POLITIA ROMANA, BRAILA: BULETIN DE PRESĂ



În ziua de 22 octombrie a.c., între orele 13:00-16:00, efective de poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Însurăţei şi Secţiei 5 de Poliţie Rurală Viziru au acţionat pe raza comunelor Bărăganul şi Zăvoaia, pentru depistarea persoanelor care încalcă prevederile legale referitoare la evaziunea fiscală.
Poliţiştii au efectuat 5 percheziţii domiciliare, în baza autorizaţiilor emise de Judecătoria Însurăţei, şi au găsit şi ridicat din două locuinţe, una din comuna Bărăganul şi alta din satul Dudescu, comuna Zăvoaia, un număr de 1.584 de pachete cu ţigări, pe care erau aplicate timbre cu inscripţiile Republica Moldova şi Ucraina.
Toate pachetele cu ţigări au fost ridicate în vederea confiscării şi în continuare sunt desfăşurate cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de contrabandă, conform Legii 86/2006, privind Codul vamal al României.

·                    
Poliţiştii i-au ridicat arma

Ieri, 22 octombrie a.c., poliţişti din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase s-au sesizat din oficiu despre faptul că lui P.Alexe (45 de ani), din municipiul Brăila, i-a expirat perioada de valabilitate a permisului de armă, din data de 17.09.2013, şi nu a depus arma înscrisă în acesta, în termen de 10 zile de la expirare, la un armurier autorizat.
Prin urmare, poliţiştii au ridicat în vederea cercetărilor o armă neletală, de calibru 10x22T, şi au întocmit dosar penal, conform Codului penal.

·                    

Acţiune pentru prevenirea braconajului

         Tot ieri, poliţişti din cadrul aceluiaşi birou au acţionat pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor de braconaj şi la orele 21:00, pe fondul cinegetic nr.6 Pelicanul, situat pe raza comunei Frecăţei, l-au depistat pe C.Marian (29 de ani), din satul Agaua, comuna Frecăţei, care se deplasa pe jos şi deţinea o armă de vânătoare, de calibru 12.
Poliţiştii au constatat că tânărul avea 4 cartuşe în încărcător şi unul pe ţeavă, având intenţia de a vâna diferite specii. În urma controlului corporal, asupra lui au mai fost găsite 6 cartuşe.
Faţă de cel în cauză, care este deţinător legal al armei, dar care nu deţine autorizaţie de vânătoare pe respectivul fond, a fost întocmit dosar penal pentru trecere cu arma de vânătoare pe un fond cinegetic, fără acordul gestionarului.
Arma şi cartuşele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

·                    

Fostul concubin a fost arestat preventiv

În ziua de 22 octombrie, S.Gigel (33 de ani), din municipiu, a fost prezentat Judecătoriei Brăila, cu propunere de arestare preventivă.
Judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus, prin încheiere motivată, arestarea preventivă a inculpatului, pe o perioadă de 30 de zile, fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Brăila.
         Reamintim că acesta a fost depistat şi reţinut pe ordonanţă pentru infracţiunile de viol, lipsire de libertate şi lovire sau alte violenţe, comise asupra fostei lui concubine, O.Veronica (31 de ani), din Brăila, în dimineaţa zile de 21 octombrie. 

·                    

Comercializa ilegal peşte

Ieri dimineaţă, la orele 9:30, pe timpul unei acţiuni desfăşurate pe linia   braconajului piscicol, poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică au depistat-o pe brăileanca I.Ecaterina (76 de ani), în timp ce comercializa în Piaţa “Săracă”, 10 kg de peşte din specia caras şi 7 kg de peşte din specia crap, fără a avea documente de provenienţă.
Peştele, în valoare de 115 lei, a fost ridicat în vederea confiscării şi în cauză a fost întocmit dosar penal, în conformitate cu prevederile O.U.G. 23/2008, privind pescuitul şi acvacultura.

·                    

Copil accidentat uşor de un autoturism

Ieri, la orele 14:05, T.Gabriel (46 de ani), din Brăila, în timp ce conducea autoturismul, pe Şoseaua de Centură a municipiului, în zona intersecţiei cu strada Călugăreni, a surprins şi accidentat o fetiţă în vârstă de 2 ani, care, lăsată nesupravegheată, a traversat strada prin loc nepermis.
În urma evenimentului, aceasta a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, pentru îngrijiri medicale, nerămânând internată.
Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, şi în cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
         
·                    

Condamnat, depistat şi încarcerat în penitenciar

         La data de 22.10.2014, între orele 6:00-9:00, poliţişti de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei orașului Făurei au desfăşurat o acţiune pentru depistarea persoanelor urmărite în temei legal.
         Poliţiştii l-au depistat pe G.Aurel (53 de ani), din orașul Făurei, pe numele căruia Judecătoria Făurei a emis, la data de 2 octombrie a.c., mandat  de executare a pedepsei de 398 zile de închisoare, pentru comiterea infracţiunilor de violare de domiciliu, lovire sau alte violenţe şi distrugere.
         Poliţiştii l-au încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi.

·                    

Sancţiuni aplicate pentru abateri de la prevederile Codului Rutier

În ziua de 22 octombrie 2014, lucrători din cadrul Serviciului şi Biroului Rutier au acţionat pe arterele rutiere din  municipiul şi judeţul Brăila, pentru constatarea de contravenţii şi infracţiuni rutiere, precum şi pentru combaterea producerii accidentelor rutiere grave.
Astfel, poliţiştii au constatat 98 de contravenţii, pentru care au aplicat sancţiuni în valoare totală de 30.920 de lei, şi au reţinut în vederea suspendării două permise de conducere.

Comentarii

Postări populare