- Virgil ANDRONESCU -
Episodul 2 din seria Povestirilor despre libertate

Toti aveti acasa flori. La inceput de primavara le scoateti pe balcon sau in curte. Sa se revigoreze, sa le vada soarele, sa le adie vant primavaratic, sa le ude ploaia racoroasa, sa fie aierisite. Nu-i asa? In special doamnele se ocupa de acestea. Asa face si tatal meu, mare iubitor si ingrijitor de flori: le scoate din glastre si pune in pamant. Mai sunt si unii care nu fac asa. Florile acestora devin din ce in ce mai palide, se ofilesc si apoi, incet-incet, mor. Florile au nevoie de pamant, de aer, de apa, de soare, de un ciripit de pasarele, de-o vorba buna, de-o mangaiere. Numai asa vor infrunzi, vor inflori si vor face samanta ce le va perpetua specia. Va veni vara si la fel de repede cum a sosit tot asa se va si duce. Dar in tot acest timp, relativ scurt, culorile si mirosul florilor vor bucura ochii, inima si sufletul minunatului gradinar. Toamna... Spre sfarsitul acesteia, dupa intaia bruma, rand pe rand florile revin in glastra. Mangaiate si iubite. Iubite si mangaiate. Mangaietoare ale inimii celui care le ingrijeste din nou, la loc ferit de frig, pe pervazul unei ferestre de sub lumina fermecatoarei luni. Si nici acolo nu se plictisesc florile, dorm linistite, comunicand prin vise cu florile iernii intiparite-n ferestre. Viseaza la vremea cand iar vor fi ale cerului si-ale pamantului. Toti aveti flori acasa si fiecare dintre voi visati la primavara si la mangaierea lor sub rezele blandului soare. Viata florilor si viata gradinarului au nevoie sa fie udate, hranite, aerisite, de ciripitul vrabiilor, de intinderea necuprinsului albastru, de o vorba buna si de-o mangaiere. Toti aveti flori acasa. Toti sunteti gradinari. Ofilirea florilor duce, incetul cu incetul, la ofilirea sufletului gradinarului! Exemplul gradinarilor trebuie sa fie acela al gradinarilor buni, nu al asa-zisilor gradinari ce-si lasa florile sa se ofileasca si-apoi sa moara de dorul soarelui, de dorul vantului, de dorul pasarilor, de dorul pamantului, de dor...