Ultimul poet boem al literaturii române, DIMITRIE STELARU

 - Gheorghe SARAU -


Biografia nr. 22/ 31.01.2022. Ultimul poet boem al literaturii române, DIMITRIE STELARU, ns. în 1917, la Segarcea Vale, format și trăitor și la Turnu Măgurele
* Continuăm prezentările incluse în manuscrisul meu, aflat în lucru (Gheorghe Sarău "Dicționar de personalități legate prin studii, profesie sau rudenie de Turnu Măgurele").
** Este vorba de personalități care NU sunt născute în Turnu Măgurele, dar au trăit aici și AU AVUT CONTRIBUȚII notabile în domeniile lor, cel puțin la nivel județean, național.
***
STELARU, Dimitrie (Numele la naștere: Dumitru Petrescu) - poet, prozator și memorialist (ns. pe 8 mar. 1917, în com. Segarcea Vale, jud. Teleorman - m. în 28 nov. 1971, la București). Părinții săi au fost Dumitru Petrescu [“Mitică” (Anica) Petrescu, ns. în 1892, tânăr cizmar, venit de la Măgurele, la Segarcea Vale, împreună cu mama sa “Matrozoaica”, cu atelier deschis în casa lui Călin Geabău] și Pasca Popescu [ns. Pasca Marin (Preotu) Florea – Popescu, la Lița, în 3 martie 1890, sora morarului Meletie (Melinte) Popescu]. Părinţii viitorului poet s-au căsătorit pe 31 ianuarie 1916, la Segarcea Vale, apoi, foarte curând, Dumitru Petrescu pleacă pe frontul primului război mondial şi moare în timpul campaniei din 1916-1919. Casa în care s-a născut poetul este cea de-a doua situată la intrarea în Segarcea Vale, venind - pe partea dreapta – imediat de la ieșirea din Lița. După șapte ani de văduvie, mama poetului, Pasca Petrescu, se căsătorește cu Florea Stoicea, zidar și antreprenor de case, din Lița, și se mută cu fiul ei, Dumitru Petrescu (viitorul Dimitrie Stelaru), în vârstă de șase ani și nouă luni, în casa noului ei soț, adventistul Florea Stoicea, la Turnu Măgurele, trecând și ea la cultul respectiv. Copilul Dumitru Petrescu (rămas pe numele de naștere), zis “Mitia”, urmează, la Turnu Măgurele, între 1924-1928, clasele primare și, între 1928-1931, primele trei clase de liceu la “Sf. Haralambie” (clasele gimnaziale, a V-a - a VI-a, în fapt, căci se retrage în cl. a VII-a, fiind singurul din cei 41 de elevi care își întrerupea învățătura atunci). Noul “tată”, adventistul Florea Stoicea (așa după cum făcuse deja și cu propria fiică, Oprica F. Stoicea) îl va trimite și pe “Mitia” la Liceul adventist din Stupini (jud. Brașov), probabil în anul școlar 1931/ 1932 sau în 1932/ 1933, unde copilul ortodox este integrat în viața specifică a unității de învățământ, el publicând chiar în revista liceului (“Semnele Timpului”) poezii pe tematică religioasă (v. poemul Coroana Mântuirii, în nr. 5-6/ 1936, și poemul Mângâietorul, semnate cu numele real, Dumitru D. Petrescu). Dar el părăsește acest liceu, după câțiva ani, probabil, în 1935, cu puțin înainte de încheierea studiilor liceale. O scrisoare a poetului, trimisă, de la Stupini, în toamna anului 1934, unchiului său, adică, familiei Melinte Popescu, la Segarcea Vale, se află în posesia noastră, despre ea scriindu-se și fiind chiar publicată de Lucian Raicu, în urmă cu peste patruzeci de ani, apoi și de noi. Debutul editorial al poetului se produce la Brașov, în anul 1935, sub pseudonimul D. Orfanu, ca apăsare ce o purta în suflet prin dispariția tatălui său necunoscut, dând la iveală volumul Melancolie (Poesii, prefaṭă de I. Narcis, Braṣov: Tipografia G. I. Gologan, f.a., 54 p.). Verișoara primară a poetului dinspre mamă, Natalia Popescu (căs. Bobeică), ne spunea, în 2016, că își amintește că mama poetului vorbise cu fratele ei, Melinte, adică tatăl Nataliei, despre cum să-l