Economiile persoanelor vârstnice, tentaţie pentru infractori
Inventivitate, lipsă de scrupule, putere
de convingere şi capacitate de adaptare rapidă la schimbări de situaţie, sunt
trăsături pe care escrocii le folosesc, pentru rotunjirea fără efort a
veniturilor, în dauna unor persoane de bună credinţă.
A
aflat acest lucru şi o octogenară din localitatea Latinu, care, în ziua de
26.10.2015, a sesizat poliţiştii cu
privire la faptul că a fost înşelată cu suma de 1.500 lei de către doi bărbaţi
care s-au dat drept cunoscuţi ai ginerelui ei.
Persoana
păgubită le-a relatat poliţiştilor faptul că, în dimineaţa zilei de 25.10.2015,
în timp ce se afla singură la domiciliu, în curtea locuinţei au pătruns doi
bărbaţi care s-au prezentat ca fiind parteneri de afaceri ai ginerelui şi i-au
cerut să le dea suma de 1.500 de lei, reprezentând valoarea unei sobe pe care
urmează să i-o vândă acestuia.
Întrucât
nu a primit bunul pentru care a plătit, femeia şi-a dat seama că a fost
înşelată şi a anunţat poliţia.
Plecând
de la faptul că vârstnicii reprezintă o categorie de populaţie vulnerabilă la
victimizarea prin infracţiuni contra patrimoniului, pe fondul scăderii
acuităţii vizuale şi auditive, a deplasării cu dificultate şi a posibilităţilor
reduse de apărare în cazul unei potenţiale agresiuni, pentru a-şi feri
bunurile, integritatea fizică şi chiar viaţa, de persoanele rău-intenţionate, poliţiştii
brăileni le recomandă:
- să
nu permită accesul în casă sau în curte persoanelor necunoscute, chiar dacă
spun că au fost trimise de membri ai familiei sau pretind că doresc să vândă
sau să cumpere diverse bunuri, mai ales atunci când sunt singuri acasă;
- să
nu ofere informaţii despre economiile lor sau bunurile de valoare pe care le au
acasă, persoanelor necunoscute şi care îi abordează aparent întâmplător;
- să
nu permită accesul în locuinţă persoanelor care pretind că reprezintă diferite
instituţii sau organizaţii, le cer bani sau bunuri în scop caritabil sau
pretind că realizează sondaje de opinie, decât după verificarea documentelor de
identitate, respectiv a celor de serviciu;
- să
nu ţină în casă sume de bani sau bunuri de valoare, ci să le păstreze în
depozite bancare;
- să
nu invite în casă sau în curte persoane pe care doar ce le-au cunoscut şi care
le spun poveşti impresionante de viaţă, deoarece, odată intrate în casă, acestea
îşi pot schimba total atitudinea şi pot folosi chiar violenţa pentru a sustrage
diferite bunuri;
- să
nu folosească niciodată, pentru verificarea celor spuse de autori, telefonul
acestora, ci să comunice cu presupusa rudă de pe telefonul personal, apelând
numărul folosit, de obicei, pentru comunicarea cu aceasta.


Comentarii
Trimiteți un comentariu