Voinicel și cele două vrăjitoare, un basm de Petre Crăciun
- Petre CRĂCIUN -
În vremea când muriseră toţi balaurii cu şapte capete, afară de unul singur, trăiau într-o ţară două vrăjitoare, născute din aceiaşi părinţi, dar deosebite precum ziua de noapte sau furtuna de vreme bună.
Cea mai vârstnică era numită, din cauza sufletului său hapsân, Vrăjitoarea cea Neagră. Lăcaşul i se afla într-o peşteră întunecată, plină de lilieci, buruienile şi le aduna din locuri lipsite de lumină şi le fierbea după ce apunea soarele, în cel mai îndepărtat cotlon al respingătorului adăpost. Pe la primul cântat al cocoşilor, lua cu sine două-trei oale pline cu moşmoane şi pleca să le pitească pe la temelia casei vreunui nevinovat. Nu ştiu de ce, baba îi ura de moarte pe oamenii cinstiţi şi harnici, nepierzând nici un prilej pentru a stârni boala, sfada sau, şi mai rău, seceta aducătoare de foamete.
Ca să cunoască şi mai temeinic secretele muritorilor, luase pe lângă sine pe Suflet-Rău, un om ticălos şi viclean.
Sora cea mică era bună s-o pui la rană. Deşi făcea şi ea farmece, toate erau spre folosul şi alinarea oamenilor. Bunăoară, dacă aveai vreo suferinţă, mergeai şi îţi găsea leacul deîndată. Când erai chinuit de duhuri necurate, iarăşi dădeai fuga la cea căreia i se spunea Vrăjitoarea cea Albă. Cum-necum, îţi zicea un descântec meşteşugit şi scăpai şi de asta. Toate erau altfel în jurul său. Căsuţa i se afla într-o vâlcea minunată, ierburile din care îşi pregătea leacurile creşteau în locuri însorite, iar farmecele le făcea la lumina binecuvântată a soarelui. Până şi chipul îi era luminos, făcând-o să pară mai tânără cu nouăzeci şi nouă de ani. CITIȚI ÎNTREAGA POVESTE AICI: http://www.literaturacopii.ro/stire-proza/voinicel-%C8%99i-cele-doua-vrajitoare-un-basm-de-petre-craciun/425
Cea mai vârstnică era numită, din cauza sufletului său hapsân, Vrăjitoarea cea Neagră. Lăcaşul i se afla într-o peşteră întunecată, plină de lilieci, buruienile şi le aduna din locuri lipsite de lumină şi le fierbea după ce apunea soarele, în cel mai îndepărtat cotlon al respingătorului adăpost. Pe la primul cântat al cocoşilor, lua cu sine două-trei oale pline cu moşmoane şi pleca să le pitească pe la temelia casei vreunui nevinovat. Nu ştiu de ce, baba îi ura de moarte pe oamenii cinstiţi şi harnici, nepierzând nici un prilej pentru a stârni boala, sfada sau, şi mai rău, seceta aducătoare de foamete.
Ca să cunoască şi mai temeinic secretele muritorilor, luase pe lângă sine pe Suflet-Rău, un om ticălos şi viclean.
Sora cea mică era bună s-o pui la rană. Deşi făcea şi ea farmece, toate erau spre folosul şi alinarea oamenilor. Bunăoară, dacă aveai vreo suferinţă, mergeai şi îţi găsea leacul deîndată. Când erai chinuit de duhuri necurate, iarăşi dădeai fuga la cea căreia i se spunea Vrăjitoarea cea Albă. Cum-necum, îţi zicea un descântec meşteşugit şi scăpai şi de asta. Toate erau altfel în jurul său. Căsuţa i se afla într-o vâlcea minunată, ierburile din care îşi pregătea leacurile creşteau în locuri însorite, iar farmecele le făcea la lumina binecuvântată a soarelui. Până şi chipul îi era luminos, făcând-o să pară mai tânără cu nouăzeci şi nouă de ani. CITIȚI ÎNTREAGA POVESTE AICI: http://www.literaturacopii.ro/stire-proza/voinicel-%C8%99i-cele-doua-vrajitoare-un-basm-de-petre-craciun/425
Comentarii
Trimiteți un comentariu