Primul volum din colecția antologică fără sfârșit (!), „Cu patria în suflet”

După un sfert de veac de la zgomotoasa vânzoleală (!) din 1989, lumea românească de la oraș și de la sat este de nerecunoscut, ca urmare a trecerii de la cultura de masă, forțată, impusă și cenzurată de regimul comunist, la pseudo-cultura de import, aparent liberă dar mimetică, epigonică, deșănțată, fără repere valorice și morale. Românismul este asaltat, agresat și denaturat pe orizontală și verticală în toate domeniile, dar cel mai dramatic este fenomenul de alterare și falsificare spirituală, de deturnarea și îndepărtarea ireversibilă de la simțirea, vibrațiile și rezonanțele fără asemuire de frumoase ale sacrei noastre limbi artistice și literare prin care, după Enăchiță Văcărescu și mai ales după Mihai Eminescu, românii, indiferent de baștină, de școală și de rang, au grăit, au scris și s-au exprimat artistic și literar cum nici un alt neam nu a reușit la fel de original și sensibil, în armonie și indisolubilitate cu râul,  neamul și tot ce mișcă-n țara noastră (!).

Astfel s-a remarcat și a cântărit până acum un sfert de veac patriomoniul nostru cultural și spiritual pe care înaintașii și fruntașii noștri l-au clădit cu genialitate, cu sacrificii umane și materiale,  pentru ca, în aceste vremuri blestemate pe care le trăim cu un dramatism înfricoșător cum n-a mai cunoscut neamul românesc în istoria lui zbuciumată și sângeroasă, diriguitorii noștri cu vocație de trădători, falsificatori și plagiatori să aibă ce mistifica, ce desconsidera, ce sfida, ce vinde… Cultura, deși s-a dat liber la tipar, la șevalet, la daltă, la teatru, la film, la dans, la voce, la instrumente, la concursuri, la bazare tele-mediatice penibile, din nefericire se stinge, se diluează, se încarcă de tot ce este mai fals, mai de imitație, mai de import, mai de second hand și second life, mai de kitsch, mai  neromânesc. Paradoxal, dar chiar și manelismul pervers, toxic și anticultural a ajuns să fie ”manelizat”, distorsionat, viciat de importuri comerciale la modă, destinate consumului, o modă dirijată abil de către strategii multinaționalelor…

În această lume tâmpă și confuză în care mai ales prin intermediul rețelelor de socializare și al intenetului, românii au toate șansele să se…dezromânizeze, am simțit că este necesară coagularea unei forme manifeste de rezistență. Și, dacă deocamdată, prin militantism civic, antipolitic, nu am izbutit pe parcursul mai multor tentative de unificare a minților și inimilor autentic românești, să imprim, împreună cu Grupul de Presă Alcero-Națiunea, cu Fundația Andrei Mureșanu ”Deșteaptă-te, române” și cu alți parteneri de neastâmpăr, de combustie pentru Neam și Țară, impulsul necesar organizării la nivel național și transnațional a Mișcării pentru Unitatea Națiunii Române, aflată deja în stadiul de constituire juridică, m-am gândit să creez deocamdată măcar o formă literară de rezistență, de exprimare a patriotismului, a naționalismului curat, echilibrat, pozitiv, unificator în spirit și fapte, dând sens și rost unei colecții antologice de poezii izvorâte din simțirea românească a miilor de creatori care, fără un stindard unificator și motivație își irosesc energiile și harul fără a lăsa patrimoniului literar o operă definită, solidă, durabilă.

Am mai avut o astfel de tentativă în anul 2012 când, constatând cât har liric se irosește în on line, indignat că politrucii nu dau doi bani pe cultură, pe artă, pe literatură și, revoltat pe scamatorismul perfid al doctorului Sorin Oprescu, ajuns edil (el edil și eu… editor), de a da prostimii circ și imagine, nu pâine, finanțând recorduri dintre cele mai stupide pentru Guinness Book, cum a fost  ”cel mai lung cârnat”, am născocit o adevărată mișcare lirică pentru intrarea cultă a românilor în Cartea Recordurilor, prin cel mai lung poem colectiv scris de către vreo națiune. Acestei acțiuni lirice de masă fără precedent i-am dat numele ”Rugă fără sfârșit” și, pe parcursul unui an calendaristic, împreună cu mii de români inimoși, inițiați și neinițiați în arta lirică, am compus peste 26.000 de strofe a câte patru versuri care alcătuiesc un luuung și suuuperb „cârnat” literar demn de Guinness Book.

Din păcate, administrația de la Londra a acestui for, mai degrabă comercial și globalist decât transcultural și transnațional, ne-a refuzat politicos înregistrarea performanței epopeice scrisă în superba noastră  limbă românească, izvorul din vechimea vechimilor al limbilor europene, așa cum tot mai clar și mai răspicat susțin și dovedesc cercetătorii, paleoistoricii, lingviștii, traco-dacologii. (Ceea ce nu ne-a împiedicat, dimpotrivă, ne-a stârnit, să participăm și cu acest volum în cadrul Pavilionului României din cadrul Târgului de carte de la… Londra care, iată, își va deschide porțile peste câteva zile!).

Descumpănit de „eleganta” discriminare a românilor chiar și prin acest refuz de a valida o astfel de performanță care ar fi eclipsat nu doar cârnatul lui Oprescu și ci toate celelalte națiuni care se laudă cu opere literare populare epopeice, m-am gândit să lansez propria noastră Carte a Recordurilor Românești, iar până atunci să țin cumva cuplați la astfel de fenomene spirituale de masă creatorii de poezie, amatori și profesioniști. După volumul antologic ”Rugă fără sfârșit – cel mai lung poem colectiv pentru Cartea Recordurilor”, publicat în 2012 cu scopul atestării ineditului record național, contatând cât entuziasm,  câtă energie creatoare și câtă dragoste de patrie există încă în inima secătuită a românilor, am lansat recent proiectul editorial ”Cu patria în suflet – colecție antologică  de versuri pentru Neam și Țară”. Prezenta carte cu 35 de autori este începutul, este întâiul volum dintr-o serie care sper, ca și ”Ruga” lirică națională alcătuită din zeci de mii de versuri românești, să fie ”fără sfârșit”…

Le mulțumesc co-autorilor care au „donat” din suflet versuri și simțăminte românești pentru patrie, pentru dragoste, pentru Om și Dumnezeu, unii dintre aceștia fiind scriitori și poeți  de referință, alții în etapa de consacrare și câțiva debutanți aflați la prima apariție publicistică. Nu a avut nici unul dintre noi intenția de a se individualiza, de a ieși în evidență, de a excela prin poezii și stilistică, motiv pentru care, printre versuri de o valoare literară incontestabilă, au scăpat și unele mai stângace, mai puțin lucrate, mai innocent exprimate… Dar, legătura indisolubilă a poeziilor și poeților din această carte este simțirea românească redată prin sentimente de dragoste, de revoltă, de  tristețe, de dor de țară, nu puțini dintre creatorii din această carte fiind plecați în exod să-și caute un rost mai bun și nu mică le este bucuria de a se putea exprima dintre străini în limba de acasă atât de dragă.