Gheorghe Sarău- despre Dimitrie Stelaru în paginile publicației brăilene „Facla”, din perioada 1944 – 1947, în “Colocvii dunărene”
Dimitrie Stelaru în paginile publicației brăilene „Facla”, din perioada 1944 – 1947, în “Colocvii dunărene” [Publicație literară, online, a Centrului de Studii Dunărene al Academiei Române din cadrul Muzeului Brăilei „Carol I”], An I, nr. 7-8 (septembrie-octombrie) 2021, p. 15-17.
https://www.muzeulbrailei.ro/.../REVISTA%207-8%20web.pdf anul I, nr. 7-8 • sept.-oct. 2021 ISTORIE LITERARĂ Colocvii dunărene, ISTORIE LITERARĂ [p. 15].
Cu un debut editorial în 1935, la Brașov, cu o „moarte” regizată în presa bucureșteană (de el și de prietenul său, poetul Constantin Almăjeanu - nepotul lui Gala Galaction, cum că Stelaru ar fi murit luni, 10 iunie 1940), cu șapte volume publicate între 1935 și 1946, poetul boem Dimitrie Stelaru devenise, între anii 1944-1947, foarte cunoscut în lumea literară. Patru din plachetele și volumele sale au apărut sub pseudonimul D. Orfanul (Melancolie. Poesii. Prefață: I. Narcis, Brașov: Tipografia G. I. Gologan, 1935, 54 p.; Abracadabru, București: Tip. „Progresul Artei”(str. Sf. Ion Nou), [1937], 16 p. [Cu fotografia autorului, adolescent] [Poezii]; Blestem, București: Tip. „Progresul Artei” (str. Sf. Ion Nou), 1937, 16 p. [Poezii. Cuprinde ciclurile „Blestem” (p. 1-8) și „Cerșetorul” (p. 9-16)]; Preamărirea Durerii. Poeme, București: Tip. „Astoria”, [str.] Pictor Luchian 14, 1938, 64 p., prețul: 40 lei [n.n.: Copertă: gravură de Vasile Dobrian; în tipar era la sfârșitul anului 1937]. După ce Eugen Jebeleanu l-a descoperit pe tânărul poet, în primăvara anului 1939, când D. Orfanul (pe numele real: Dumitru D. Petrescu) era în vârstă de numai 22 de ani, i-a oferit de lucru, ca traducător, la revista condusă de el („România literară”, An I, nr. 1 și nr. 5/ 30 aprilie 1939), în care i-a publicat poeziile Mormântul apelor. Dragostea zorilor. Îndepărtatul drum (p. 20) și l-a prezentat sub un nou nume literar, Un tânăr poet: Dimitrie Stelaru (p. 23). Astfel, următoarele trei volume aveau să fie tipărite, în răstimp de patru ani, sub numele nou, Dimitrie Stelaru (Noaptea geniului. Poeme, [București]: <Editura> „Bucovina” I. E. Torouțiu, 64 p., [1942], prețul: 100 lei; Ora fantastică. Poeme cu o Planetă de poet nou de E. Lovinescu [p. 7-15]. <La p. 5., un desen> Dimitrie Stelaru văzut de Ion Vlad. <Bucureṣti>: Editura Prometeu, [1944], 66 p. Prețul: Lei 320. [n.n.: cu mențiunea: „S-au tras pentru bibliofili, pe hârtie extra-vergé chamois, douăzeci și cinci exemplare numerotate de la 1-25”] și Cetăṭile albe. Poeme, Bucureṣti: Întreprinderile de editură S.A.R., str. Regală 9, [1946], 74 p. Preț: 90.901 lei [pe timbrele aplicate pe C III a cărții]. Cuprinde: „Cetățile albe” (p. 11- 30) și „Șapte vânturi” (p. 31-72). [n.n.: Apărut în iunie 1946].Publicațiile vremii – indiferent de zona țării –urmăreau și reflectau activitatea scriitoricească a poetului boem, Dimitrie Stelaru, între