Poet lunatic ca destin
- Sebastian GOLOMOZ -
Salut!
În primul rând, La mulți ani, fericiți și inspirați!
Îți mărturisesc, intenționam să-ți las câteva impresii despre volumul tău publicat recent, azi, de ziua ta.
În al treilea rând, felicitări pentru carte, mi-a plăcut sincer, se distinge prin unicitate, creionându-se un stil propriu și cu siguranță o voi reciti.
Poet
lunatic ca destin (Noaptea mi-e martor
pentru toate căderile. - Cum e,
Doamne, să dai brânci pământului?), religios și direct ca alegere (Doamne, tu stăpânitor a toate, / Tu, părinte
nefinit, / Dă-ne minte, dă-ne suflet / Să ne încredem, să iubim! - Levitații și căderi), amintind pe
alocuri de Imnele iubirii ale
poetului creștin Ioan Alexandru, dar cu versurile de inspirație religioasă bine
creionate de fondul personal, Virgil Andronescu scrie în două registre
stilistice, lucru explicabil de vreme ce prin cel mai recent volum Levitații și căderi, a pășit hotărât pe
un drum al căutărilor, propunându-și să atace marile teme și să răspundă
marilor întrebări.
Fin observator al realității, îi este la îndemână să-și îmbrace poezia în flashback-uri reușite, imagini blitz și notații quasi-exhaustive.
Poet de reverii triste prin vocație, de nemângâiere nu cade în capcana vizării compătimirii, ci intuiește și achiesează la soluția optimă, refugiindu-se demn în Patria-Colii-de-Scris (Scriu pentru a mă salva din ghearele durerilor personale. - Versete contemporane).
Nefericirea fiind o stare poetică prin excelență, nu putem spera decât că prin continuarea abordării acestei teme ofertante, Virgil Andronescu ne va surprinde cu noi trepte urcate pe scara poeziei.
Comentarii
Trimiteți un comentariu