POLITIA ROMANA, BRAILA
ACŢIUNI DE PREVENIRE A COMERŢULUI ILICIT
ÎN MUNICIPIU ŞI JUDEŢ
În
zilele de 10 şi 11 aprilie 2013, la nivel naţional, poliţiştii au desfăşurat
activităţi preventive, pentru depistarea şi luarea măsurilor legale împotriva
persoanelor care transportă sau comercializează ilicit produse agro-alimentare
şi de altă natură, în pieţele agro-alimentare şi zonele adiacente acestora, şi
pentru protejarea cetăţenilor şi asigurarea unui mediu comercial civilizat.
Pe parcursul celor
două zile, peste 140 de poliţişti de
la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila şi subunităţile acestuia au
desfăşurat 320 de acţiuni şi
controale, fiind constatate 6
infracţiuni şi 326 de contravenţii (154 conform prevederilor Legii 12/1990
(modificată), privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi
comerciale ilicite, 47 conform Legii
61/1991 (republicată), pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme
de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, şi a altor acte
normative).
De asemenea, au
fost ridicate în vederea confiscării bunuri în valoare totală de 9.643 de lei (ţigări, alcool, produse
alimentare şi nealimentare), pentru care comercianţii nu deţineau documente
legale de provenienţă.
Exemplu:
* Ieri, 11
aprilie a.c., între orele 9:00-12:00, poliţişti de la Biroul Ordine Publică, în
colaborare cu lucrători din cadrul Poliţiei Locale Brăila, au desfăşurat o
acţiune pentru prevenirea şi combaterea comerţului ilicit în pieţele de pe raza
municipiului şi în apropierea acestora, precum şi pentru menţinerea unui climat
corespunzător de ordine şi linişte publică şi pentru fluidizarea zonelor
aglomerate, ocazie cu care au fost verificate 32 de societăţi comerciale, 29
de producători particulari, 33
de asociaţii familiale şi 37 de întreprinderi
individuale, controlate 37 de
autovehicule oprite în trafic şi legitimate 149 de persoane.
Pe
timpul acţiunilor, au fost aplicate 114
sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 24.355 de lei, şi confiscate bunuri (jucării) în valoare de 1.500 de lei.
A fost
depistat D.M. (43 de ani), în timp
oferea spre vânzare, pe strada Viilor, din municipiu, jucării în valoare de
1.500 lei, fără a deţine documente de provenienţă. Acestea au fost ridicate în
vederea confiscării şi brăileanului i-a fost aplicată o sancţiune
contravenţională, în valoare de 1.000 de lei, conform Legii 12/1990.



Comentarii
Trimiteți un comentariu