ajute pe Mitea cu bani, să se vîndă ceva din pământ, ca poetul să-și editeze primul său volum. Urmează apoi, în 1937, și alte plachete de versuri, cum au fost: Abracadabru (Poesii, Bucureṣti: Tipografia Progresul Artei, f.a., 16 p., semnată: D. Orfanul) și Blestem (Poesii, Bucureṣti: Tipografia Progresul Artei, 1937, 16 p., semnată, la fel: D. Orfanul), despre ultima crezându-se chiar că este pierdută, ba, și mai rău, că nici nu ar fi fost publicată. Dar, cu sprijinul doamnei Natalia Bobeică și al sorei vitrege a poetului – Oprica Graure (pe numele de fată: Stoicea) -, cercetătorii Gheorghe și Maria Sarău descoperă și republică volumul Blestem, în anul 1990 (v. Dimitrie Stelaru, Date inedite privind placheta “Blestem”. Un volum pierdut, “Manuscriptum”, 1990, nr. 3-4, p. 297-302). Poetul, tot sub numele D. Orfanu, va publica peste încă un an volumul Preamărirea durerii (Poeme, Bucureṣti: Tipografia Astoria, 1938, 64 p.). În anul 1939 însă, poetul este descoperit de Eugen Jebeleanu, care îi schimbă numele din Dumitru Petrescu (D. Orfanu) în Dimitrie Stelaru, nume sub care publică până la sfârșitul vieții. În anul 1940, Mitea, devenit Dimitrie Stelaru, comite isprava cu înscenarea propriei morți, numai așa, ca să vadă ce scriu confrații lui într-ale literaturii, anunțându-și decesul în „Semnalul”. Adrian Păunescu îi cere amănunte, într-un interviu apărut în anul 1967, legat de acest gest, poetul Stelaru spunându-i următoarele: “Mi-am anunţat odată moartea la ziarul „Semnalul”. S-a dus Constantin Almăjeanu şi a spus că sunt rece. Rece? au zis cei de la „Semnalul”. Da, rece, a răspuns Almăjeanu. Mort! Şi presa a început să anunţe moartea poetului Stelaru, care, ca şi atâţia alţii, din pricina condiţiilor ş.a.m.d. a murit. Da, încă şi tipii care-mi erau duşmani au început să mă laude, în articole mari, calde, după anunţarea ştirii că am murit./…/ Voiam să-mi bat joc. Aveam o poftă nebună să-mi bat joc. O săptămână a urlat presa. Şi când eram pe cale de dispariţie din comentariile presei, am apărut pe stradă. M-a văzut Emil Botta şi s-a făcut alb. Credea că sunt stafie. Toţi credeau că sunt stafie. După aia, presa a început să urle: „De ce a murit şi a înviat Stelaru?!” (v. Adrian Păunescu, Sub semnul întrebării, ediția a II-a, adăugită, Cartea Românească, 1979, p. 536). Se mai spune că Mitea (Dimitrie Stelaru) ar fi urmat, ba Facultatea de Filosofie, ba Facultatea de Litere a Universității din București, cu înscriere sau cu examen de absolvire în 1941, dar cercetările întreprinse de Gheorghe Sarău, cu sprijinul secretarului șef al instituției universitare, Marius Ciurel, infirmă aceste “spuneri folclorice”. De asemenea, așa-zisul stagiu militar satisfăcut de poet se constituie într-o altă legendă, căci – în urma cercetărilor de arhivă ale lui Gheorghe Sarău – s-a dovedit că Mitea nu a făcut armata, evident, s-a prezentat la recrutare, și-a “umflat” biografia cu mai mulți frați și surori pentru a impresiona, și-a acceptat și un fals “sindrom schizoid” numai să obțină ceea ce își dorea, de fapt: scutirea de serviciul militar (v. Gheorghe Sarău, Dimitrie Stelaru. Date inedite privind situaţia militară, “Manuscriptum”, 1990, nr. 2, p. 80-82). Următorul volum al poetului, Noaptea geniului (Poeme, Bucureṣti: Editura Bucovina – I. E. Torouṭiu, 1942, 64 p.), ce cuprinde secțiunile Înger vagabond și Eumene, avea să fie urmat, în 1944, de un altul, Ora fantastică, ce beneficia de recomandarea poetului Eugen Lovinescu, care îl cunoscuse pe Stelaru în cadrul Cenaclului “Sburătorul” (v. Ora fantastică. Poeme. Cu O planetă