ele numărându-se și revista brăileană „Facla” (consultată de noi, în ziua de 25 septembrie 2018, la Biblioteca Academiei Române - cota: P.IV.10.346: „Facla. Gazetă independentă. Apare la Brăila. Săptămânal. Seria I: 1929-1930, Seria a II-a: 19 septembrie 1944 - 7 ianuarie 1948”), care a relatat, în mod frecvent, despre Dimitrie Stelaru, pe întinsul celei de-a doua perioade de apariție a ei. Astfel, am reperat trimiteri spre Dimitrie Stelaru chiar la câteva luni de la reapariția gazetei (v. nr. 73/25.XII.1944, An V, seria a II-a), la rubrica de la p. 2, „Caiet artistic. Catalog”, unde se consemnează: „Revista Fundațiilor Regale întrunește în ultimul număr semnătura unor condeie de autori de Ștefan Popescu, Peisaj valoare /…/ Mai semnează versuri Ion Vinea, Dimitrie Stelaru și M. Celarianu”. Deși articolul din care am reprodus mai jos a apărut în nr. 74/ 2 ian. 1945 (An V, seria a II-a, p. 2), relatarea (și) despre Stelaru privește însă anul 1943, anume: „O seară la Eugen Lovinescu, de Mihail Crama [despre seara din 24 ianuarie 1943] “/…în Capitala României întunecate /…/ Deodată, ușa se deschide și intră Monica. Se așează lângă scaunul tatălui. În anticameră e liniște. Pe divan, mai mult întins, Dimitrie Stelaru, cu ochii întredeschiși, tace, pierdut parcă, strein în mijlocul nostru. Mai fără astâmpăr, în stânga mea, umbra deșirată a lui Constant Tonegaru, răsfoiește niște manuscrise. Se pregătește. Se pare că va recita /…/ Două camere ticsite de scriitori și artiști /…/. În față, pe un scaun, rezemat lângă masă, Ben Corlaciu, cu mâinile pe genunchi ascultă/…/” [n.n. = Gh.S.: Mihail Crama = Eugen M. Enăchescu]. În scurtă vreme, în nr. 79/ 13 febr. 1945 (An V, seria a II-a, p. 2), Stelaru este menționat în rând cu alți scriitori consacrați: „Însemnări. Primim bogata și variata Revistă a Fundațiilor Regale, pe luna Ianuarie 1945, nr. 1, care poate fi socotită o platformă a mișcărilor intelectuale și artistice de la noi /…/. În acest număr, semnează Dimitrie Gusti, Mihail Sadoveanu,Tudor Arghezi, George Lesnea, Ion Caraion, Dimitrie Stelaru, D. Suchianu, Al. Stamatiad, P. Comarnescu, Camil Baltazar etc. /…/ “,la fel, după puțin timp, în nr. 81/ 27 febr. 1945 (An V, seria a II-a, p. 2) al publicației „Facla”, poetul Stelaru este elogiat, în treacăt, la rubric „Note” /…/ „Profetul”, poemul lui Dimitrie Stelaru, e emoționant, prin respirația largă de umanitate ce exală din versuri”, iar în vară, în nr. 100/ 24 iulie 1945 (An V, seria a II-a, p. 1), se anunța, într-un chenar publicitar, că „În numărul acesta colaborează: Victor Eftimiu, Ben Corlaciu, Dimitrie Stelaru, Emil Hooceanu”, la p. 2 publicându-i-se poezia
„Drumuri
fără drumeți”:
Sunt
drumuri, acolo, unde niciodată
Moartea
oamenilor n'a pătruns –
Unde
numai unii, din țara cealaltă,
Neîntâmpinați,
senini, au ajuns.
În
lumina lor, Iubirea descătușată
Curge
fantastic, dăinuind, strălucind;
Pe-acolo
voi n'ați fost niciodată –
Drumurile
acelea nu le-ați atins nicicând.
