- Lucia PATRASCU -


Volumul de versuri MOMENTUL  EU-LUI PROPRIU, scris de IRINA ANGHEL, este o carte care ne conduce în lumea preadolescentină a autoarei. Citind-o, iniţial putem simţi o stare de stânjeneală, pentru că, dintr-odată, constatăm că am intrat, fără să cerem voie, direct în viaţa ei, cu tot ceea ce implică  aceasta: sentimente, trăiri, confuzii, căutări…Multe căutări!...Este o lume neştiută şi, totuşi, atât de familiară tuturor. Descoperim cu uimire faptul că fiecare am fost în realitatea acelor ani, plini de misterele adolescentine,  fără să fi conştientizat atunci acest lucru. Autoarea versurilor, aflată la hotarul dintre copilărie şi adolescenţă, reuşeşte cu multă candoare să ne întoarcă în zona aceea mirifică, pe care am trăit-o, am simţit-o poate, dar, sigur, nu mulţi am reuşit să o exprimăm atât de clar.

       Versurile sale se păstrează în caruselul unor oscilaţii nelimpezite încă. Ea se simte „ Peşte pe uscat, / mă zbat între dorinţa de a sări / sau de a rămâne aici.”(Peşte pe uscat pg. 25) De parcă ar face un schimb de jucării…De parcă, înainte de a se despărţi definitiv de ursuleţul său de pluş, îl întoarce pe toate părţile, îi descoperă valenţe noi, îi pare rău că trebuie să renunţe la el. Într-un cuvânt, oscilează…Dar cealaltă jucărie este mult mai tentantă!...Infinit mai tentantă…Dacă am privi simplist versurile acestei adolescente, am putea crede că ea îşi găseşte vinovăţii pentru că se îndreaptă spre alte orizonturi: „De ce?! Din vina ta…” (Regrete pg. 29), de fapt, acolo, în căutările sale, sunt temeri, întrebări, speranţe…                             
        Aceste trăiri unice, prin care sufletul unui copil se deschide precum o floare spre razele soarelui cunoaşterii, au o încărcătură emoţională deosebită, care se manifestă prin sentimente confuze uneori, dar întotdeauna înfăşate într-o mare delicateţe, ocrotite într-o mantie de ingenuitate. Este vremea când inima ei se deschide spre iubire. Aceasta poate lua chipul cuiva; sau nu…Esenţial este că există: „Vreau să-mi ştiu mâna / În cuibul inimii tale” (Atingerea întunericului pg.63). Pentru că felul în care poeta percepe această trezire, asemenea preafrumoasei fete din „Luceafărul” lui M Eminescu, trece prin fazele confuze, inerente stării de început, de necunoaştere: „ O dorinţă…Un fior / Cuvinte, ce nu spun nimic / Un singur gând rătăcitor / Nu  ştiu de unde vine / Nu ştiu de ce tace” (Impuls pg.59). Aşteptările sale, care ar putea să-i limpezească acele căutări, s-o scoată din „camera cu luminile stinse”, sunt populate de străfulgerări, care o surprind: „Te-am văzut o clipă ………/ De-atunci copilul alungat din mine ţipă / Ai lăsat clipa vieţii mele pe dos…/ Te-am aşteptat…Dar nu te-ai mai întors” (Lumini stinse pg. 57).
       Din teama de a nu fie rănită, ea se retrage în interiorul Eu-lui său, aşteptând să-i vină vremea. Acum are numai o aripă şi doreşte să-şi protejeze intimitatea, până când va fi pregătită să-şi deschidă ambele aripi, pentru a pleca în zborul păsărilor măiestre: „Eu…sunt doar umbra mea / Lumea mea, acum, e închisă.” (Momentul Eu-lui propriu pg.55). Se simte în siguranţă acolo, în turnul ei de fildeş, unde nu vrea să fie deranjată: „ …Do not disturb! / Acum suntem doar eu şi cu mine…”(ibidem). Multitudinea simţămintelor care o stăpânesc la această vârstă o fac să îşi caute alter ego-ul său, care ar putea fi cealaltă aripă, ce i-ar întregi perechea potrivită zborului. Deocamdată rămâne în faza incipientă a plutirii, păstrându-se în postura dansatoarei sub ploaia purificatoare, ai cărei „picuri reci” n-o mai sperie. Dansează şi se pregăteşte de zbor: „Eu am rămas dansând în ploaie.” (Singură în ploaie pg. 35).
       Autoarea oscilează între starea de protecţie pe care şi-o autoimpune uneori şi încercarea de a-şi exterioriza neliniştea vârstei, când începe să descopere câte ceva din realitatea vieţii: „Pe un drum asfaltat cu minciuni /……../ Un deşert în putrefacţie” (Asfalt pg. 45). Această alternanţă inerentă poate fi constructivă, pentru că este un mod prin care ea încearcă să se desprindă „Într-un infinit ocean de neputinţă / Sunt doar un strop” (Ora de mate pg. 43). Un strop care ar putea să rămână aşa cum este: „Sunt iar aici. Sunt încă un copil.”(Un copil pg. 39). Dar devenirea sa a început; este ireversibilă:  „Un altfel de copil.” (ibidem).
        Când în sufletul ei este „foc afară şi înăuntru” (Fata Morgana pg.33),  autoanaliza, pe care o face: „Ce eşti? Ce vrei? / Bună dimineaţa, Tic!, Tic! / Ai uitat că nu mai eşti copil?” (Regrete pg.29), o ajută să se desţelenească din hăţişul îndoielilor şi să se elibereze prin scris: „Sunt doar eu, / Înconjurată de curioşi. / Ce contează. / Eu scriu, / Eu las urme ude…/ …./ Sunt liberă…” (Liberă să fiu, eu! pg.27). Acesta este triumful său! Autoarea este sigură pe ea:  „Azi nu-mi pătezi clipa de fericire.” (Clipa pg. 67)
        Autoarea cărţii MOMENTUL EU-LUI PROPRIU este o adolescentă,  „Fărâmă de lumină” (Nebunie interioară pg.53), care poartă pe creştet coroana promiţătoare a împlinirii prin creaţie. Să aşteptăm cu răbdare următorul volum de poezii; după ce acesta va fi trecut de stadiul de jurnal intim.
        Aripi uşoare şi zbor senin pe cerul inspiraţiei, IRINA ANGHEL!...