de poet nou de E. Lovinescu, Bucureṣti: Editura “Prometeu”, 1944, 72 p.). Tot în anii ‘40, Dimitrie Stelaru publică și volumul Cetăṭile albe (Poeme. Bucureṣti: Întreprinderile de editură S.A.R., 1946, 74 p.). Mitea Petrescu (Dumitru Petrescu, devenit D. Orfanu, apoi Dimitrie Stelaru), după fuga de la Stupini (1935) și până spre anul 1946, hălăduiește în mai multe locuri: Brașov, București, Iași, Bacău, Călărași, Bicaz, Petrila, Petroșani, Sighișoara, Segarcea Vale, Turnu Măgurele, Constanța, Năvodari, Negru Vodă, Mangalia, din nou București, Buftea etc. (deși unele dintre aceste popasuri trebuie luate cu rezervă), așadar, locuri pe unde a exersat mai multe ocupații (salahor, docher, zidar, brutar, miner, ziarist, profesor de istoria artelor etc. etc. - aceasta din urmă, prin 1945-1946, într-o școală de arte la Sighișoara), dar este și anticar (așa l-a văzut într-o încăpere de pe strada Zalomit, de lângă Gambrinus, și regretatul Nae Antonescu, mentorul meu într-ale publicisticii în perioada cât m-am aflat profesor în orașul Satu Mare, el fiind rafinat cunoscător al perioadei literare interbelice și prieten bun cu scriitorii teleormăneni). Dimitreie Stelaru a avut trei căsnicii. Cu prima lui soție, dobrogeanca Despina Belingher (care avea 26 de ani și era profesoară de filozofie, română și ziaristă la Turnu Măgurele), poetul boem Dimitrie Stelaru se căsătorește, la Segarcea Vale, în 13 iunie 1947, la vârsta de 30 de ani. În februarie 1948, Despina pleacă în Dobrogea, la părinți, fiind urmată acolo de Dimitrie Stelaru (la Mangalia, apoi la Constanța, iar din toamna anului 1948 - răstimp de aproximativ două luni, în comuna Chirnogeni, unde Despina preda la școala de acolo - după care se mută împreună la Negru Vodă (Kara Omer) – unde li se naște fiica – Eumene Iustina – în toamna anului 1949. În vara anului 1950, poetul Dimitrie Stelaru pleacă înapoi la București, divorțează de Despina, în decembrie 1954 (pronunțare în mai 1955) și se căsătorește cu pictorița Rodica Mihaela Pandele, în data de 23 mai 1955, la Turnu Măgurele, dar nu locuiesc acolo, ci la București, până în vara anului 1960, când poetul se desparte și de aceasta (prin divorț, în 1961). Din perspectiva creației literare, să arătăm că, între 1955 și 1957, poetului Dimitrie Stelaru i-au apărut următoarele volume: Fata pădurarului. Basm în versuri, Bucureṣti: Editura Tineretului, 1955, 52 p.; Gelu. Basm în versuri, Bucureṣti: Editura Tineretului, 1956, 112 p.; Ṣarpele Marao ṣi Vrăjitoarele. Feerii, Bucureṣti: E.S.P.L.A., 1957, 168 p. Involuntar, gândul ne poartă spre anii 1948-1963, când Dimitrie Stelaru era încă sub efectul negativ al “deochiului” strunit de staliniști asupra lui, trăindu-și apoi surghiunul, între 1960-1965, în casa mamei sale de la Turnu Măgurele, oraș și al unor alpiniști turneni de elită aflați atunci pe înalta scară stalinistă a demnităților de la centru, în timp ce Stelaru își ducea zilele aici, înfometat și căutat epistolar doar de câțiva prieteni (Ben Corlaciu, Carmen Mihuțescu etc.). Refugiul la Turnu Măgurele a fost pentru Stelaru o altă perioadă de suferință în existența sa, încă cinci ani grei, căci, se știe, totul pornise din 1958, când a fost atacat dur în paginile revistelor “Lupta de clasă” și “Gazeta literară”, fiind catalogat anticomunist, lăsat fără dreptul de a publica în presă ori editorial, până în anul 1963 (atunci când asistăm la reapariția stelariană în peisajul editorial cu un volum ce lăsa impresia a fi concesionar doctrinei vremii, v. Oameni ṣi flăcări. Poezii. Coperta: Hary Guttmans. Redactor responsabil: Elis Bușneag, București: Editura pentru literatură, 136 p. Apărut: 1963. Dat la cules: 18.12. 