Marian a lui Pricop

- Noro JERCA -

De curând, într-o seară, pe o bancă de pe centru, unde se încinsese o mică adunare de comentat idei, aflu de la Florin, amic comun și aproape leat cu unul dintre turnenii noștri, Marian Dumitru, pe numele lui, că acesta de mai bine de o lună de zile a renunțat să mai trăiască și a fost îngropat prin grija Primăriei... Marian Dumitru, s-a născut în anul 1960, ca unic copil la părinți (Pricop și Vasilica), crescut în Turnu Măgurele, la casă, pe strada Pompierilor, vis-a-vis de blocul unde locuiam eu. Prin anul 1978, odată cu procesul de sistematizare a orașului casa lor a fost demolată și în schimbul ei au primit „repartiție” într-un apartament la bloc, pe strada Căpitan Stănculescu în care au fost nevoiți să se mute. Nu după mult timp tatăl său, nea Pricop, neîmpăcat cu demolarea casei și mutarea forțată la bloc s-a îmbolnăvit și moare cum se zice de „inimă rea”. După terminarea Colegiului Național „Unirea” din Turnu Măgurele, în anul 1978, a fost admis la Academia de Studii Economice din București pe care a absolvit-o în anul 1982, primind „repartiție” la Complexul Minier Anina - Bozovici din județul Caraș - Severin unde reușește prin forțe proprii să ajungă director economic. Acolo, în localitatea Bozovici se căsătorește, are un copil (o fată) și tot acolo divorțează... În anul 1999, după închiderea minelor din zonă a revenit acasă, în Turnu Măgurele, unde a încercat să își găsească un nou rost în viață. Din păcate norocul nu a fost să fie pentru el. Amăgit de unii foști colegii din Turnu Măgurele, ajunși politic pe treapta potentaților urbei și credul în promisiunile lor... da, credul, rămâne fără un loc de muncă, mulțumit că mama sa are pensie... Tanti Vasilica, mama lui, a fost o femeie cu suflet mare, muncitoare, săritoare la greu, cu foarte mult bun simț și oamenii cu care a lucrat au avut suflet și i-au ajutat financiar, material și cu un sfat util, în mod dezinteresat și fără nicio pretenție de returnare financiară. Numai că pentru Marian a lui Pricop, timpul trece ca un amănunt... Azi așa, mâine tot așa, a venit însă clipa când mintea lui nu mai putea cuprinde oful și durerea din suflet a mamei lui... Tanti Vasilica și mulți turneni care au vrut să-l ajute: nea Dorel, tanti Lidia, Nuțică, tanti Florentina, Dănuț, Florin, Severică, Mihai, Stancu, mama mea, eu ș.a., înțeleg că aripile lor nu-l fac pe Marian să se ridice, să-și ia zborul și să se înalțe. Nu peste mult timp, tanti Vasilica ajunge să strige de durerea vieții, inima ei nu mai poate ține ritmul acestei lumi schimbate și se stinge încet și discret... Nici acum Marian a lui Pricop, nu vrea să înțeleagă că nu mai are rădăcini aici pe pământ – „părinții nu sunt nemuritori!”. De acum începe degradarea, cu puținii bani pe care-i primește săptămânal de la cei pomeniți mai sus își îneacă amarul în băutură... Pe zi care trece devine un om fără trecut și fără viitor. Nu există în statistici, nu votează, de fapt el nu contează. Și-a pierdut pur și simplu condiția de om.

Acum că am aflat finalul tragic a lui Marian, ca un automatism creat în toți acești mai bine de 20 de ani de prezență a lui în Turnu Măgurele, încă mă mai uit prin oraș după el și astfel îi văd pe toți acești nefericiți ignorați de lumea mult prea grăbită, care își târăsc viață într-o sacoșă ca pe o povară de care vor să scape. Sunt niște proroci ai apocalipsei... sunt parcă viitorul ce ne așteaptă după colț.

SURSA: Noro Jerca | Facebook