ACŢIUNI DESFĂŞURATE DE POLIŢIŞTII BRĂILENI, ÎN PREAJMA SĂRBĂTORILOR DE IARNĂ
În cursul zilei
de 22 decembrie a.c., poliţiştii brăileni, împreună cu jandarmi, au acţionat pe
raza municipiului, pentru menţinerea unui climat corespunzător de ordine şi
siguranţă publică, prevenirea şi combaterea faptelor ilegale, precum şi a
principalelor cauze generatoare a accidentelor rutiere.
Acţiunile
poliţiştilor au vizat, în special, combaterea faptelor antisociale ce se comit
în zona discotecilor, barurilor, cluburilor şi altor localuri de alimentaţie
publică, verificarea legalităţii comercializării pomilor de Crăciun şi a
produselor pirotehnice, depistarea şi sancţionarea persoanelor aflate sub
influenţa băuturilor alcoolice ori a substanţelor psihoactive care conduc
autovehicule.
Pe timpul
activităţilor, au fost verificate 107 unităţi de
alimentaţie publică, legitimate 280 de persoane, 172 fiind controlate corporal
sumar şi 28 conduse la sediul poliţiei, şi oprite în trafic 145 de
autovehicule, fiind testaţi cu aparatul etilotest 28 de conducători auto.
De
asemenea, a fost constatată o infracţiune şi au fost aplicate 78 de sancţiuni
contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 23.000 de lei.
Dintre amenzile
aplicate, 37 au fost pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind
circulaţia pe drumurile publice, 31 conform Legii
61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire
socială, a ordinii şi liniştii publice, 6 la Legea
12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor
activităţi comerciale ilicite, 2 la Legea 145/2014
pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din
sectorul agricol, iar 2 la alte acte normative.
Ca măsură
complementară, au fost retrase 3 certificate de înmatriculare.
Exemplu:
La ora 20:15, a fost
depistat un brăilean, de 27 de ani, în incinta unei săli de jocuri, din
municipiu, având asupra lui un cuţit tip briceag, în lungime totală de 22 cm.
După efectuarea controlului corporal, acesta a fost condus
la sediul poliţiei, unde i-a fost întocmit dosar penal pentru port şi folosirea
fără drept de obiecte periculoase, conform Codului penal.


Comentarii
Trimiteți un comentariu