Retete culinare arhaice: Bureti de roua la ….cuptor

- Hypolita -

,,Doreşte bunuri accesibile, niciodată bunuri inaccesibile. Bucură-te de cele prezente şi nu te amârî din cauza celor viitoare.’’ – Mahabharata

Cam toata saptamana vremea a fost plangacioasa, ploaie in meniul zilnic, vreme buna pentru natura, mai ales pentru ciupercile de tot felul.  Tanya, catelusa proprietate personala, facea zambre la portita.

- Tii-ta, tii-ta, se auzi o voce, catelusa latra bucuroasa, la portita se oprise o batranica, dupa voce era  dida Nikita, batrana costorareasa ( spoitoare de tingiri ), vecina la trei case de noi, ii iesi in intampinare Tanya, se bucura si incepu sa dea din codita, dida o mangaie pe cap.

-Iaca fusei dimineata la bureti, pe imas ( tabon, islaz, pasune ) si gasi-i purcoi de banuti de roua, va adusei si voua, si-si desfacu poala sortului inflorat cu danteluta si coltisori.  Am gatit si io zama si am pus cateva la coptor iara restu’ o sa duc la piata, de…, mai castig si io un ban, ca pensia de colectivista-i mica si no sa cer la copkii .  Kivusa  ce face?  intreba ea, ( Kivusa asa ii spunea ea mamei mele . )

– Iaca in ograda cu pasarile, ii raspunsei.

- Da vino incoa’ dida, o striga mama, caci o zarise printre stachetii gardului de la ograda. Dida Nikita, dornica de schimbat o vorba doua, imi lasa buretii de roua in cosulet si se duse la vorba cu mama, de-ale lor. Dida Nikita, era costorareasa, de fel de la marginea Sorocai, fugise la 12 ani cu nea Minu, baiatu’ fierarului de la regimentul roman unde acesta era angajat potcovar la caii armatei. Impreuna au trecut Prutul inot, s-au adapostit pe unde au putut, au facut foamea si s-au alivanit la marginea satului nostru.  Fugisera noaptea pe ploaie strasnica de teama topoarelor neamurilor Nikitei si a biciului lui tetea Alior, tatal lui nea Minu. La marginea satului s-au adapostit intr-o groapa de obuz, langa un loc cu tufani, (dupa cum se stie doua sau mai multe obuze nu vor cadea niciodata in acelasi loc! ) pe care au adancit-o si au facut bordei. La inceput lumea era suspicioasa fata de cei doi ,,naufragiati”, dar incet-incet i-au inclus in comunitate, mai ales ca batranul fierar al satului se prapadise de-o luna de focul celor doi feciori cazuti pe campul de lupta. Nea Minu lucra fierarie cand avea ocazia ( isi adusese uneltele in straita, gasise-n drum  un fier pierdut di-un tanc german –panzer,  si-l facuse nicovala si  fauri  foale dintr-o piele de tap ), dar  muncea si cu ziua, pe unde apuca, pentru un blid de linte, o mana de hrisca, un pumn de jumari sau un codru de paine, nu refuza nimic, de multe ori o lua si pe Nikita. Dupa colectivizare munceau la gospodaria Agricola, asa au facut si crescut 5 fetite, dar nea Minu, ofta ca nu avea nici un baiat. Din cauza unei glume pe care o facuse cand botezase  mezina, pe Luminita, referitor la faptul de a avea 5 fete ( - ,,Eu si regale Mihai avem cate 5 fete !’’ , pe nea Minu il scrie in acte Mihai  si de aici i s-a tras si porecla de ,,regele “ ), i-a atras, necazuri. Cineva l-a parat ca face politica dusmanoasa si intr-o noapte, trei securisti cu o duba neagra, l-au saltat de la bordei si i-au facut ,, educatie  banditului “ vreo trei zile; l-au abandonat la marginea satului, cand a intervenit se pare unu’ de la raionala, ( pentru un caz ,,mai deosebit ! ‘‘ de banditism nou aparut, iar trupa de soc securista a fost redirectionata la acel caz), a zacut o luna.  Nikita, se betegise de sale de la carat saci cu spinarea la magazia colectivului, asa ca au infiat un baietel abandonat. La munca luau si fetitele ,,sa vada cum se castiga painica si sa puna mana sa-nvete, fara carte e greu!’’  zicea nea Minu, el avea doar 2 clase, iara Nikita nici una. Si uite asa fetele s-au pus cu burta pe carte: trei s-au facut doctorite, una contabila si mezina coafeza, doar baiatu’ a urmat meseria de fierar betonist, si acus are firma lui de constructii! Inca intr-un an cand erau micute au venit acasa cu doi harbuzi ( lubenite, pepeni verzi ) cam cruduti, au spus ca i-au primit de la vecini, numa’ ca , in scurta vreme bostanagiul , cu o falca-n cer si una-n pamant i-a batut in poarta. Copiii din sat ,,sparsesera “ bostanul! S-au inteles sa-l despagubeasca pe bostanagiu cu 2 zile munca la prasila la papusoi dar dupa plecarea bostanagiului, nea Minu a scos cureaua de la brau si le-a croit pe fete pe spinare pana a obosit, le batea si lacrima :

