POLIŢIŞTII BRĂILENI AU ACŢIONAT PENTRU ASIGURAREA LINIŞTII COMUNITĂŢII ÎN PERIOADA SFINTELOR SĂRBĂTORI PASCALE
În perioada 19- 21
aprilie a.c., cu ocazia Paştelui Ortodox şi a celui Catolic, poliţiştii
brăileni au acţionat în municipiu şi judeţ pentru creşterea gradului de
siguranţă a cetăţenilor, în preajma lăcaşurilor de cult şi în zonele de
agrement.
Poliţiştii de la
rutieră au fost prezenţi în trafic pentru asigurarea fluenţei traficului,
combaterea excesului de viteză, prevenirea accidentelor şi ambuteiajelor
rutiere, fluidizarea şi controlul circulaţiei, pe drumurile naţionale şi
europene.
Pentru
depistarea în trafic a conducătorilor de autovehicule care nu respectă regimul
legal de viteză şi sancţionarea promptă a acestora, poliţiştii brăileni au
folosit 11 echipamente de supraveghere video a traficului rutier şi de măsurare
a vitezei de deplasare a autovehiculelor.
Forţele
participante au constatat în această perioadă 29 de infracţiuni, dintre care 11
în flagrant, 21 fiind de natură
judiciară şi 8 la regimul
circulaţiei rutiere.
De
asemenea, au fost aplicate 403 sancţiuni
contravenţionale, în valoare totală de 111.820 de lei, 125 conform prevederilor Legii 61/1991 (republicată), pentru sancţionarea
faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii
publice, 264 conform O.U.G. 195/2002
(republicată), privind circulaţia pe drumurile publice şi 14 potrivit altor acte normative. Totodată, au fost ridicate în
vederea suspendării 11 permise de
conducere (4 pentru conducere sub
influenţa băuturilor alcoolice şi 4 pentru
nerespectarea vitezei legale de deplasare) şi au fost retrase două certificate de înmatriculare.


Comentarii
Trimiteți un comentariu