Numai
viața mea - stânca mea -
Văile
acelor drumuri va săgeta.
Dimitrie
Stelaru
Până la finele anului 1945, dar și în anii 1946 și 1947, gazeta brăileană găzduiește cu consecvență opinii ale literaților privitoare la poetul boem Stelaru, integrându-l în seria de tineri scriitori deja consacrați, ca, de ex., mențiunea din nr. 101/ 31 iulie 1945 (An V, seria a II-a, p. 2): „Animozități necesare de Ben Corlaciu /…/ Am întîlnit oameni, cari nu admit poemele lui Dimitrie Stelaru, Ion Caraion, Constant Tonegaru sau Ben Corlaciu, pentru simplul motiv că aceștia sunt scriitori tineri și, în consecință, privesc în alt mod luminile sau umbrele, viața sau moartea, forma sau fondul. Este, dealtfel, și firesc ca tinerii să depășească manierismul, consacrat ca punct de gravitate /…/” sau cea făcută în nr. 125/ 21 maiu 1946 (An VII, seria a II-a, p. 4): „De vorbă cu Mihail Crama de [Obiectiv] /…/ “- Poesia de acum are un freamăt de noutate indiscutabil. Exemple?”, „- Destule. Mircea Popovici, închis într-o poesie citadină de sens occidental, Constant Tonegaru, imagist de tensiune înaltă, Geo Dumitrescu, veșnic teribil în nota sa de a filosofa distant și liric în redingotă și ștaif, Dimitrie Stelaru - fantastic și nebulos, Ion Caraion, divers, inegal și impulsiv; toți aceștia - ca și alții – sunt realități ale poesiei actuale. Oricum, istoria așteaptă”. Dar, de bună seamă, gazeta brăileană nu putea scăpa ocazia de a marca apariția unui nou volum de poezii al poetului Stelaru (Cetățile albe. Poeme, Bucureṣti: Întreprinderile de editură S.A.R., 74 p., apărut în iunie 1946), consemnând, în nr. 127/ 3 iulie 1946 (An VII, seria a II-a, p. 2), următoarele: “/…/ „Întreprinderile de cultură” este o nouă înjghebare editorială a Cetății lui Bucur. Au apărut până acum, aci, câteva cărți din care reținem: Ferma „Coțofana Veselă” de Radu Tudoran; Moartea lângă cer „de amărâtul de om” Ben Corlaciu și Cetățile Albe - o ultimă culegere de poeme a bizarului Dimitrie Stelaru” [Obiectiv]. Generozitatea revistei mergea și mai departe, anunțându-se, în nr. 131/ 17 septembrie 1946 (An VII, seria a II-a, p. 1), într-un chenar, următoarele: „Numărul viitor al gazetei noastre va apare în 6 pagini cu un material bogat, variat și interesant, cu colaborarea d-lor: Profesor Gh. Vlădescu-Răcoasa, ministrul Naționalităților, Profesor dr. V. V. Protopopescu, Andrei Tudor, Oscar Lemnaru, Profesor Al. Dobrescu, Ion Caraion, Virgil Ierunca, Mihail Crama, Ben Corlaciu, Robert Cahuleanu, Dimitrie Stelaru“, dar, din păcate, nr. 132, a însumat doar patru pagini. Se pare că nu a avut loc nici întâlnirea unor poeți tineri, între care și Stelaru, cu publicul brăilean, anunțată în nr. 134/ 29 octombrie 1946 (An VII, seria a II-a, p. 2): „Scriitori care vin în orașul nostru: [«Facla» /…/ [Mihail Crama]. Aparține însă domnia sa ultimei generații a scrisului românesc, aceea din care fac parte C. Tonegaru, Ion Caraion, D. Stelaru, M. Popovici, [p. 16] Geo Dumitrescu/ …/”. Cu toate că vremurile deveneau din ce în ce puțin răbdătoare cu ceea ce fusese bine, anterior, pe tărâmul cultural interbelic, despre realizările stelariene apar, totuși, trimiteri în „Facla” și în anul 1947, când se consemnează, de exemplu, apariția unui demers de excepție vizând receptarea creației literare universale (în nr. 144/ 26 iunie 1947, An VIII, seria a II-a, p. 2), scriinduse, la rubrica „Mozaic”, următoarele: “/…/ a apărut primul volum, intitulat AGORA, din colecția internațională de Artă și Literatură „Sisiph”, pe care o îngrijesc domnii Ion Caraion și Virgil Ierunca /…/ Agora conține originale – sau traduse – texte inedite în lb. fr., germ., it., română și rusă de: /…/ Dimitrie Stelaru /…/”. De asemenea, din paginile revistei (nr. 147/ 20 noiembrie 1947, An IX, seria a II-a, p. 2) aflăm, indirect, și despre cel mai bun prieten de boemă interbelică al lui Stelaru, sculptorul Ion Vlad, spunându-se: „Mozaic de Obiectiv: /…/ Sculptorul Ion Vlad a obținut bursă pentru străinătate. Târzia recunoaștere a meritelor și talentului lui Ion Vlad este greu de înțeles. Totuși, oamenii care l-au sprijinit pe Ion Vlad pentru a obține această bursă (și amintim aici pe unul din ei, eminent critic de artă și om de inimă – dl. Petru Comarnescu) merită pe deplin un elogiu sincer. Sculptorul Vlad este unul din marile nădejdi ale plasticei românești”. De altfel, atmosfera socio-politică și cultural din România se înrăutățea pe zi ce trecea, însăși publicația „Facla“ manifestând nerăbdare în privința unei grabnice amendări a fostelor valori interbelice, fenomen care se observa la nivelul întregii țări. Pentru Stelaru și pentru doi buni prieteni ai săi - Pavel Chihaia și Constant Tonegaru – vara anului 1948 a însemnat refugiul la Constanţa (Stelaru sosise deja la Mangalia, în martie 1948, urmându-și soția, profesoară la Școla nr. 5), iar ceilalți doi veniseră să dea meditaţii liceenilor, ferindu-se, în fapt, de vigilența stalinistă din Capitală. În toamnă, când Chihaia și Tonegaru nu au mai putut trăi din așa ceva, aceștia, Stelaru și Teodor Ionescu (fost doctorand în arte al lui Vianu, cu stagiu anulat în „noile” vremuri) au încercat să se angajeze hamali în port (gândul lor fiind îmbarcarea pe un vas străin și fuga din ţară), dar, din pricina firavei rezistenţe fizice au fost respinși, cu excepția lui Stelaru, având o construcție mai robustă și o anume „îndârjire ţărănească” în muncă, moștenită de acasă, cărând, acum, saci grei peste punte – de pe uscat pe vas –, zdrelindu-și îngrozitor spinarea, cum își amintea viitorul critic de artă și muzeograf la Brukenthal, Teodor Ionescu, refugiat și el la Constanța, alături și de alți prieteni de boemă –„sculptorul Demu, pictorul Șerfi, balerinul Stere Popescu și sora acestuia, Bimbirica”. Dar acesta este începutul unei alte perioade triste din viața lor, de pildă, moartea, în februarie 1952, a tânărului Constant Tonegaru, ca urmare a detenței politice, iar pentru Stelaru – interdicțiaeditorială, pornită din 1949, excluderea din Uniunea Scriitorilor, surghiunul de nevoie (nuavea nici măcar o cartelă de pâine!) la Turnu Măgurele, între anii 1961-1965, locuind în casamamei sale. Deși apreciat în ultimii opt ani de viață, Stelaru a murit bolnav, la vârsta de numai 54 de ani, în ziua de duminică, 28 noiembrie 1971, la Spitalul Brâncovenesc, anul acesta împlininduse 50 de ani de la mutarea lui din această lume, ziua căzând, și acum, tot duminica.
Comentarii
Trimiteți un comentariu