CERSETORUL DE IUBIRE

- Virgil ANDRONESCU -

foc se naşte
din sălbatica scânteie
dor de suflet
de sălbatică femeie

prin viaţa mea
de cand e'n viaţă
principial
pe străzi işi face veacul
prinţ-cerşetorul de iubire
trubadurul
confundat mereu cu o paiaţă

dăruieşte suflet
căutându-şi leacul
la femei ce vin
şi doar întreabă
se opresc din drum
ca să se mire
cerşetorul le admiră
ele se hlizesc ca la tarabă

le priveşte
şi cerşeşte în tăcere
pe la câte-un colţ
de stradă
dragoste şi mângâiere
nimenea nu dăruieşte
toate râd şi doar întreabă

de e gratis
ori se plăteşte
dragostea de cerşetor
care-acum nu mai contează
o secundă sau un veac
ori mai mult decât o viaţă
cerşetorul de iubire
moare singur fără leac

inima îl mai încearcă
sufletul nu-i mai cutează
să tăiască înc'o viaţă
ruşinoasă de paiaţă
toate visele îi tac
se preface-n scrum şi pleacă
printre amintiri de stele moarte
unde iar o să cerşească

nu tandreţe
şi iubire de femeie
ci tăcere ca să tacă
într-o mare veşnicie
lungă noapte ca o moarte
şi-altă moarte
dincolo de tandre şoapte
trecătoare efemere

dincolo de viaţa
care s-a topit în viaţă
prinţ şi cerşetor
fără avere
trubadurul confundat
cu o paiaţă
cerşetorul-prinţ
cerşind în şoapte piere

nu rămâne decât cu viaţa
lui de după moarte
ca iubirea de pe-o lespede
de piatră prin vecie să o poarte