1962. Bun de tipar: 12.04.1963. Tiparul: Întreprinderea Poligrafică “13 Decembrie 1918”. Preț: 5,75 lei). Mai înainte, se pare că Stelaru a fost ocrotit de Zaharia Stancu, cât acesta a fost președinte al Uniunii Scriitorilor (prima dată între 1949-1956, vreme în care are loc și primirea poetului Stelaru în această structură, între 13-15 octombrie 1955). Și, poate, s-a și întâmplat așa, căci Zaharia Stancu era și el teleormănean, cu soție din Turnu Măgurele, dar, mai ales, era legat de acest loc prin anii de adolescență și de tinerețe petrecuți în acest oraș, răstimp în care se produce debutul în activitatea sa profesională (este arhivar la tribunal și chiar un timp scurt și secretar la prestigiosul Liceu “Sf. Haralambie”), dar și în publicistică și ziaristică. Mutându-se la Turnu Măgurele, în toamna anului 1960, poetul Dimitrie Stelaru o cunoaște, în 1961, la un parastas, pe Anghelina (Angela) Cioacă, originară “de pe Măgurele” (menajeră la Sf. Vineri, la preotul Dragnea), cu aceasta poetul locuind o vreme în Cartierul Măgurele și la Turnu Măgurele (între 1961- iulie 1965), la socrii lui Stelaru și la mama poetului (căsătoria lor săvârșindu-se, după reabilitarea poetului, la 17 septembrie 1964, la Sinaia, unde Stelaru se afla la casa de creație a scriitorilor). Cum s-a văzut, între 1958 și 1963, poetul nu a mai fost publicat de edituri, volumul Oameni ṣi flăcări (Poezii, Bucureṣti: Editura pentru Literatură, 163 p.), apărând abia în 1963. După nașterea lui Eunor Stelaru (în 15 ian. 1965), familia se mută, în ilie 1965, la Buftea (într-o căsuță a nașului băiatului lor, adică a prietenului de boemă al lui Stelaru, sculptorul Ion Vlad, plecat și rămas, între timp, la Paris). Din iulie 1965 și până în octombrie 1968, familia Stelaru locuiește la Buftea în două imobile. După revenirea lui Zaharia Stancu, între 1966-1974, la conducerea înaltei organizații a scriitorilor (având atunci, între 1968-1970, și un vice-președinte, tot teleormănean, pe Marin Preda), conjudețeanul lor, Dimitrie Stelaru, s-a bucurat de maximă recunoaștere scriitoricească, mai precis, în perioada care acoperă intervalul anilor 1965-1968. După patru ani de la ultimul volum, Dimitrie Stelaru scoate la iveală Fata fără lună (Povestiri, Bucureṣti: Editura Tineretului, 1967, 167 p.), dar cel mai important eveniment avea să fie volumul care l-a așezat pe locul meritat de multă vreme, Mare incognitum (Poezii. Volum antologic. Cuvânt înainte de Eugen Jebeleanu, Bucureṣti: Editura pentru Literatură, 1967, IX + 374 p.). Au urmat apoi și alte tomuri, precum: Nemoarte. Poezii, Bucureṣti: Editura Tineretului, 1968, 151 p. [v. Călătorie cu Hecate în volum]; Zeii prind Ṣoareci. Însemnări [roman autobiografic], Bucureṣti: Editura pentru Literatură, 1968, 175 p. Cu începere din toamna anului 1968, familia Stelaru se mută la București, într-un bloc nou, într-un apartament dat de Uniunea Scriitorilor, situat pe strada Aleea Stupilor, în Cartierul Berceni (unde, în primăvara lui 1989, am fost și noi la discuții cu Angela și Eunor). Este vremea, acum, între 1968-1971, când poetul Stelaru era grav bolnav, dar a reușit să publice alte cărți: Cei din lună. Basm în versuri. Bucureṣti: Editura Tineretului, 1969, 80 p.; Mare incognitum. Poezii. Cuvânt înainte de Lucian Raicu, Bucureṣti: Editura Tineretului. Colecṭia „Cele mai frumoase poezii”, 1969, 143 p., dar și capodopera sa, Coloane. Versuri [Ediție retrospectivă cu numeroase inedite], Bucureṣti: Editura