Prima zi de Cenaclu: Virgil Andronescu, recital de poezie si proza

- Virgil ANDRONESCU -

Din şaua vieţii sub copita soartei
                 - tropăire -


mă tropăie între copite soarta
cal otrăvit de nu știu cine
de Cel ce îmi închide zilnic poarta
atunci când tu mă izgonești din tine

nu știu în șa să stau cuminte
nu vreau să călăresc precum un mort
înveninatul armăsar n-ascultă de cuvinte
iar tu m-alungi şi-atunci îl călăresc cum pot

nu ştiu mai nimic despre femei
doar le iubesc lăuntrul benefic absolut
m-aruncă soarta din sa fără temei
tu ţii mortis ca să mă duc…

voi trece vama dincolo cât mai curând
și poate nu voi avea bănuţi de plată
vreau să nu-mi pierd rând
căci nu se știe niciodată…

toate frunzele muri-vor într-un foşnet
             -femei frumoase-

funzele tot frunze vor rămâne
chiar dacă vor muri încet
privi-vom copacii fără urme

iar frunzele muri-vor într-un foşnet

cerul cu păsări plecând aiurea
cu cerul peste mări albastre
lăsând în urmă cuiburi negre

iar frunzele muri-vor fără foşnet

venit-a anotimpul iubirilor nebune
femei frumoase cu sori şi stele-n păr
în triluri ne vor fecunda sublim

frunzele muri-vor într-un foşnet

                                     -din volumul ,,Dupa Dumnezeu, potopul!'' -

Despre sinuciderea ideii de sinucidere

Prin sinucidere înţeleg un joc ,, intre…existentialism si…non-existentialism” şi nu neapărat înseamnă că reprezintă şi punerea în practică aprioric. Mereu o fac teoretic, aproximativ literar estetic ori nu. Practica nu ma ajutat niciodată! ,,Sinuciderea de ocazie” cu fiece moment prin care trec peste limitele vieţii…! Jocul ideilor despre ”liniştirea neliniştilor” are menirea de a compromite din start ideea în sine a sinuciderii şi de a duce viaţa mai departe! Doar o ,,simplă” formulă de a privi şi altfel viaţa sau ceea ce trece dincolo de ea
în anumite momente şi conjuncturi ale acesteia. Acum cred tot mai mult în ideea sinuciderii…Şi la practicarea ei, ca tratament împotriva vieţii fără sens. A fi aruncat de pe ,,culmile fericirii”(E.Cioran), în prăpastia singurătăţii îţi revelează de fapt acest act. Nu trebuie să-l cauţi cu obstinaţie, nu trebuie să-l inventezi, el există: trebuie numai să- l întrebuinţezi aşa cum se cuvine:simplu! Nu exista ,,sinuciderea ideii de sinucidere” decât
în cazul folosirii excesive a acestei idei, şi a nepunerii ei în practică de atâtea ori decît este necesar. De câte ori am vrut să recurg la gestul suicidal nu am reuşit deât pur teoretic (am conceptualizat doar), şi niciodată nu am avut în minte un firesc al acestuia. Acum e altceva… Vârsta şi singurătatea mă vor ajuta să trec şi la fapte,
dacă nu voi reuşi o restabilire şi o restabilizare a iubirii pierdute. Dumnezeu va fi singurul asistent privilegiat la o asemenea punere în scenă ori la o recuperare…bezmetică. Jocul de-a sinuciderea nu îmi face bine! Teoriile nu îmi sunt salvatoare! Teoriile m-au aruncat în prăpastia singurătăţii, acolo de unde tot ea mă scosese. Numai iubirea ei, pusă în practică, mă mai poate readuce la viaţă! Sinuciderea nu e un scop în sine, nu e nici o laşitate aşa cum cred unii, e o punere în practică a fugii de singurătate, a fugii de o viaţă de vierme. Până şi viermii procreează! Omul fără dragoste e un vierme decăzut! Vreau să fiu un vierme îndumnezeit! chiar dacă un vierme…( publicat pe www.poezie.ro )

                                                     - http://istratipanait.bjbraila.ro/ -