AMINTIRI DINTR-O ALTA ( ACEIASI ) EPOCA

 - Virgil ANDRONESCU -

Imi amintesc foarte bine. Acele imagini si intamplari nu le voi uita niciodata. Aveam o problema grava de sanatate la glezna piciorului drept si in miezul zilei de 22 decembrie ma aflam in incinta cabinetului medical, numit pe atunci dispensar. In timp ce tatal meu taia porcul acasa, ma aflam pe masa de lucru a medicului ce tocmai fusese repartizat in cartier si de care apartineam. Cu cateva zile inainte imi incizase un flegmon ce devenise urias si acum mi se punea un fel de sare in rana deschisa ce tocmai fusese curatata. Urcasem pe acea masa metalica, durerile groaznice nu mai conteneau sa ma chinuie. In jurul doamnei doctor se gaseau in permanenta doua asistente la fel de tinere. Difuzorul din cabinet transmitea... Medicul si asistentele lucrau cu mare grija la ingrijirea gleznei mele, dar urechile acestora erau fixate pe ceea ce se auzea din cutia vorbitoare agatata intr-un cui undeva deasupra usii. In jurul pranzului, cand piciorul meu era deja bandajat si treaba medicului se apropia de final, doamna doctor a izbucnit in plans, asistentele au urmat-o...

- Oare ce se va intampla...?

- Dar ce sa se intample...?

- Sotul...e...la Bucuresti se intampla lucruri... E acolo... A fost repartizat...

Si a continuat sa planga in hohote, asistentele...la fel.

- A fugit, au fugit Ceausestii si de-acum incolo... Oare ce se va intampla?!

Ma urcasem cu greu, cu dureri insuportabile, pe masa de operatii- pentru a-mi fi doctoricit piciorul, si am coborat...de parca eram un fulg. Iarna era una cum putine aveam sa mai vad, iar eu am mers acasa...de parca pluteam. Pluteam precum fulgii de nea ce nu se mai opreau, mergeam intre doua bastoane si cu greu inaintam prin zapada uriasa. Parea ca mergeam, pluteam, imi simteam trupul si mai ales sufletul eliberate. Trecusem de la agonie la extaz: de la durere la bucurie, in timp ce doctora si cele doua asistente facusera drumul invers. Aveau sotii in capitala in care haosul si gloantele dominau. Plangeau de grija acestora, dar simteam ca in adancul sufletului lor se aprinsese si o plapanda flacara a eliberarii si a sperantei. ,,Dictatorul a fugit, suntem liberi!", se auzea neintrerupt in cutia vorbitoare. Si anuntul mi se repeta obsesiv, precum ecoul unei bubuituri de tun, in urechi. Am ajuns acasa- mai repede sau mai incet, notiunea timpului nu mai avea nicio relevanta reala. Am intrat in curte, parintii mei pregateau porcul sacrificat- niciodata pana atunci nu-l taiasera mai devreme ori mai tarziu de 20 decembrie, de Ignat; i-am informat- tensionat si confuz, cum ca Ceausestii fugisera cu elicopterul. Difuzorul a fost adus sa vorbeasca afara, eu am intrat in casa si am repornit televizorul alb-negru ( un Snagov 222, telecomandat cu o prajina de la distanta ), pe ecranul caruia rulau neincetat imagini cu ,,scena balconului". Au urmat zilele premergatoare ,,primului Craciun liber", zile in care s-au tras milioane de gloante in toata Romania cuprinsa de haos: tara era condusa de la televizor cu minciuni, dezinformari, inducerea panicii in populatie, diversiuni in toata regula! In tot acest timp romanii de rand sarbatoreau Craciunul, locul revolutiei fusese luat de lovitura de stat data de esalonul doi al partidului comunist, iar altii deveneau peste noapte- ,,noaptea ca hotii", afaceristi, asa-zisi oameni de afaceri care incepeau construirea capitalismului asa cum cladisera socialismul multilateral dezvoltat. Au trecut 29 de ani de atunci si azi, in Ziua Sfanta a Craciunului, se implinesc tot 29 de ani de la asasinarea sotilor Elena si Nicolae Ceausescu. Si in aceste zile albite de omat- dar nu omatul de altadata, cetatenii sacrifica porcul- chiar cu teama de asa-zisa pesta porcina indusa de pesta rosie aflata la conducerea tarii, iar ei- alesii neamului, in frunte cu un alt Nicolae duc Romania in urma cu 29 de ani. Urmasii celor ucisi in deccembrie '89 isi plang mortii, iar militienii de astazi umilesc poporul- dupa ce jandarmeria l-a gazat si la batut ca pe o sluga neascultatoare. Probabil ca si unii si altii au dreptatea lor, cu sau fara ghilimele! Poate ca da sau poate ca nu ,,ne meritam soarta"! Cert este ca ne-am intors la partidul unic, sigur este ca- daca persistam in lasitate si indiferenta, ne vom trezi foarte curand in anii '50-'60! Incheiem anul 2018, la 100 de ani de la creerea Romaniei Mari- dupa unii si dupa altii..., intr-un haos politic si-ntr-un dezastru economic iminent. Acum, la distanta de 29 de ani de cand pluteam pe fulgii imaculati ai sperantei, privesc semnul ramas pe glezna dureroasa a amintirilor acelor zile si imi repet- cu dezamagire, ca toti acei tineri si frumosi ai revolutiei se prea poate sa fi murit degeaba. Si chiar daca e un cliseu, il folosesc fara teama, spunand ca ,,speranta nu a murit" vazand o alta generatie de tineri frumosi si ( inca ) liberi ies ( timid cei drept ) in strada pentru comemorarea acelui decembrie 1989 si pentru salvarea democratiei ( atat cata ne-a mai ramas, din pacate ). E Craciun si ne bucuram de Nasterea Mantuitorului; e Craciun si trebuie sa aparam libertatea cucerita cu sacrificiul sangelui! Inca mai avem o speranta, sa n-o sacrificam in zadar!, sa lasam deoparte problemele si interesele personale!

Virgil Andronescu, 25 decembrie 2018