Minerva, 1970, 480 p. Au urmat Înaltă umbră. Poezii, Bucureṣti: Editura Eminescu, 1970, 71 p.; Poeme dramatice (Leru ṣi Împăratul Nix), Bucureṣti: Editura Eminescu, 1970, 159 p. și Păsări incandescente. Poeme. Bucureṣti: Editura Cartea Românească, 1971, 72 p. Dar, ziua de duminică, 28 noiembrie 1971, a fost cea în care Poetul Stelaru s-a mutat din această lume. Înmormântarea a avut loc la Cimitirul Bellu din București (parcela veche a scriitorilor, Figura 114). Din păcate, și aici, în registrele cimitirului, aveam să descoperim că poetului i se atribuise, din greșeală, în ziua înmormântării, 1 decembrie 1971, un alt nume: “Dimitrie Sterescu”, o contaminare de la Petrescu – Stelaru, ieșind “Sterescu”, și – din nefericire – încă suntem în dilemă în legătură cu identificarea mormântului marelui poet. La patru ani de la moartea poetului Dimitrie Stelaru, la „Căminul Cultural” din Segarcea Vale, avea loc, în primăvara anului 1975, o Întâlnire „Dimitrie Stelaru”, organizată de Uniunea Scriitorilor din România, la care au participat mai mulţi poeţi şi scriitori. Din câte mi-am dat seama, fiind în sală ca spectator, printre oaspeţi se aflau: Nicolae Dragoş, Alecu Popovici, Ben. Corlaciu, Ion Segărceanu, Rodian Drăgoi. Din sală a vorbit contabilul Gheorghe Stochirlea, care – în calitate de fost contabil al Liceului „Sf. Haralambie” din Turnu Măgurele – l-ar fi cunoscut pe poet, ca elev și chiar l-a scutit, l-a amânat de plata unei taxe. Despre eveniment au făcut referiri publicaţiile centrale („România Literară”, din 3.IV.1975 şi „Săptămâna”, 11.IV.1975). Au urmat mulți ani de “tăcere” în privința promovării creației stelariene, cu o excepție, valorosul studiul monografic al prietenului său, Emil Manu (v. vol. Dimitrie Stelaru, Bucureṣti: Editura Cartea Românească, 1984). Din 1988, de viața și creația poetului s-au ocupat cercetătorii Victor Corcheș (publicist și profesor constănțean) și Gheorghe Sarău, consătean al poetului, care publică mai multe interviuri și articole, ce au avut menirea să întregească informațiile despre poetul Dimitrie Stelaru, mai puțin sau deloc cunoscute (v. Gheorghe Sarău 1989, Dimitrie Stelaru. Cu pictoriţa Rodica Mihaela Pandele despre…], în “Suplimentul artistic şi literar al “Scînteii Tineretului””, 11 mar. 1989, p. 3; v. şi: Confesiunea pictoriţei Rodica Mihaela Pandele despre Dimitrie Stelaru, transmisă de Radio România, la Emisiunea militară [redactor Ioan Alexandru], sâmbătă, 29 noiembrie l997, ora 10,45 [înregistrare făcută de Gheorghe Sarău în anul 1988]). A se vedea, totodată, interviul şi cu ultima soţie a lui Dimitrie Stelaru, Anghelina, cum scriam mai sus, “de fel, de pe Măgurele” – din Turnu Măgurele (v. Gheorghe Sarău 1989, Dimitrie Stelaru. Cu Anghelina Cioacă-Stelaru despre Dimitrie Stelaru, “Pagini teleormănene”, iulie 1989, p. 2 [v. revista “Argeş”, nr. 7, 1989]) şi, de asemenea, cel cu verişoara primară a poetului, Natalia, fiica lui Melinte Popescu (v. Gheorghe Sarău 1991, Cu Natalia Popescu-Bobeică despre Dimitrie Stelaru, “Carul solar” [Teleorman], Anul I (1991), nr. 1 (iuns.), p. 4). Gheorghe Sarău și soţia lui, Mariana Sarău, au descoperit şi editat un volum „pierdut” cu versurile poetului segărcean, Dimitrie Stelaru (v. Gheorghe şi Maria Sarău 1990, Dimitrie Stelaru, Date inedite privind placheta “Blestem”. Un volum pierdut, “Manuscriptum”, 1990, nr. 3-4, p. 297-302). De notat că în aceeaşi publicaţie apăruse anterior o altă contribuţie la viaţa poetului (v. Gheorghe Sarău 1990, Dimitrie Stelaru. Date inedite privind situaţia militară, “Manuscriptum”, 1990, nr. 