ÎN SERVICIUL COMUNITĂȚII, DE CRĂCIUN
Peste
150 de poliţişti brăileni vor fi la datorie, suplimentar față de dispozitivul
curent, pentru ca sărbătoarea Crăciunului să fie petrecută în liniște și
siguranță.
Poliţia
Română este la datorie, în serviciul comunităţii, în perioada Crăciunului,
pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice, protejarea patrimoniului, a
drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.
Cei peste
150 de poliţişti brăileni, care vor acționa suplimentar faţă efectivul curent
de ordine şi siguranţă publică, au ca prioritate prevenirea şi combaterea oricăror
evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor şi intervenția rapidă
atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale.
Din
totalul poliţiştilor care acționează în această perioadă, peste 110 sunt de la
structurile de ordine publică, circa 10 sunt poliţişti de la rutieră, restul
fiind de la celelalte structuri, respectiv: transporturi, investigaţii
criminale, investigarea criminalității economice, luptători de intervenţie
rapidă şi poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase.
De
asemenea, 60 de patrule auto de siguranţă publică vor acționa, zilnic, pentru
prevenirea şi combaterea faptelor antisociale.
Totodată,
pentru prevenirea evenimentelor rutiere negative și asigurarea fluenței
traficului rutier, polițiștii brăileni vor folosi 66 de autospeciale, dintre
care 8 dotate cu aparate de monitorizare a traficului și înregistrare a vitezei
de deplasare a vehiculelor.
Poliţiştii
de la transporturi vor patrula, zilnic, pe 15 trenuri de călători, precum şi în
4 staţii şi triaje de cale ferată, şi vor fi prezenţi în zona portuară
Brăila.


Comentarii
Trimiteți un comentariu