Biblioteca Județeană “Panait Istrati” Brăila organizează înscrieri pentru un nou club destinat tinerilor
Biblioteca Județeană “Panait
Istrati” Brăila
organizează înscrieri pentru un nou club destinat tinerilor preocupați să afle
și să transmită și altora evenimentele notabile din societate.
“Clubul tinerilor ziariști”
se reunește de două ori pe lună, timp în care participanții vor descoperi și
vor învăța secretele unei meserii captivante. Vor fi organizate ateliere
destinate tuturor domeniilor media: presă scrisă, televiziune și radio.
Periodic, organizatorii își propun să colaboreze cu persoane avizate care pot
împărtăși propriile cunoștințe din mass-media membrilor clubului.
Condiții de participare:
vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani. Înscrierile au loc la sediul Bibliotecii,
Piața Poligon, nr. 4, Biroul de Înscrieri, până pe 27 ianuarie 2016. După
încheierea acestei perioade, doritorii vor fi contactați telefonic și se va
stabili prima întâlnire din cadrul clubului.
Clubul “Româna fără
profesor”
Biblioteca Județeană “Panait
Istrati” Brăila
găzduiește un nou club destinat elevilor care doresc să-și îmbunătățească
performanțele școlare.
În cadrul Clubului “Româna
fără profesor” participanții se vor întâlni săptămânal, vor discuta și
clarifica nelămuririle din programa școlară, scopul fiind acela ca toți cei
înscriși să aibă succes la examenele de limba și literatura română.
Condiții de participare:
elevi din clasele VII – VIII și XI – XII. Înscrieri se fac la sediul
Bibliotecii, Piața Poligon, nr. 4, Biroul de Înscrieri, până pe 29 ianuarie
2016. După încheierea acestei perioade, doritorii vor fi contactați telefonic
și se va stabili prima întâlnire din cadrul clubului.
Activitățile clubului sunt
gratuite și se adresează celor care sunt interesați să aprofundeze temele
pentru Evaluare Națională și Bacalaureat. Clubul este susținut de către o
persoană calificată, cu peste 10 ani de experiență în domeniu, dar orice
profesor care dorește să facă voluntariat în cadrul acestui proiect este
binevenit.
Vă așteptăm!
Purtător de cuvânt
Biblioteca Județeană „Panait Istrati”, Brăila


Comentarii
Trimiteți un comentariu