Copiii curajosi din Salcia Tudor. Brave Kids este un program polonez aflat la a IX-a editie
Are loc sub egida UNESCO si a Ministerului de Externe al Poloniei. La editia din acest an au participat 137 de copii din 14 tari.
Un grup de sase copii din Salcia Tudor a fost selectat de catre ,,Initiativa Cetatenilor Seniori,, care a participat pentru prima oara la acest proiect, la invitatia Magdalenei Pardel in Przemysl, Polonia.
Copiii din Salcia Tudor au prezentat portul popular specific zonei noastre, au sustinut programe artistice, au incondeiat oua si i-au invatat si pe ceilalti copii din celelalte tari, cum de altfel si ei au invatat sa danseze si sa cante de la ceilalti copiii. Proiectul a avut loc in perioada 17 iunie-11 iulie 2017 in Polonia, si s-a desfasurat in doua etape: in prima etapa 17 iunie – 2 iulie 2017 grupuri de cate 4 tari au desfasurat activitati in comun, fiind cazate in acelasi oras, de exemplu noi, Romania – Salcia Tudor, impreuna cu Mexic, Ucraina si Polonia am fost cazati in Przemysl (este unul din cele 6 orase din Polonia unde au fost cazate grupuri de cate 4 tari), iar la finalul perioadei pe 30 iunie am sustinut un spectacol realizat impreuna de copiii din cele 4 tari; apoi in etapa a II-a toate grupurile din cele 6 orase din Polonia, ne-am intalnit in tabara de la Oborniki, 2-11 iulie 2017, unde copiii au lucrat la un spectacol cu elemente din toate cele 6 spectacole realizate, astfel incat sa fie implicati toti copiii si sa nu dureze foarte mult, aproximativ o ora. Spectacolul final a avut loc pe scena Teatrului Polski din Worclaw, un teatru impresionant cu o scena pe care au incaput toti cei 137 copii, care au fost instruiti de 12 instructori artistici, adevarati profesionisti.
Cei sase copiii curajosi sunt: Georgiana Balasoiu, Marius Munteanu,
Diana Neagu, Adelina Briceag, Diana Sihleanu si Nicusor Paraipan.
Copiii au lucrat impreuna cu ceilalti copiii fiind coordonati de catre
instructorii artistici, in timp ce noi, liderii de grup, am lucrat separat de
copiii, in alte locatii, activitati specifice, diferite teme educationale.
Da, suntem
tare bucurosi ca am trait o astfel de experienta, am participat la aceasta
intalnire internationala a copiilor curajosi. Copiii au dovedit că, în câteva săptămâni, prin
schimbul de experiență - ,,copiii invata copii,,dar și tinand cont de
abilitățile lor, au putut pregăti un spectacol, care este un simbol al
păcii, prieteniei, un colaj colorat de culturi și tradiții.
Am avut atatea experiente
frumoase in cele 25 de zile petrecute in Polonia: drumul parscurs, zborul cu
avionul, apoi am cunoscut familiile gazda, oameni deosebiti cu care ne-am imprietenit, echipa
de organizare din Prezmysl, cei care in fiecare dimineata ne imbratisau si ne
incarcau cu energie pozitiva pentru intreaga zi , cei care ne-au pregatit
atatea surprize frumoase: Magda, Viorica, Hanna, Monica, Agata, Aneta,
voluntarii (elevi de liceu sau studenti) – tineri atat de placuti, gata in
orice moment sa raspunda la orice situatie aparuta, copiii familiilor gazda cu
care, noi liderii, am lucrat timp de o saptamana si... nu ii uitam pe
instructorii artistici Magda si Marcin, atat de iubiti de copii, cei care au
stiut sa-i motiveze, sa ii determine sa fie creativi, sa fie cei mai buni. Si
nu uitam de lacrimile de despartire de familiile gazda, de organizatorii si
voluntarii din Przemysl (2 iulie) apoi a urmat despartirea de copiii din
celelalte grupuri participante si de organizatorii si voluntarii din Oborniki
(11 iulie)
Da, a meritat sa stam patru saptamani
departe de casa. Am stabilit prietenii internationale, deja comunicam pe
internet. Desi a fost o perioada lunga, timpul a trecut repede, deoarece am
fost implicai in activitati, zilnic aveam program de la 9-17, apoi alte
activitati recreative cu familiile gazda.
Da, copiilor le-a placut, s-au
implicat atat de mult in tot ceea ce au facut, incat in ultima zi mi-au spus
,,da, de ce trebuie sa plecam?, ar trebui sa mai stam cateva zile,,... desi
cand au ajuns acasa, erau atat de fericiti, bucuria radia pe chipul lor. Ma
bucur, ca au rezistat atata timp departe de familii, ca au legat prietenii cu
ceilalti copiii, cu voluntarii, ca familiile gazda care au fost pentru ei ca si
propriile familii, atat au plans si unii si ceilalti la despartire.
Ne dorim sa folosim toate aceste
experiente in activitatile scolare si extrascolare pe care le vom desfasura, sa
ne implicam in actiuni de voluntariat, si ... sa participam si la un... Brave
Kids organizat in Romania.



Comentarii
Trimiteți un comentariu