2, p.80-82). La rândul său, profesorul Victor Corcheș editează mai multe manuscrise ale poetului ori reeditează opere anterioare, ca de pildă: Casa veveriṭelor (Povestiri. Ediṭie îngrijită de Victor Corcheṣ, Bucureṣti: Editura Ion Creangă, 1991, 24 p.), Îngerul vagabond (Poezii postume. Ediṭie îngrijită, text stabilit, curriculum vitae ṣi prefaṭă de Victor Corcheṣ, Bucureṣti: Editura Eminescu, 1999, 134 p.). De bună seamă că și alți cercetători s-au aplecat asupra vieții și creației poetului Dimitrie Stelaru, dar, din lipsă de spațiu, vom semnala, mai întâi, volumul autorului Lucian Teodosiu, îndrumat de Stelaru în anii ’60, când Lucian Teodosiu era liceean turnean, ulterior, trăitor la Iași, unde a fost redactor la Radio România Iași, anume, cartea Dimitrie Stelaru aṣa cum l-am cunoscut (Iaṣi: Editura Junimea, 1998), de asemenea, este de consemnat contribuția lui Emil Manu, care reia, ca o a doua ediṭie, revăzută ṣi adăugită, studiul său monografic din anul 1984, publicând volumul “Dimitrie Stelaru, Opera poetică” (Ediṭie îngrijită ṣi prefaṭată de Emil Manu, Bucureṣti: Editura “Profile Publishing”, 2002, 418 p. Coperta: Dan Oancea. Tehnoredactare: Beatrice Dinulescu, Bun de tipar: 7.06.2002. “Cartea a apărut cu sprijinul Ministerului Culturii și Cultelor”. ISBN: 973-85520-8-7). De remarcat o inadvertență bibliografică, anume, descrierea CIP a Bibliotecii Naționale consemnează lucrarea sub un titlu, probabil, rezervat anterior, anume: Armăsarii văzduhului: integrală lirică, de asemenea, volumul mai cuprinde: Emil Manu, Notă asupra ediției (p.5); Emil Manu, Noi, Dimitrie Stelaru...(p. 7-10), Eugen Lovinescu, Planetă de poet nou, p. 271-277). Dar, în anul 2002, când se împlineau 85 de ani de la naşterea poetului Dimitrie Stelaru, scriitorul constănțean, profesorul de limba și literatura română Victor Corcheş, publica un articol-analiză, Posteritatea lui Dimitrie Stelaru, în paginile revistei “Tomis” (an VII (XXXVII), nr. 3 (379)/ martie 2002, p. 2), arătând că receptarea operei lui Dimitrie Stelaru a fost conform“celebrei butade a lui Caragiale: „Nici prea-prea, nici foarte-foarte”. Cu nevoia “măsurării”, din vreme în vreme, a modului în care sunt promovate opera și unele repere din biografia poetului ne-am confruntat și noi, întrebându-ne, bunăoară, în anul 2017, care ar fi situația după încă un deceniu și jumătate (socotind de la analiza lui V. Corcheș, din 2002), respectiv, după patru decenii și jumătate de la moartea poetului (survenită în ziua de duminică, 28 noiembrie 1971, la Spitalul Brâncovenesc din București). Observam, așadar, că, dacă despre ceea ce a însemnat poetul Dimitrie Stelaru în timpul vieții lucrurile erau întrucâtva lămurite, atunci, în răstimpul ultimelor două decenii comuniste (delimitare: decembrie 1971 – decembrie 1989) și al celor aproape trei decenii scurse din ianuarie 1990 și până în 2017, opera lăsată moștenire de Dimitrie Stelaru era încă insuficient cunoscută de către public și destul de puțin racordată și menținută în memoria colectivă culturală românească. O ințiativă deosebită o avusese deja Victor Corcheș, care demarase, în anul 2002, la Editura “Ex Ponto”, o “Colecție Stelaru”, ce-și propunea recuperarea operelor inedite, reușind ca, până la decesul său, în ianuarie 2005, să tipărească două volume din cele șase pe care și le planificase spre a fi îngrijite și editate. Mai precis, este vorba de un prim volum, VI, apărut în 2002 (v. Dimitrie Stelaru, Scrieri literare. Proză antumă și postumă. Proză. Prefață de Nicolae Rotund. Ediṭie critică, text stabilit, curriculum vitae, studiu introductiv, note și variante, referințe critice, bibliografie de Victor Corcheṣ, Constanṭa: Editura Ex Ponto, 448 p. [corect: 444 p.]