- Ia-ca cui de tarasenie si zavistie draceasca! Sa ma faceti de rusine, sa ma mintiti, de’amu tat’ lumea o sa zica de se fura cevasilea ca noi am furat, ca suntem tigani, sa-mi crape obrazu’ de raul vostru !? 

– Nu mai da tatutule ca nu mai facem tipau fetitele! Si le-a lasat in pace, apoi a coborat in bordei  unde dida Nikita plangea, a imbratisat-o si au plans impreuna mocnit. Dida Nikita a terminat ,,voroava ‘‘ cu mama, o conduce spre portita :

-          Sa vi maine ca sa iei closca si de mai trebui si oua cu samanta, ca am! ii spuse mama.

– De ce nu costoresti tingirea, zise dida, ca avem costor din cel bun, iara nean-tu Minu nu prea are de lucru!

-Multumesc dida, dar eu folosesc asa tingirea de arama, dar o sa aduc caldarea mare cand vom face sapunu’ ! ii raspunsei. Dupa plecarea dadei,  mama se intoarse.

– Zicea dida sa mergem la targ la oale, ca de cand nu mai au caruta ii vine greu sa stea dupa masini. Poate ne repede Gicu maine dimineata de are vreme de noi!  Caruta cu pricina fusese demolata cu toporu de ficior-su’ Dan, dupa ce se intamplase accidentul. Intr-o sambata cand se-ntorceau de la targ cu urdonu (caruta usoara, ghioci ) si Boian, calutul lor, a trecut un motociclist cu o albie pe portbagaj, din viteza a lovit cu coltul albiei si-a rasturnat urdonu, pravalindu-l intr-un sant cu roatile-n sus. Noroc a fost ca ulubele din lemn s-au rupt, iara Boian nu s-a speriat sa plece taras-grapis cu caruta rasturnata. Speriata  dida  Nikita amutise sub caruta cu o legatura de cimbru-n mana, nea Minu se chinuia sa salte caruta, ca sa o dezmeticeasca a tipat la ea.

-          Da’ fir-ai a iaca cui cu cimbra ta, ma ajuta sa iesim de sub urdon! Si au reusit, dida Nikita cu sperietura zdravana iara nea Minu cu trei coaste rupte, Boian nu a patit nimic. Dupa toata tarasenia cu accidentul, Dan sosit acasa s-a pus cu toporu pe ramasitele carutei si le-a pus pe foc, cu gand sa-l vanda si pe Boian.

- Daca mi-l vinzi pe Boian mai bine da-mi un topor in cap, a scurtat avantul lui Dan.

