Episodul 3 din seria Povestirilor despre libertate
Bunica mea, Marita, Dumnezeu s-o ierte!, a murit in
luna martie a lui 2000. Era o femeie pe cat de egoista parea pe atat de
altruista era. Un paradox, nu? Dar mai ales era priceputa. La ce? La ,,datul in
carti", la ,,trasul de screanteala" oaselor si la ,,plamaditul" diverselor tincturi
care iti luau ,,durerea cu mana" si care ,,te vindecau de orice egzeme" sau rani,
fara a lasa cicatici ori sechele. Si se mai pricepea la multe altele! A dat
nastere la 11 copii dintre care au trait 7. A primit, chiar din mainile
dictatorului Nicolae Ceausescu, Medalia de Mama Eroina si-o pensie. Lucrase in
CFR-ul militarizat la fel ca si bunicul Ion, poreclit Mielu pentru bunatatea
lui. Tataie Mielu, sotul bunicii din partea tatalui, facuse razboiul pe toate
fronturile si fusese ,,lasat la vatra" din Muntii Tatra fara un plaman, a murit in
'68 si nu l-am cunoscut. Amandoi avusesera serviciuri de impiegati. Revin la
mamaia, Maria pe numele din buletin, care la fiecare inceput de iarna baga
razboiul in camera ei si tesea macate si cuverturi. Tot pe timp de iarna cusea
,,la musca", doua-trei deodata, carpete uriase pentru pereti. Cumpara de
la darac saci cu lana, o torcea, o facea gheme si o vopsea natural cu frunze de
ceapa, cu frunze de nuc si cu alte multe si diverse ierburi numai de ea stiute.
Din cauza sanatatii precare si statului permanent in casa, in fiecare iarna ii
eram ajutorul cel mai bine pregatit in domeniu. Si-mi placea. In pauzele de
tesut ori de cusut pictam, desenam sau scriam cine stie ce ,,bazaconii"
copilaresti. Asa imi petreceam iernile. Frumos si util. Mamarea Marita avea in
camera sa ,,de la drum" si o masina de cusut Ileana. ,,Printre
picaturi" dregea rochii si pantaloni si chiar croia de la zero, pentru
consatenii mai nevoiasi decat noi, pe ,,te miri ce si mai nimic". Dar nici
pe noi, familia, n-o lasa la mana croitorilor asa-zis profesionisti angajati ai
COOP-erativei. Avea o vorba batraneasca: ,,Ce produci tu cu mana ta, prin munca
si talentul tau, e bun facut si nu te rusinezi sa iesi pe strada cu
croiala...". Tin minte ca in ,,sat" traia un cojocar priceput si la a face
costume. Am mers la el de cateva ori si... Niciodata n-am purtat nimic din ceea ce comandasem si tot
de-atunci am oroare de a mai purta costum. N-am sa uit vorbele astea, spuse si
rasspuse de bunica, ,,sa tii minte de la mine si sa nu uiti ca eu si cu tacto-mare
Mielu, Dumnezeu sa-l ierte ca era om bun, ne-am inteles bine si am trecut prin
multe: costumele ca si vremurile sunt de moda, toate sunt croite de mantuiala
si cusute cu ata alba de se vad de la fantana Dronei, sa nu ai incredere... Ca vei
arunca banii pe ferestra! E de moda si atat si cu moda ai sa ramai!"
Fantana Dronei era o fantana facuta din vremuri vechi de o familie de boieri,
undeva la bifurcarea drumurilor ce se imprastie catre Alexandria si Rosiori de
Vede, cand iesi din Turnu Magurele. Acum, dupa 1989, a ajuns ca
intreg orasul, o ruina. Duc dorul acelor vremuri, deloc a fi nostalgic dupa
distrugerea intelectualitatii si a oamenilor cu stare castigata prin munca,
acele vremuri, timpuri cand tot ce era ,,cusut cu ata alba" si ,,numai de moda" erau refuzate de oamenii ce-si pastrasera educatia si demnitatea
castigate din vremea cand ,,ata alba" interbelica nu batjocorea omul
simplu si nici nu-l atingea adanc in demnitate ori la buzunar si nici in asa hal incat sa-i
franga coloana vertebrala ori sa-l amuteasca, surdeasca sau sa-l orbeasca de-a
dreptul. Mi-e dor de iernile adevarate, cu pmatul cat casa, cand rasuceam vartelnita, cand
invarteam lana pe fus, cand bagam suveica..., mai mult in joaca, pentru
demonstrarea capacitatii de bun tesator. In clipele de odihna, bunica Marita ma
lasa...,supraveghindu-ma atent pentru a nu-i ,,face beleaua de a-i incurca
itele". In tot acest rastimp sta intinsa pe pat, cu ochii pe mine, si-mi
spunea basme. N-am sa uit cum de multe ori m-a vindecat ,,de scranteala" oaselor
tragandu-ma, cum imi ,,datea in gat de galci", cum imi punea ventuze sa-mi piara
raceala, cum primea oameni din cele patru zari si-i vindeca ori le ghicea
viitorul in carti sau bobi. N-am sa uit cum m-a invatat sa joc ,,tantarul"
si alte jocuri ,,de vremuri cusute cu ata alba" si nici cum ma indemna la
,,desemn". Cativa ani mi-a promis ca ma duce la o pictorita sa iau lectii,
eram prea mic, si pana sa ajungem acolo femeia s-a stins. Imi amintesc cu
nostalgie de vacantele de iarna adevarata cat si de cele cu vara lunga si torida in care
nu pierdeam vremea aiurea: jucam tenis de camp cu tocatorul mamei,
v-ati-ascunselea, osul, hotii si vardistii, statuile, fotbal si altele. Dar nu
voi uita cum bunica imi punea in mana cativa lei si capacul buteliei ori
cartela de alimente si cum stam la cozi interminabile zile si nopti pentru
gazul lampant cu care luminam casa cand mancam sau imi faceam temele, nu pot da
uitarii codrul de paine alocat si nici alte asemenea monstruazitati ale unei
societati ,,cusuta cu ata alba". Asa am petrecut 17 ani intr-o lume
grotesca, alaturi de bunica, parintii si fratii mei. O copilarie frumoasa dar
grea asa cum este si viata. Am avut o bunica, Dumnezeu s-o ierte!, care s-a
prapadit la inceput de martie si de un mileniu cusut de-a-ndoaselea de ,,croitorii" COOPerativei...
Postări
0 Comentarii