DE BOBOTEAZĂ

Fragment din volumul EVANTAIUL  ALBASTRU 2011 

- Lucia PATRASCU -

Amintiri!...

         Şi dacă mai aduci din căsuţa cu amintiri şi Sfânta zi a Bobotezei?!...

          Când, în apa îngheţată a Dunării, printre sloiurile de gheaţă, care-şi unduiesc spinarea solzoasă şi neliniştită, Preotul, după Slujba de Bobotează ţinută la malul Dunării de un întreg Sobor de preoţi, aruncă Sfânta Cruce binecuvântată!...

          Şi nu orice fel de cruce!...

          Oricum, nu o cruce de lemn, care, plutind pe deasupra, ar fi uşurat încercarea anevoioasă de a o prinde…

          Nu!…

          O cruce grea de metal, acoperită cu o poleială de argint, spre fala negustorilor brăileni, cruce, care se scufunda printre sloiurile ce-şi scăldau propriul lor joc de oglinzi în apa îngheţată…O cruce, care îşi amesteca strălucirea prin unduirile lor, ascunzându-se vederii, şi  cerându-se căutată…

          Şi mai vezi încă, un stol de treizeci şi trei de tineri aproape dezbrăcaţi, cu trupul uns bine cu grăsime, pentru ca apa prea rece să alunece şi să-i ocolească, cum îşi leapădă de pe ei pelerinele negre ale păcatului, cu care ieşiseră din baraca în care se dezbrăcaseră şi se aruncă temerar în Dunărea potopită de gerul Bobotezei…Ca să prindă Crucea!... Să o găsească în apa îngheţată!...Să o salveze de la înec!...

          Şi să se salveze şi pe ei din întunericul păcatelor săvârşite de ei înşişi, cu voie sau fără voie!...Să o aducă la mal, purificată şi dătătoare de viaţă!...Şi să o înapoieze preotului, care va sfinţi, apoi, apa!...Apă, din care fiecare va duce acasă o sticluţă cu leacul sfinţit şi miraculos!...

          De altfel, este ştiut că dintre acei temerari, doar unul avea să fie câştigătorul!...Cel care prinde Crucea!...Şi cel care o să primească premiul!...Premiu, care putea fi mai mic sau mai mare!...După cum se stabilise în acel an…Mai bogat sau mai sărac!…

          Iar dacă apa Dunării era îngheţată bocnă, cum îi stătea ei în obicei, atunci când gerul era chiar „gerul Bobotezei”, cu o zi înainte se făcea un fel de copcă, destul de măricică, în care a doua zi avea să fie aruncată Sfânta Cruce. Şi toată noaptea, oameni, anume puşi, păzeau copca de îngheţ şi-i spărgeau mereu capacul de gheaţă, pentru ca să fie numai bună de folosit a doua zi, când va veni clipa sfinţită…

         După ce se întâmplau toate acestea, aşteptai partea a doua a ceremoniei…

         Căci după ce ai participat la sfinţirea apelor, ţi se uşurează sufletul şi ţi se deschide inima spre bucuria profană…Urmează partea laică…Şi, mai distractivă…

         Jocuri?...

         Jocuri de Bobotează!...

         Se fixa pe un vas bine ancorat la mal, ce se legăna printre sloiurile de gheaţă, un catarg bine legat în poziţie orizontală, ca un braţ legănat deasupra apei; se mai lega un purcel viu atârnat, acolo, la capăt; se ungea spornic cu grăsime toată lungimea catargului, ca acesta să fie cât mai alunecos…Şi începea întrecerea!...

         Fiecare înotător de pe mal, amator să participe, trecea puntea, urca pe vas, apoi încerca să străbată capcana aceea cam subţire, nesigură, alunecoasă şi îngheţată, vrând să ajungă acolo, la capătul catargului, să pună mâna pe purcel…Mulţi amatori, un singur învingător!...Totul era un spectacol copios!...

          Căci fiecare avea antrenamentul lui…Şi mai ales, metoda lui…Unul pe partea de sus a catargului, altul pe dedesubtul lui, încercând să se ajute numai de mâini…

          Şi majoritatea aluneca de pe catarg chiar la început şi fiecare cădea în apa îngheţată, ce se căsca duşmănoasă, aşteptând lacomă să mai prindă pe careva în braţele sale de gheaţă…

          Alţii ajungeau până mai spre mijlocul catargului…

          Şi, numai cei mai vânjoşi, răzbeau chiar până la capăt, încercând să dezlege porcul…

          A fost mare haz când, odată, unul a rămas agăţat cu dinţii de funia pe care încerca s-o dezlege ajutându-se şi cu gura…Căci mâinile i-au alunecat…Dar a reuşit totuşi!...Şi a căzut în apa îngheţată!...Dar şi cu prada în braţe, prinsă din zbor parcă, căci aceasta, dezlegată, a căzut şi ea…Şi, iată, că a nimerit unde trebuia!…A fost să fie!...

          De obicei, învingător a fost, ani la rând, unul renumit…Dumitrel Ţiganu’!...Nu ştiu cum de avea atâta curaj şi atâta pricepere!...Dar, mereu prindea crucea şi ducea acasă purcelul împopoţonat cu fundă colorată la gât…

          Peste ani, au mai fost şi alţii, care reuşeau să fie câştigători, dar el a rămas de pomină, pentru că, mulţi ani la rând, nu l-a întrecut nimeni…Cu toate că, pentru această zi, se respecta un pact consfinţit, pact prin care toţi hoţii şi toţi răufăcătorii era iertaţi de povara urmăririi şi arestării, pentru o zi şi o noapte…Iar aceştia puteau şi ei să participe la întrecere…Şi se pricepeau!...Căci şi ei erau oameni ai apelor!...

          De fapt, curajoşi se mai găseau!...Măcar pentru hârjoana cu păsările de apă!...Alt joc!...Altă metodă!...Aceste păsări, raţe şi gâşte, erau aruncate grămadă în apă, unde, speriate de hărmălaie şi de sloiurile îngheţate, începeau să înoate…Şi, buluc, după ele, sărea o puzderie de amatori, fiecare hotărât să apuce vreo înaripată şi s-o ducă acasă…Chiuituri, îmbrânceli, hohote, ţipete de necaz sau de victorie!... 

          Toate acesta nu le uiţi, pentru că nu poţi!...             

          Şi  nici nu vrei!...

          Cum să uiţi Dunărea?!...