. Lector de carte: Ovidiu Dunăreanu. Bun de tipar: 11.02.2002. Apărut: 2002. ISBN: 973-8227-60-7), care cuprinde: Prefață (Nicolae Rotund: 5-14), Curriculum vitae (Victor Corcheș: 15-30), Proza lui Dimitrie Stelaru (Victor Corcheș: 31-46), Fata fără lună (1967) p. 47- 158), Doi lei planeta (Zeii prind șoareci) – p.159 – 327), Însemnările (Înseninările) p. 328-342, Camera nupțială (343-348), Fata fără lună (1997) p. 349-392), Moș Dobre (393-398), Reșit, muncitorul de port (399-405, În ilegalitate (406-414), Note, variante și comentarii (415-429), Repere critice (430-439), Bibliografie, interpretări, contribuții (440-441), Sumar: 443). În viziunea editorilor, aflăm atunci, în 2002, de pe coperta IV a volumului, întregul plan editorial privind recuperarea creației stelariene ca “Ediție critică“, după cum urmează: Volumul I: - Poezie (Melancolie, Abracadabru, Blestem, Preamărirea durerii, Noaptea geniului, Ora fantastică, Cetățile albe, Oameni și flăcări); Volumul II - Poezie (Mare incognitum, Nemoarte), Volumul III - Poezie (Coloane, Păsări incandescente, Înaltă umbra, Îngerul vagabond, [poezii], Din periodice), Volumul IV – Teatru antum (Șarpele Marao, Vrăjitoarele, Leru, Împăratul Nix, Zeii prind șoareci), Volumul V – Teatru postum (Îngerul negru, Fata fără lună, Cocoșatul Chera, Țara albastră, Porțile s-au deschis, Organizația atomiștilor combinați – O.A.C., Polifron, Episoade dramatice), Volumul VI – Proză (cităm de pe copertă: “Prefață, Curriculum vitae, Proza lui Dimitrie Stelaru, Fata fără lună (1967), Doi lei planeta (Zeii prind șoareci), Însemnările (Înseninările), Camera nupțială, Fata fără lună (1997), Moș Dobre, Reșit, muncitorul de port, În ilegalitate, Note, variante și comentarii, Repere critice, Bibliografie, interpretări, contribuții”), Volumul VII – Teatru, proză, versuri pentru copii și tineri (Fata pădurarului, Gelu, Cei din lună, Casa veverițelor, Moș Gângavu, Oaia neagră, Vorbe mici), Volumul VIII – Varia (Eseuri, Reportaje, Corespondență, Iconografie)]. Următorul (și ultimul) tom din colecția tomitană este vol. I, apărut în anul 2004 (v. Dimitrie Stelaru, Scrieri literare. Teatru. Ediție critică, text stabilit, curriculum vitae, studiu introductiv de Victor Corcheș, Constanța: Editura Ex Ponto, 2004, 388 p., ISBN: 973-644-048-6. ”Carte apărută cu sprijinul Ministerului și Cultelor’). Un alt autor a fost Marius Nenciulescu, care, la rându-i, îi dedică poetului Stelaru lucrarea Dimitrie Stelaru ṣi paradigma poetică a anilor '40 (Cluj-Napoca: Editura Casa Cărṭii de Ṣtiinṭă, 2011), în care amendează, la p. 147, o lacună din cartea Opera poetică, dedicată de Emil Manu lui Dimitrie Stelaru, arătând următoarele: “/…/nerecomandată datorită numeroaselor greșeli de tehnoredactare; în plus, incompletă: lipsește vol. Nemoarte (1968), ciclul Coloane (din antologia cu același titlu, apărută în 1970), din anumite volume lipsesc poezii, din poezii, versuri etc.”]