– Tata eu la voi tin, ca  nu vreau sa va pierd, acus cu circulatia e nebunie, pastreaza-l pe Boian, dar sa nu mai iei caruta niciodat ! Nea Minu de cand il stiu, fie senin, ploaie, iarna, vara, se trezeste  cu noaptea-n cap isi aprindea foc de carbuni si se apuca pe mesterit la fiare, (asta pina ce sa plece la 7 dimineata  la colectiva, unde lucra ca tractorist, iara dupa pensionare a continuat sa lucreze

- Asa fac de cand ma stiu, altfel ruginesc ca fierul cand sta-n ploaie! zice el ). Faurea din ciocan si nicovala din bucati de fier : pirostrei, belciuge, gratare, curse de sobolan, seceri, gatare pentru purcei, scoabe, toporase, cutitoaie, greble, calostirci, tesale, zabale, caiele,  vatraie, potcovea animalele de povara, si incalta sine pe roti, gaurea metalul doar din priboi si reteza cu dalta, nu a folosit niciodata scule  modernizate ; inca Dan i-a adus un aparat de sudura ca sa-i usureze munca, sta si acum in ambalaj in magazie ( casa din paianta cu magazie, grajd si patul le-au facut cu ceva vreme in urma, vechiul bordei il folosesc drept pivnita ). Dida Nikita se tine inca bine la anii ei, in afara de sortul inflorat cu coltisori specific neamului sau, poarta tulpan, de-i acopera fruntea, si peste el bazma, iara la gat nelipsitul sirag de margele si  toarte-n urechi, cu ochii mintii cobor in trecut si parca o vad tanara, frumoasa intr-un sari rosu cu fir auriu, cu podoabe minunate. Cat am vorbit am pregatit buretii pentru a fi pusi la cuptor.

Buretii de roua sau de iarba -   Marasmius oreades: din familia Agaricaceae, sunt ciupercute mici de marimea unor banuti, de culoarea cafelei cu lapte ( café au lait ), cu miros de garoafa si migdala, cu gust de miez de nuca combinat cu samburi de migdal. Dupa ce i-am spalat in cateva ape i-am pus la strecurat in sita, am pregatit apoi cenacul (vas din lut ca un platou sau tipsie ), in care am serpuit ulei presat de masline ( primim direct din Elada, din cel stors, pus la bidon de tabla ), am taiat fin si cativa catei de usturoi, apoi am pus ciupercutele in strat, am presarat sare grunjoasa, suc de lamaie, proaspat stors, boia de ardei, putin piper macinat si cativa stropi de vinisor alb si iarasi o ploicica de ulei de maslina, am lasat la ostoit cam o jumatate de ceas. Dupa arderea vreascurilor in cuptor scot cu vatraiul jarul si pun cenacul cu ciupercutele la copt, intre timp prepar garnitura. Din chisleag ( iaurt de casa ) prepar un sos ( dressing ) toc maruntel marar, frunze de izma ( menta ), doua frunzulite fragede de la lamaiul din glastra si codite ( frunze ) verzi de ai ( usturoi, garlic ) toate proaspat rupte din gradinita, pe care le amestec bine-bine, cu lingura de lemn intr-o strachina, mai adaug cativa stropi de lamaie si sare. Ciupercutele se fac in scurt timp, sunt fragede, si sucul ce si-au lasat s-a evaporat, si miros…mmm,  Dumnezeieste! Mai le stropesc cu vinisor alb si presar branza veche, rasa, de caprita, mai las in cuptor cateva minute, sa se topeasca. Pe cuptorul incins am o lojnita( sita confectionata din nuieluse fine de rachita pe care se usuca fructele si legumele ) cu cirese puse la pomit ( uscare, deshidratare, procesul in sine dureaza cam 2 zile, dar cum la noi se gateste des si se face si paine la cuptorul cu gateje…). De-amu masa-i gata, avem si paine calda intinsa ca o lipie coapta pe frunze de nuc, pe vatra, facuta de mama, cenacul cu ciupercute si strachina cu chisleag aromat, e tocma bun. Ne strangem degrab in jurul mesei rotunde, bineinteles cuplul de motani casnici Tom & Jerry si-au luat locul preferat in primire, adica sub masa iar eu …va invit si pe d-voastra, cine intarzie, risca sa ramana nemancat!