POLITIA ROMANA, BRAILA

BULETIN DE PRESĂ


Cercetată pentru lovire sau alte violenţe


În ziua de 16 iulie a.c., la orele 15:30, M.Vorica (54 de ani), din municipiu, a reclamat la Poliţie faptul că, în timp ce se afla la cumpărături într-un hypermarket, a fost lovită cu palma peste spate şi ameninţată cu acte de violenţă de L.Teodora (43 de ani), din satul Lanurile, comuna Viziru.
Poliţişti de la Poliţia Municipiului Brăila au efectuat cercetări şi au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi ameninţare.


Vecin reclamat pentru furt

Ieri, la orele 15:10, S.Neacşa (84 de ani), din satul Dedulescu, comuna Zăvoaia, a reclamat la Postul de Poliţie Comunal Zăvoaia faptul că vecinul ei, B.Dobre (59 de ani), în cursul lunii mai 2013, profitand de lipsa gardului ce limiteaza cele două imobile, a pătruns în curtea acesteia şi i-a sustas 3 oale din aluminiu şi un coş din nuiele, toate în valoare de 70 de lei.
Poliţiştii au efectuat cercetarea la faţa locului şi în cauză au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.



Dosar penal pentru port ilegal de cuţit

Ieri, 16.07.2013, I.Valentin (26 de ani), din municipiu, a reclamat la Poliţie faptul că, în urma unui conflict spontan, G.Valentin (25 de ani), din Brăila, l-a tăiat cu un cuţit în zona abdominală.
Acesta a fost condus la spitalul pentru îngrijiri medicale.
Întrucât victima nu a dorit să depună plângere pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, poliţiştii i-au întocmit agresorului dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de port ilegal de cuţit, conform prevederilor Legii 61/1991 (republicată).


Minor accidentat uşor în timp ce traversa prin loc nepermis

Ieri, la orele 16:45, C.Paul (24 de ani), din municipiul Brăila, în timp ce conducea autoturismul, pe DE 584, în localitatea Viziru, din direcţia Brăila-Slobozia, a surprins şi accidentat uşor pe minorul I.D., în vârstă de 6 ani, din municipiul Piatra Neamţ, judeţul Neamţ, care se angajase în traversare prin loc nepermis, în fugă şi fără să se asigure.
Minorul a fost accidentat uşor şi a fost tarnsportat la spital pentru îngrijiri medicale, nerămânând internat.
Poliţiştii au efectuat cercetarea la faţa locului şi în cauză au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.



Comercializa fără a deţine documente legale

Ieri, la orele 12:30, poliţişti de la Postul de Poliţie Comunal Movila Miresii au depistat-o, pe strada Violetelor, din satul Ţepeş Vodă, pe P.Magdalena (30 de ani), din municipiu, în timp ce comercializa articole de îmbrăcăminte, fără a deţine documente legale de provenienţă.
Aceasta a fost sancţionată contravenţional, conform prevederilor Legii 12/1990 (republicată), iar bunurile au fost ridicate în vederea confiscării.



S-a aruncat şi a dispărut în apele Dunării

În seara zilei de luni, la orele 22:00, poliţiştii de la Biroul Transporturi Brăila au fost sesizaţi cu privire la faptul că B.Valentin (31 de ani), din Brăila, s-a sinucis, aruncându-se în apele Dunării, la punctul de trecere cu bacul Brăila-Smârdan.
Poliţiştii au stabilit că bărbatul, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, precum şi a problemelor de sănătate, acesta fiind internat de mai multe ori la spitalul de psihiatrie, s-a certat cu familia şi a plecat de la domiciliu, ameninţând că se sinucide.
Semnalmente: înălţime de 1,80-1,83 metri, greutate 80- 90 kg, păr castaniu, tuns scurt, ochi căprui şi are două tatuaje la nivelul umărului drept şi pe antebrat.
Acesta era îmbrăcat cu pantalon lung de vară, de culoare alb, tricou verde, cu dungi orizontale albe şi negre, încălţat cu pantofi sport bleu, mărimea 44.
Cercetările sunt continuate de poliţiştii Postului de Poliţie Transporturi Navale Brăila.


Sancţiuni aplicate pentru abateri de la prevederile Codului Rutier

În ziua de 16 iulie 2013, lucrători din cadrul Serviciului şi Biroului Rutier au acţionat pe arterele rutiere din municipiul şi judeţul Brăila pentru constatarea de contravenţii şi prevenirea, respectiv, combaterea infracţiunilor rutiere.
Poliţiştii au constatat 83 de contravenţii, pentru care au aplicat sancţiuni în valoare totală de 20.440 de lei, au ridicat în vederea suspendării un permis de conducere şi retras 4 certificate de înmatriculare.

Comentarii

Postări populare