Siguranţa brăilenilor, în permanenţă în atenţia poliţiştilor
În cursul
zilei de 30 ianuarie a.c., poliţişti de ordine publică
şi de la rutieră au acţionat în
municipiul nostru, pentru menţinerea siguranţei publice, pentru combaterea
faptelor ilegale de comerţ şi a producerii accidentelor rutiere din cauza
abaterilor de la regulile de circulaţie.
Poliţiştii
au legitimat 50 de persoane, au oprit în trafic 55 de
autovehicule şi au testat cu aparatul etilotest 11 şoferi.
De asemenea, au aplicat 42 de sancţiuni contravenţionale, în valoare
totală de 4.950 de lei, dintre care 35 pentru încălcarea prevederilor O.U.G.
195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, şi 6 la Legea 61/1991 pentru
sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a
ordinii şi liniştii publice.
·
În aceeaşi zi, poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Însurăţei au efectuat
activităţi pe raza oraşului, pentru prevenirea absenteismului şcolar, combaterea
faptelor antisociale săvârşite în incinta şi în zona adiacentă unităţilor de
învătământ, precum și pentru sancţionarea încălcărilor pe linia circulaţiei rutiere.
Astfel, a fost controlată 1 unitate de învăţământ, verificate 2 societăţi
tip cafe-bar din apropierea acesteia, au fost consiliaţi 2 elevi cu privire la
modul de comportare.
Totodată, au fost aplicate 11 sancţiuni contravenţionale, în valoare de
5.250 de lei, 10 conform O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice,
şi 1 la Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de
convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, fiind reţinute 2 permise de
conducere.
·
Conducea autoturismul,
deşi avea permisul reţinut
Azi-noapte, la ora 02:30, poliţişti de la Poliţia
Municipiului au oprit în trafic, pe Calea Galaţi, autoturismul condus de către
un tânăr de 28 de ani, din municipiu.
Efectuând verificări în bazele de date, poliţiştii au
constatat că acesta are permisul de conducere reţinut din data de 16.12.2016.
Pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru conducerea pe
drumurile publice a unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat.
·
Poliţiştii
acţionează pentru siguranţa rutieră
În ziua de 30 ianuarie a.c.,
poliţişti din cadrul Serviciului şi Biroului Rutier au acţionat pe arterele
rutiere din municipiul şi judeţul Brăila, pentru constatarea de contravenţii şi
infracţiuni rutiere, precum şi pentru combaterea producerii accidentelor
rutiere grave.
Astfel, poliţiştii au constatat 62 de contravenţii,
pentru care au aplicat sancţiuni în valoare totală de 21.340 de lei, au ridicat în vederea suspendării 2
permise de conducere şi au retras un certificat de înmatriculare.


Comentarii
Trimiteți un comentariu