Drumul Curcubeului, un basm de Petre Crăciun (din volumul Basme pentru familia mea)

La marginea unei împărății cu oameni harnici și iubitori de cinste, de adevăr și de dreptate, era un sat uitat de lume. Câteva case aruncate peste un deal, o mână de suflete și câteva animale, cam asta era totul. Oamenii de prin partea locului, cu frica lui Dumnezeu și obișnuiți să muncească în legea lor, au băgat de seamă că de la o vreme birurile începuseră să crească, iar munca lor nu le era de niciun folos. 

 

Când era la culesul roadelor, gata și trimișii Măriei Sale, Împăratul cel Calic... Nu se mai mulțumeau cu obișnuita zeciuială, ci începuseră să ia de două și de trei ori pe atât, încât după ce plăteau dările către împărăție, ajungeau de le era rușine de rozătoarele care nu mai găseau nimic prin hambare...

Azi așa, mâine așa, Împăratul nu mai știa cum să ia pielea de pe bieții oameni, iar aceștia ajunseseră să aducă scoarța de copac de prin pădure pentru a o fierbe în ciorbă.

Într-o bună zi, moș Vasile, bătrânul satului, adună toată suflarea bărbătească la sfat, doar, doar va veni cineva cu un gând aducător de nădejde.

În acel sat trăia și un fecior viteaz, cu pricepere la aratul ogorului, dar și la lucruri de învățătură. Vezi bine, acel băiat fusese mâna dreaptă a lui Iancu, un dregător puternic, unde învățase mai multă carte decât știa tot satul. Pentru că nu o dată ridicase sabia în luptă pentru stăpânul său, acelui flăcău i se spunea Inimă Vitează.

Acesta ascultă cuvintele bătrânului și grăi către adunarea satului:  cititi intregul basm aici: http://www.literaturacopii.ro/stire-proza/drumul-curcubeului-un-basm-de-petre-craciun-%28din-volumul-basme-pentru-familia-mea%29/2236