CÂNTAREA ROMÂNIEI (continuă)

- Hugo MARACINEANU -

Mimarea actului artistic a fost calea pe care au urmat-o cei îndrumați, orientați de „instructorul profesionist” cu temeinice cursuri de partid (bun executant), docil, ascultător al doctrinei așa-zisei „necesitate socială”, artă pe capacitățile și nevoile oamenilor muncii. Îndrumarea (informarea) era desfășurată de instructorul activist în forme organizate (aprobate): „cenacle” de amatori (voluntari obligatorii) la nivel de întreprindere, organizație economică, casă de cultură, cămin, școli, licee etc.

Vârful de manifestare și „excelență” îl constituiau „festivalele”, concursuri, expoziții județene, interjudețene, naționale, bun prilej de verificare a „muncii artistice” a instructorilor și a modului de reflectare în artă (naivă, amatoare, muncitorească, artizanală) a indicațiilor prețioase trasate de partid și care musai trebuiau să dea roadele așteptate de organele superioare de partid (că cele inferioare nu cutezau nici măcar a fi), acelea și nu altele.

Temele acestor „cenacle”, „festivale”, expoziții erau alese cu mare grijă și sugerate (nu impuse cum se zice) „că așa trebuie măi tovarăși” și nici pomeneală de ce simt, ce știu, ce pot executanții, copii, tineri, adulți, adunați cu japca și nu împinși de vreo „necesitate socială” ori ceva patimă creatoare „ca să răspundem chemării partidului”, că vrei nu vrei bea Grigore aghiazmă, că de unde nu e nici Dumnezeu nu cere! CITITI INTREG ARTICOLUL AICI: http://www.infoest.ro/stiri/editorial/C%C3%82NTAREA-ROM%C3%82NIEI-continu%C4%83.htm