M-ajunge din urmă un tropot
scăpat în lumea cea liberă
ascunsă-n circumvoluții pustiite
de dorul de ducă
și simt cum m-apucă
durerea de tropot sălbatic
de armăsar nebunatic
nărăvit la jar și apă neîncepută
unde-o vrea să se ducă...
în pustie pesemne
că nu a dat semne
că ar vrea să revină
cum se cuvine între hulube
unde se-ascunde
când frica de bici îl pătrunde...
și tropăie și tropotul
îmi e liniște și simt
depărtarea cum piere
în zare și piere speranța
și cafeaua-i prea tare
și vinul e acru și cerul
e jos și pământul
e moale și e prea clisos
și groapa e rece
și n-am încă nevoie...
căci vinu-i gustos...
ce bine e-n lume
și ce vis păcătos...!
de Valeriu Ion Găgiulescu, Turnu Măgurele, 11.02.2020

1 Comentarii
Ești tare, Virgile! Ai ”înfipt-o” imediat! Mulțumesc, te iubesc părintește, frate!
RăspundețiȘtergere