Primiți Colinda?
- Bogdan GRIGORE -
De sfintele Sărbători să deschidem uşa pentru oaspeţi dragi, şi inima pentru speranţă, bucurie şi lumină. Să fim mai buni şi să privim înainte cu încredere, ştiind că dacă avem credinţă, drumul din faţa noastră va fi presarat cu împliniri. Bunul Dumnezeu ne-a îngăduit încă un an în care să prăznuim Nașterea Fiului său pe pământ, momentul în care ne-a arătat cu adevărat că omul este posesor de libertate, de demnitate, de onoare, iar prin credință, poate muta munții din loc.
În seara minunată de Ajun, când toți copiii se adună pe lângă brazii împodobiți, așteptând darurile Moșului precum așteptau odinioară păstorii Darul Divin vestit de arhangheli, trebuie să ne amintim cu vrednică înțelepciune că acum 2000 de ani, plin de smerenie, Iisus, Cuvântul prin care Dumnezeu a creat universul, se năștea într-o iesle, lângă vite, împărțind istoria omenirii în două. Este sărbătoare Lui, e sărbătoarea copiilor, a viitorului nostru. Dar înainte de toate e sărbătoarea sufletului, a dorinței de reînnoire, de renaștere a sufletului uman.
În fiecare an ne propunem să fim mai buni, să fim mai drepți, să fim mai curați. Poate de această dată, aceste dorințe vor fi modele pe care le vom însufleți tot anul care vine, nu doar trei zile.
Mâine este ”Maica tuturor sărbătorilor”, cum numește Sfântul Ioan Gură de Aur praznicul Nașterii Domnului. Să ne facem sufletele iesle pentru nașterea și trăirea duhovnicească a lui Hristos în noi, de-a pururi! Spiritul Crăciunului este fericirea și bogăția vieții! Să-l păstrăm în toate clipele vieții noastre!
Să ne învrednicească Bunul Dumnezeu ”să stăm în Evanghelii”, cu smerenia și credința strămoșească!
Mulțumesc familiei mele, prietenilor și urmăritorilor mei pentru tot ce am împărtășit anul acesta! Iertare celor incomodați, dezamăgiți sau revoltați de cuvintele mele!
Belșug de sănătate și de bucurii tuturor!
În pragul Nașterii Domnului vă urez puterea de a primi darul lui Dumnezeu!
Eternul dar de Crăciun! Familia Sfântă și Iubirea!
"Hristos Se naște, slăviți-l! Hristos din ceruri, întâmpinați-l! Hristos pe pământ, înălțați-vă! Cântați Domnului tot pământul!"
La mulți ani!Sărbători fericite!
Pe la ferestre cad steluțe,
iar pe foc sunt sărmăluțe,
bradul e împodobit,
moșul e din nou grăbit,
peste tot e bucurie
și Crăciunul iarăși vine.
Cu colinde de Crăciun,
vă dorim un an mai bun,
și cu dragoste creștină
să primiți în dar lumină,
zurgălăi de flori de gheață
să va bucure de viață,
mult noroc s-aveti în toate,
La Mulți Ani cu sănătate!


Comentarii
Trimiteți un comentariu