In cadrul Lunii Olimpice: "Pentatlon Olimpic pentru Mileniul III"



Suntem onorati sa va informam ca sambata, 28 mai 2016, in cadrul Lunii Olimpice se va desfasura in premiera la Braila faza judeteana a competitiei "Pentatlon Olimpic pentru Mileniul III".
Actiunea sportiva se va organiza la Scoala Gimnaziala "Al.I. Cuza" incepand cu ora 9,00
Aceasta competitie mixta (sport si probe de cultura generala) desfasurata la nivel national sub patronajul Comitetului Olimpic si Sportiv Roman urmareste:
·        Consacrarea idealurilor olimpice;
·        Stimularea pregatirii copiilor în spiritul dezvoltarii lor armonioase: fizic, intelectual, afectiv, si comportamental;
·        Cunoasterea si însusirea principiilor fairplay-ului;
·        Celebrarea Olimpismului si a simbolurilor sale;
Pentru promovarea unui "sportiv model", elevii trebuie sa participe la 3 probe sportive: alergare de viteza pe 30 m, saritura in lungime de pe loc si aruncarea mingii de baschet de pe loc la distanta, la o proba de cultura olimpica si o proba artistica.
Castigatorii acestei competitii, o fata si un baiat, ne vor reprezenta judetul la etapa nationala ce se va desfasura in Centrul Olimpic Sydney de la Izvorani, in perioada 3-7 august 2016.
Competitia este rezervata elevilor din clasele a V-a si a VI-a.
Organizarea este asigurata de Academia Olimpica Romana - filiala Braila, cu sprijinul Directiei Judetene pentru Sport si Tineret Braila, Scolii Gimnaziale „Al. I. Cuza” si Inspectoratului Scolar Judetean Braila.
         
Va multumim pentru sprijin,
Cu stima,

Director AOR – filiala Braila
Adriana Albusoiu

Secretar AOR – filiala Braila
Mircea Carbunaru

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii