O plăcută surpriză: venirea pe lume a unei noi reviste culturale, Armonium- multivers cultural
- Virgil ANDRONESCU -
Cu mare bucurie am primit, pe email, în această seară primul număr al revistei Armonium- multivers cultural, de la plasticianul Walter Mărăcineanu. (Definiție: Multiversul este un grup ipotetic de universuri multiple. Împreună, aceste universuri cuprind tot ceea ce există: întregul spațiu, timp, materie, energie, informație și legile și constantele fizice care le descriu. Diferitele universuri din cadrul multiversului sunt numite "universuri paralele", "alte universuri", "universuri alternative" sau "multe lumi".)
Componența redacției: fondatori Niculae Văleanu și Adi Cojan, membri ai Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (U.Z.P.R.); redactor-șef Niculae Văleanu; redactori-șefi adjuncți Adi Cojan și Andreea Zamfirescu; redactor-șef a ediției online Remus Zamfirescu; editori brăileanul Walter Mărăcineanu și Ancuța Cojan; redactori Dan Dumitrașcu și Florin Mateescu; secretar de redacție Claudiu Ionică, aceștia fiind cei care au pus la cale Nr.1/An.1/decembrie 2021 al revistei Armonium- multivers cultural la Măgurele lângă București.
Echipa redacțională, prezentată mai sus, deschide acest prim număr Argumentându-și demersul cultural încă de pe prima pagină : Dragi cititori, Ne bucurăm că de astăzi, împreună cu voi, vom parcurge paginile unei noi reviste de cultură, respectiv „Armonium”. Dorim să fie o publicație de largă anvergură aflată la conjuncția sacrului cu profanul, și prin cultură, să facem legătura între „informație” și „cunoaștere”. Echipa „Armonium” nu are intenția de a impune celor ce ne vor fi aproape în acest demers, anumite teme. De asemenea, dintotdeauna am susținut și încurajat noi, mature sau tinere valori, pe care în viitor ne vom bucura să le promovăm pe scena culturii internaționale, căci nu avem în intenție să rămânem strict la spațiul cultural românesc. Firesc internetul și rețelele sociale internaționale favorizează o mișcare mai rapidă a informației și asistăm la o dispersare mai mare a tendințelor. În timpurile acestea, prieteniile între culturi sunt un lucru firesc, culturi diferite interacționează și schimbă valori, produse, idei sau alte aspecte care țin de acest domeniu atât de ofertant, cultura. Călătoria pe care o propunem cititorilor prin intermediul revistei „Armonium”, dorim să ducă la o dezvoltare și la o înțelegere a tradițiilor aflate în zona Luminii, totul fiind pus sub semnul Creatorului Universal. Accentul este pus în principal pe spiritualitate și cunoaștere, cu articole ce variază în subiecte. Dintotdeauna am fost interesați de multiversul cultural sub toate aspectele sale. „Armonium” încearcă să urmărească ceea ce este greu de văzut și prin „cuvânt” vom explora Argument împreună cu colaboratorii noștri să vedem, să simțim și să transmitem cât mai bine corespondența dintre diferitele planuri de manifestare ale vieții și ființei conform principiului bipolarității. Fără ipostaze opuse nu există atracție și repulsie, fără acestea nu există mișcare, iar fără mișcare nu există viață. Astăzi, lumea care ne înconjoară este o lume a valorilor relative. Ceea ce astăzi considerăm că va dăinui veșnic, mâine va trebui să constatăm că este trecător. Ceea ce prețuim aici, în alte părți ale pământului, este disprețuit. Ceea ce risipim astăzi, va deveni probabil o valoare pentru cei de mâine. De aceea, în drumul către „Marea Cunoaștere”, revista „Armonium” își propune ca prin articolele sale, să devină un vehicul de transmitere a învățăturilor tradiționale, să prezinte idei și concepte spirituale din multiversul cultural precum și noi idei îndrăznețe care vor putea să explice în timp totala armonie în care trăim. „Armonium” a fost dintotdeauna lângă noi și în totul! De acum, vom încerca să fie mai aproape de voi, spre bucuria sufletului.
Echipa „Armonium”
Pe parcursul celor 52 de pagini găsim multiple universuri tematice. Nicu Văleanu semnează articolul Steaua de la Bethleem care a condus înțelepții din Răsărit spre nou-născutul Isus Hristos, a fost probabil una dintre cele mai iconografice povești ale Noului Testament din Biblie (Matei 2: 1-13).; Andreea Irina Zamfirescu scrie o Scrisoare către sufletul meu pereche: Dragul meu suflet pereche, mie, azi sufletul meu mi-a vorbit despre tine și despre noi în întrupare și în însuflețire. Nu cred că pot reda aici ceea am înțeles cu atâta simțire, cu emoție cu frica că poate ne aude cineva și el, sufletul meu se va speria și nu va mai vorbi. Voi încerca să îți reamintesc, ceea ce tu deja știi, dar poate ai uitat, sau te-ai ascuns în alte părți unde cauți să te regăsești. Adi Cojan creează Un portret prin lentila sufletului: Mitro este unul dintre acei artiști pentru care evocarea naturii este o sursă inepuizabilă. De aceea, privirea sa de pictor ne stimulează și nouă felul de a privi lucrurile și ne provoacă să descoperim ce se ascunde în spatele motivului.Brăileanul Marian Valeriu Găureanu scrie despre Latinizare și romanizare ca Nedumeriri . Îmi plac oamenii normali. Îmi plac oamenii normali, dar îi iubesc pe cei excepționali! scrie Remus Zamfirescu în Normal și excepțional; scriitoarea originară din Turnu Măgurele, Luminița Zaharia publică câteva acte din mini-romanul Iulius Tescovin, premiat la Festivalul Umorului de la Brăila din această toamnă, anunțându-ne încă de la început că Nebunul nu este Iulius Tescovin, cum v-aţi aştepta; redactorul-șef al revistei manifest Litera13 din Brăila, Mihai Vintilă este prezent în acest prim număr al revistei Armonium cu recenzia volumului Ceasul din gară al autorului Teleormănean Virgil Elisei; mai sunt publicați: Virgil Andronescu cu poezii din Volumul Levitații și căderi, Remus Stoian cu proza scurtă O licură dă untură, plasticianul Walter Mărăcinenanu cu proza Once Upon A Time in Insula Mare, Anca Băisan cu Totul despre Kriya Yoga, Viorica Urs cu textul Bucură-te, pelerinule, de osteneala ta...(I).
Fotografiile din această ediție a revistei Armonium sunt realizate de Adi Cojan
Centru de studii și cercetări în Arcanele Cunoașterii (armonium.ro)


Comentarii
Trimiteți un comentariu