,,Cronica potopului de dupa Dumnezeu'' de Virgil Andronescu

Virgil Andronescu, un poet care experimentează nefericirea

Poetul și jurnalistul Virgil Andronescu ne propune o nouă carte de versuri: Cronica potopului de după Dumnezeu, după ce, în 2011, publica volumul de versuri După Dumnezeu, potopul!', Ed. PIM, Iasi. Avem, prin urmare, o persistență în tema potopului, pe care Virgil Andonescu o privește cu armele introspective ale unei poezii care pleacă dintr-o durere interioară care se transformă în strigătul devenit vers. În Geneză, autorul notează: ,,M-am născut/ Din tăcerea surdă a durerii/Iartă-mă, Doamne,/Că am deranjat atmosfera originară!’’

Autorul este într-o permanentă căutare a unui echilibru pe care speră a-l găsi în persoana iubită, în sine, într-o relație de tip personal cu divinitatea și, în final, în starea poetică. ,,Prin eul tău în eul meu/frumoasa mea domniţă/sunt muritor/nu zeu!”, scrie autorul în poemul ”după Dumnezeu, potopul”.

Starea de revoltă nu-i dă pace poetului care știe numai să iubescă și să scrie. Ea este cea care îl face să respingă condiția muribundă, ajungând la o libertate pe care numai experiențele la limită ți-o pot da: ,,Dumnezeu mi se plimbă prin gură-/Mă rog înjurând…/Dacă vreau ning,/Dacă vreau aduc ploaie sau vânt,/Ştiu cum să fac să-l aduc/pe Dumnezeu cu picioarele pe pământ ’’(Aură de cer).

Poemele din volumul oferit astăzi cititorilor abundă de culori sumbre, de umbra singurătății, a înstrăinării, a fatalității și chiar a morții: ,,Am numărat unsprezece mortăciuni!/niciodată n-am să mă întreb/de ce am murit/am să mă întreb mereu/de ce mai trăiesc.’’

Pentru Virgil Andronescu, nașterea și iubirea sunt pedepse capitale, o povară greu de dus de un trup plăpând, în căutarea sinelui care îl alungă. Viața poetului se desfășoară într-un oraș care miroase a câine plouat, iar tramvaiul 21 nu poate face minuni. În această lume fără frumusețe, nici măcar Dumnezeu nu poate fi găsit prea ușor: ,,doar pe Dumnezeu/rămâne să-L mai sun/ori nu are telefon/ori nu mai există/ori nu mai are timp pentru mine’’ (Dumnezeu nu răspunde la telefon!).

Fragilitatea ființei umane, nevoia de alinare, de sprijin, transpare din multe versuri: ,,noapte de noapte/îl chem pe Dumnezeu /la patul meu/şi-i plâng pe umeri durerile mele/şoptit îi povestesc/cum am urcat Golgota fără şerpaş/Bunul mă mângâie părinteşte/şi adorm’’ (Dumnezeu la patul meu).

Cronica potopului de după Dumnezeu este o carte a suferinței, a strigătului neauzit de nimeni, a disperării mute, a apropierii potopului. Virgil Andronescu experimentează pe sine nefericirea, dar reușește să îi dea acesteia o formă poetică.

Petre Crăciun

Titlu şocant şi substanţă lirică

Cu siguranţă, volumul  Cronica potopului de după Dumnezeu al poetului şi publicistului teleormănean VIRGIL  ANDRONESCU( pseudonimul lui Nicolae Virgil Andronache) are - înafară de un titlu şocant - substanţa lirică proprie unui om meditativ, stăpân pe uneltele sale, adept al unei sincerităţi dezarmante atât în  faţa colii albe de hârtie cât şi în faţa apropiaţilor.

    Poetul ştie să-şi gestioneze sentimentele şi are posibilităţi reale de transfigurare a stărilor  lui  sufleteşti aflate în diferite stadii.

Virgil Andronescu are o înclinare deosebită către zugrăvirea răului ce pândeşte fiinţa umană, având chiar în acest volum un simţ acut al descrierii poetice a finalului inevitabil al omului.

    Poetul -  bine încadrat de câţiva ani în atmosfera culturală brăileană - are  talentul de a-şi pune pe tavă propriile trăiri; este un îndrăgostit perpetuu, cu un suflet nobil, cu starea aceea demnă de toată lauda de a lăsa de la sine în favoarea fiinţelor dragi.

    Cu o senzualitate reţinută, bine dozată poetul redă în versurile din prezentul volum sentimentul iubirii, tot aici având şi câteva admirabile versuri închinate  mamei.

Desigur, acest volum - ilustrat de pictorul Hugo Mărăcineanu - constituie pentru poet un pas important în cariera literară pe care i-o dorim cât mai lungă şi fructuoasă!

    Virgil Andronescu este un sentimental incurabil, asemenea oricărui poet autentic!

Aurel Furtună

Cronica potopului de după Dumnezeu

  

Noe şi-a adunat tot ce mai avea bun în suflet

a fugit din calea potopului vieţii

şi-a construit propria-i corabie

în propriul său trup vlăguit

-din propriul său gol

în propria sa inimă

-din propria sa zbatere

adăpost pentru sublimele sentimente

-inimaginabile trăiri

şi a mai luat cu sine pe sine

-în sine

chipul blând coborât din icoane

-implacabilul său destin

refugiindu-se lăuntric

unde tot îl mai aşteaptă pe Dumnezeu

şi trecerea potopului!

Navighează cu el prin el

-scriind

Cronica potopului de după Dumnezeu

dar şi trecerea dezastrului
aproape fatal!