Cronică plastică la ,,Salonul de Artă Plastică Mică”

- Hugo MARACINEANU -

Şi pentru că unii ,,tovarăşi cu muncă de răspundere în domeniul culturii” avansaseră până la a accepta, nu ştiu dacă şi a înţelege şi a simţi modul de exprimare prin forme abstracte, ori poate aveau sarcină ,,să nu care cumva în prostiile alea să se ascundă ceva duşmănos pentru ordinea de stat, pentru etica şi echitatea socială”, abstracţionismul a invadat, a inundat, a acaparat cvasitotalitatea manifestărilor plastice, excepţie făcând arta angajată, cu tematică, comanda socială şi cea megalaudativă la adresa tovarăşului şi tovarăşei.

În deceniile 6 şi 7 ale veacului trecut, abstracţionismul devine o formă de protest, o contră elevată ce se adresează unui public elevat care o poate descifra şi simţi dar tot abstractţonismul devine o poartă prin care se vor scurge spre sălile de expoziţie tot felul de neaveniţi, de sicofanţi, de narcisişti, de teribilişti, de inconstienţi ce confundă arta cu tehnica, cu îndemânarea, cu imaginea şi nu cu ce este în spatele lor şi în sufletul creatorului şi deci a celor ce îl receptează.

Asistăm la un abstracţionism ce atinge limitele indescifrabilului şi e cu atât mai grav că chiar şi pentru  autorul care vine şi ni-l propune, dispare continuitatea, dispar temele picturii naţionale definite de Grigorescu, Andreescu, Luchian, Tonitza, Pătraşcu.  Artiştii se împart în trei categorii: ei, abstracţii, protestatarii şi imitatorii; ei, cu arta angajată, cu tematica şi osanalele; şi ei, artiştii ce nu fac rabat de la nimic- Corneliu Baba, Catargiu, Negreni, Luchian, Grigorescu, Dărăscu, Sabin Bălaşa, Dan Hatman pe care îi defineşte ceea ce scrie C. Baba în jurnalul său: ,,Eu nu sunt modern, nici învechit, nici altul nu vreau să fiu, eu sunt Corneliu Baba!”

Marele merit al Uniunii Artiştilor Plastici rămăsese în deceniul 6-7 lanţul de expoziţii judeţene, interjudeţene şi naţionale, momente de analiză, de confruntare creatoare, de punere în contact, de cunoaştere, de triumf şi răsplată, de a şti unde îţi e locul, cu cine eşti, cine eşti, dar mai ales dacă exişti.

Resimţim pierderea acestor confruntări naţionale, vrem să ne vedem, cunoaşte şi autoevalua în raport cu ceilalţi, mai ales în lipsa unui public elevat şi interesat de actul artistic.

Iată un bun motiv pentru care artiştii încearcă şi reuşesc din ce în ce mai bine şi mai mult să se reorganizeze, să-şi creeze o reţea naţională de expoziţii deschise spre toţi din ţară şi de afară.

Au devenit de notorietate ,,Saloanele Moldovei”- Bacău-Chişinău,  ,,Lazăr Vorel”- Piatra Neamţ, ,,Bienala Andreescu”- Buzău, ,,Expoziţia de desen şi gravură”- Arad, ,,Acuarela”- Tulcea, ,,Salonul Ghe. Pătraşcu”- Târgovişte şi ,,Salonul de plastică mică” de la Brăila.

Anul acesta au expus 175 artişti din toată ţara şi din Republica Moldova, 235 de lucrări de pictură, grafică, sculptură, fotografie, arte decorative, în Galeria de Artă din strada ,,Galaţi” nr.2 şi Galeria ,,Ghe. Naum” a Muzeului ,,Carol I”, Brăila.

Având o mare cantitate de lucrări şi multi expozanţi din toată ţara, putem lua pulsul artelor plastice la ora momentului şi constat cu bucurie eliberarea de sub tutela abstracţionismului, întoarcerea spre temele tradiţionale şi eterne ale artelor plastice: omul şi lumea lui materială şi spirituală, natura, obiectele şi lumea ideilor, lumea filosofică.

Constrănşi de limita maximă ( 30 cm latura mare ), severă, accesaţi pe internet, jurizaţi şi acceptaţi pe imaginile virtuale, am avut surpriză plăcută ca să fim impresionaţi şi mai mult de imaginea reală a lucrării; artiştii s-au supus acestui tip de jurizare şi nu putem să ne îndoim de buna lor intenţie căci aceluiaşi sistem s-au supus şi nume necunoscute dar şi artişti de marcă ai momentului care au venit să expună aături de unii mai puţin cunoscuţi ori de debutanţi.

Spuneam că putem să tragem concluzii asupra etapei în care ne aflăm, că iată sunt semne de preluare a simbolismului şi forţei cromatice a lui Ţuculescu, că artiştii acordă o mare atenţie mijloacelor plastice ca purtătoare de sentiment dar şi de sensuri abisale, că fiecare se duce spre ce este el, că aproape toţi au înţeles că nu e de ajuns doar să epatezi publicul, că înainte de orice trebuie să te exprimi, că dincolo de culoare, tehnică, volum, spaţiu, perspectivă, este omul, este taina.

Multe lucrări fac trimitere către o lume abisală ( o fi un rest, un ecou al abstracţionismului?! ), către o arie a intangibilului sacru sau profan, mistic sau mitic, să fie o nouă direcţie către care merg artele plastice româneşti?!

Cine ştie?!

Noi vrem să ştim şi de aceea avem nevoie de aceste manifestări, de aceste întâlniri, de schimburi cu alte oraşe, de tabere de creaţie, de ieşire spre ceilalţi şi în lume.

Ne aude cineva?!

Nu, nu ne aude, căci şi anul acesta artiştii s-au zbătut singuri, cu un buget zero, punând mână de la mână pentru un protocol minimal.

Dar U.A.P. din România, filiala Brăila, a dus veste în toată ţara, şi prin NET în lume, că noi suntem, că facem artă şi sperăm să fim cunoscuţi şi la noi acasă. 


articol din revista Litera13, nr2. 

cititi integral revista aici:  http://www.infoest.ro/editura-infoest.htm

articol din revista Litera13, nr2.