alte plante de ,,import “ unele aclimatizate si la noi!? Iar cu ,,aclimatizarea lor “ s-au adus
si daunatorii specifici, ( gandacul de colorado, filoxera, diverse insecte si
ciuperci daunatoare si care s-au infruptat si din cele autohtone ), nu aveau frigider, mixer, aragaz, cuptor cu
microunde, tot neamul de tigai si razatori si alte ,,minunatii tehnice “. Dar pe
vremea ceea existau atatea moduri de preparare a alimentelor cat nici nu puteti
realiza, unele retete s-au pastrat prin traditie, dar multe s-au pierdut in
negura vremilor, lipsindu-ne de savoarea si aromele lor de care si zeii se
minunau ! Incerc sa reconstitui o parte din ce se pregatea prin bucatariile
antichitatii, asa cum s-a transmis prin traditie, prin izvoare scrise si chiar
prin Biblie ! Pentru pastrarea
autenticului voi folosi vase si ustensile din lemn, ceramica, piatra, arama, bronz,
fier, gatitul il voi face la foc de
vreascuri pe vatra, pietre, in cuptor
din lut sau ţest ( un fel de cuptor mobil ). Ingredientele vor fi toate
naturale (din soiurile vechi multe nu se
mai cultiva, dar voi folosi numai din cele autohtone ), fara chimicale,
proaspete ( de ţară ) pentru citrice si
alte plante mediteraneene am un prieten din Grecia care ma aprovizioneaza
asemenea. Cum am si radacini grecesti in
familia mea, traditional de Paste este mielul la protap, servit cu azima
calda si salata cu iaurt . Iaca reteta
:
Miel la protap : in acest an, din mieii crescuti de
noi, am sacrificat unul de vreo 10 ocale. Gicu s-a ocupat de la taiat,
curatit si pregatit astfel. Dupa
sacrificare mielul a fost pus in cinghel, jupuit cu grija, curatat de
maruntaie, si indepartate capul, gatul
, turloaiele, ciocanelele ( acestea au fost puse in apa rece , spalate si pregatite
pentru zeama ). Carcasa de miel a fost trecuta prin flacara de paie pentru
indeparatea eventualilor peri ramasi, cat si pentru pirlirea pielitei, pentru
ca sucurile sa fie pastrate in interior, a fost trecut prin apa rece si pus
apoi in cinghel la zvantat pentru o jumatate de ora. Dupa zvantare, carcasa a
fost pusa intr-o covata de lemn ( postava ) unde a fost crestat nu prea adanc
in partile carnoase sarat cu sare maşcată ( grunjoasa , mare ) pisata direct
din drobul luat in vara de la ocna, stropit cu sucul unei lamai, frecat cu
cimbru, menta si usturoi zdrobit (in piua de lemn), acoperit cu inca o covata
( ca-ntr-o scoica de lemn ) a fost pus la rece in camara pina a doua zi. Duminica
dimineata, Gicu a pregatit protapul din ramura de mar decojita, si restul
,,instalatiei “ . A aprins un foc strasnic de gateje ( vreascuri ) la vatra (
exclus conifer sau coaja de copac pentru ca
afuma friptura si da gust amar ). Mielul pregatit ( uscat cu un servet,
apoi uns cu ulei presat de masline, si
zeama de lamaie ) a ,,fost instalat “ in protap , apoi in cracana (
capra, support ) deasupra jarului. De ,,
serviciu la rotisor “ este mama, care si-a luat scaunelul si s-a asezat deja, e
de jurna la vatra ! Intr-o oala
pintecoasa de lut fierbem zeama ( ciorba
) de miel de care m-am ocupat eu, la foc domol de tizic ( tor ) o sa va dau
reteta curand, iar in cuptor vom coace curand si azimile care vor fi scoase
calde din cuptor cand mielul la protap va fi rumenit ( de prepararea si coacerea azimilor ( lipii, turtisoare ) se ocupa mama, care-i mestera la asa ceva ), si toate sa fie gata pe la orele pranzului ( cand se
schimba kalimera ), ca doar asteptam oaspeti de la capitala ! Intre timp voi
prepara si salata cu iaurt, si voi
pregati masa. Cand tat e aproape gata, in
umbrar, dau jos masa rotunda din cui ( masa taraneasca, cu trei picioare
confectionata, de catre rudarii nostrii, din lemn de plop, salcie sau mesteacan si scaunele asemenea). Tom & Jerry, ce erau prin preajma, atrasi
de mirezmele apetisante ( de le ploua-n gura si se lingeau pe
botisoare ! ), o zbughesc direct sub
masa, unde au ,,rezervat locul “ la pranzul festiv, stiu ca-si vor
primi partea. De sub masa se vad defiland doar cozile lor la ocol. Asez tacamurile si vesela adecvata: linguri si furci din lemn, strachini si
blide, cenacul cu salata, stergare si servete de in tesute, stacane
din lut, carafa cu vinisor, cosuletul impletit din papura ( pipirig , rogoz ) cu oua boite, si cel din
richita ( mladite de salcie, rachita ) cu mere si struguri, din metal fiind doar cutitele. Dar iaca,
oaspetii au sosit si de-amu incepe zaiafetul …. Lautari sunt pasarelelele din
pomii infloriti din livada si zumzetul albinelor !



Comentarii
Trimiteți un comentariu