Poliţiştii brăileni au desfăşurat acţiuni preventive



În ziua de 28 decembrie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului,  Poliţiei Oraşelor Făurei şi Însurăţei, şi de la secţiile de poliţie rurală arondate acestora, împreună cu jandarmi, au acţionat, pe raza municipiului şi a judeţului Brăila, pentru prevenirea şi combaterea activităţilor de comerţ ilicit, a faptelor care aduc atingere ordinii şi liniştii publice, precum şi pentru depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele rutiere.
Pe parcursul acţiunilor, au fost legitimate 114 persoane, controlate corporal sumar 19 persoane, oprite în trafic 54 de autovehicule şi verificate 21 de unităţi comerciale.
De asemenea, a fost constatată o infracţiune flagrantă şi 34 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 9.025 de lei, dintre care 21 pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 9 conform Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 2 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, şi 2 la alte acte normative.
Ca măsură complementară, a fost retras un certificat de înmatriculare.
Exemplu: La ora 20:55, un tânăr, de 22 de ani, din comuna Tufeşti, a apelat numărul 112 şi a sesizat că persoane necunoscute i-au sustras un telefon mobil, în timp ce se afla în incinta unui cafe-bar din localitate.
Imediat după primirea sesizării, poliţiştii de la Secţia 5 de Poliţia Rurală Viziru s-au deplasat la faţa locului, au efectuat verificări şi l-au identificat pe un localnic, de 24 de ani, suspectat de comiterea faptei.
Asupra lui a fost găsit telefonul mobil care aparţine reclamantului, fiind restituit acestuia.
Pe numele suspectului a fost întocmit dosar penal pentru infracţiunea de furt.

·                    

Obiecte pirotehnice, confiscate de poliţişti

În ziua de 28 decembrie, poliţiştii de la arme, explozivi şi substanţe periculoase au efectuat o percheziţie domiciliară, pe raza comunei Măxineni, la un tânăr, de 26 de ani, bănuit că ar deţine obiecte pirotehnice.
Cu această ocazie, au fost găsite şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 300 de petarde.
Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de operaţiuni fără drept cu articole pirotehnice, conform Legii 126/1995 privind regimul materiilor explozive.

·                    

Acţiuni pentru siguranţa rutieră

         În ziua de 28 decembrie a.c., poliţişti din cadrul Serviciului şi Biroului Rutier au acţionat pe arterele rutiere din municipiul şi judeţul Brăila, pentru constatarea de contravenţii şi infracţiuni rutiere, precum şi pentru combaterea producerii accidentelor rutiere grave.
Astfel, poliţiştii au constatat 38 de contravenţii, pentru care au aplicat sancţiuni în valoare totală de 15.125 de lei, şi au ridicat în vederea suspendării 8 permise de conducere.

·                    

Depistaţi în flagrant de către poliţişti

Ieri, la ora 13:00, pe timpul serviciului, poliţişti de la Secţia 5 de Poliţie Rurală Viziru au prins în flagrant 6 tineri, cu vârste cuprinse între 16 şi 23 de ani, toţi din satul Cuza Vodă, comuna Stăncuţa, în timp ce sustrăgeau 60 de dale din beton, de pe un canal situat pe raza comunei Viziru, şi le încărcau în atelaje hipo.
Suspecţii au fost conduşi la sediul secţiei de poliţie şi sunt cercetaţi pentru comiterea infracţiunii de furt.
Dalele sustrase vor fi predate părţii păgubite.

·                    

Poliţiştii i-au identificat şi au recuperat telefoanele

Poliţişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale au continuat să desfăşoare cercetări într-o cauză de furt, înregistrată la data de 03.02.2016, şi au identificat-o pe o tânără, de 15 ani, din municipiu, bănuită de comiterea faptei.
În fapt, în ziua de 01.02.2016, fata i-ar fi sustras telefonul mobil unui coleg de clasă, de 13 ani, în timp ce acesta era ieşit în pauză.
Judiciariştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt şi au recuperat telefonul, în valoare de 750 de lei, pe care l-au predat păgubitului.
         De asemenea, poliţiştii au mai identificat un minor, în vârstă de 14 ani, din municipiu, suspectat că, la data de 20.12.2016, ar fi sustras telefonul mobil unui tânăr, din Brăila, în timp ce se deplasa pe strada Plantelor.
         După comiterea faptei, suspectul şi un prieten de-al său ar fi vândut telefonul contra sumei de 200 de lei.
         Prejudiciul a fost recuperat, iar pe numele bănuitului a fost întocmit dosar penal pentru infracţiunea de furt, care va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, cu propunere legală.

Comentarii

Postări populare