De ZIUA EROILOR
Muzeul Brăilei „Carol I” și Școala Gimnazială
„Mihail Sadoveanu” Brăila, în colaborare cu Asociaţia Cultul Eroilor Filiala
Brăila „General Stan Poetaş”, au celebrat Ziua Eroilor, sărbătoare națională a poporului român, printr-o vizită
la Cimitirul Eroilor din Brăila, în data de 27 mai, ora 9, cu un grup de elevi.
Coordonatori ai evenimentului: Gianina
Băjenică, profesor al Școlii Gimnaziale
„Mihail Sadoveanu” și Viorica Preda, muzeograf al secției „Istorie” a Muzeului
Brăilei „Carol I”.
Deși condițiile meteorologice au fost
nefavorabile, elevii au ascultat cu atenție informațiile puse la dispoziție de
către lt. col. (rz.) Giurgea Constantin, secretarul Asociaţiei Cultul Eroilor
Filiala Brăila „General Stan Poetaş”, în timp ce s-au vizitat:
-
Monumentul
eroilor din campania de la 1913;
-
Osuarul
central, care adăpostește 1307 oseminte ale soldaților morți în anul 1917, în
Moldova;
-
Monumentul
prizonierilor italieni morți la Brăila;
-
Monumentul
soldaților sovietici și osuarul soldaților ruși din Armata a 14-a, morți în
războiul din 1877-1878.
Elevii au depus flori la mormintele generalului
de divizie Moise Groza, generalului de divizie Ion Macri și generalului maior
Alexandru Popovici.




Comentarii
Trimiteți un comentariu