. Întorcându-ne însă la “Colecția Stelaru” de la Editura “Ex Ponto”, după moartea lui Victor Corcheș, aceasta a rămas incompletă, căci volumele planificate - II, III, IV, V și VII - nu au mai apărut. Iată, de ce, începând cu anul 2017 (când s-au împlinit 100 de ani de la nașterea lui Dimitrie Stelaru și 46 de ani de la moarte), cel puțin în calitate de consătean al poetului, am demarat un proiect personal de completare a golurilor din biografia și din opera poetului, publicând, în anii 2017, 2018 și 2019, trei volume, subsumate colecției “Dimitrie Stelaru”, cea inițiată, în 2002, de către editorii constănțeni, dar pe care am transferat-o și am îngrijit-o la Editura “Nico” (devenită “Vatra veche”, condusă de scriitorul Nicolae Băciuț). Prin urmare, am reanalizat propriul material, adunat din 1989 și până atunci, publicând: vol. II (v. Gheorghe Sarău, Bibliografia Dimitrie Stelaru. Ediţia I. în Colecţia “Dimitrie Stelaru - Scrieri literare” - La 100 de ani de la nașterea poetului, Târgu Mureș: Editura Nico, 2017, 300 p. ISBN: 978-973-1728-85-8); Vol. III (Gheorghe Sarău, Dimitrie Stelaru: Corespondenţă din perioada 1934-2018 - trimisă, primită sau referitoare la viaţa și opera poetului. în Colecția “Dimitrie Stelaru - Scrieri literare”, Târgu Mureș: Editura „Vatra veche”, 2018, 240 p, I.S.B.N. 978-606-8785-67-7); vol. IV (Gheorghe Sarău, Dimitrie Stelaru. Interviuri cu și despre poet și alte contribuții inedite, în Colecția “Dimitrie Stelaru - Scrieri literare” -, Târgu Mureș: Editura „Vatra veche”, 2018, 274 p., ISBN: 978-606-9014-15-8). Se înțelege, a mai rămas de elaborat și de publicat doar vol. V: “Poezia lui Stelaru”, în care să fie incluse toate poeziile poetului, din periodice și din volume, reevaluând contribuția lui Emil Manu, fructificând reperele din vol. II. Bibliografia Dimitrie Stelaru (ed. I, 2017, sperăm, și ed. a II-a, adăugită cu trimiteri bibliografice spre periodicele, care au găzduit opera de început a poetului) și, de bună seamă, manuscrisele lui Victor Corcheș, aflate în custodia Muzeului “Literaturii Române” (după cum mi-a confirmat, în toamna anului 2019, doamna Oprescu). Activitatea de valorificare a operei și de lămurire a aspectelor confuze din viața poetului Stelaru, preluată de oamenii locului - teleormănenii turnu-măgurelelni și segărceni - s-a desfășurat coerent, din anul 2017 și până astăzi (2022). De pildă, la 14 aprilie 2018, pe casa în care s-a născut Dimitrie Stelaru, la Segarcea Vale (în 8 martie 1917), a fost pusă o placă memorială, obținută, prin demersurile noastre, de la Uniunea Scriitorilor din România, eveniment desfășurat în prezența elevilor și a profesorilor Școlii Gimnaziale Segarcea Vale, a primarului și a consilierilor locali, a preoților din Segarcea Vale, Lița și Turnu Măgurele, dar și a unor scriitori din localitate, din Lița și Turnu Măgurele. La 1 iunie 2018, la inițiativa prof. univ. dr. Gheorghe Sarău, a directoarei Școlii Gimnaziale Segarcea Vale, prof. Iuliana Ristea, și a primarului de atunci, Manolea Florea, s-a inaugurat Muzeul Comunei Segarcea Vale, o sală expozițională purtând numele poetului Dimitrie Stelaru. Verișoara primară a poetului, Natalia Bobeică (ns. Popescu, în 15 septembrie 1923, la Segarcea Vale) - cea care ne-a sprijinit în cercetări de-a lungul a trei decenii - avea să moară cu câteva zile înainte de inaugurarea Muzeului Localității Segarcea Vale, în vârstă de 95 de ani (în mai 2018). Peste un an, în 21 martie 2019, a fost așezată, pe Strada 1 Mai din Turnu Măgurele, pe care a locuit Dimitrie Stelaru împreună cu mama sa (Pasca Popescu - Petrescu) și cu tatăl lui vitreg (Florea Stoicea), o altă placă memorială, având conținutul de mai jos, elaborat de Gheorghe Sarău: “Aici a locuit poetul boem Dimitrie Stelaru între dec. 1923-1932, ian.1947-febr. 1948, mai-iunie 1955, aug. 1960-iul. 1965 și, ocazional, între aceste perioade. Între iul. 1965- oct. 1968 a locuit la Buftea, între oct. 1968-28 nov. 1971- la București”. Inițiativa prof. univ. dr. Gheorghe Sarău a fost sprijinită de trei susținători turneni (prof. dir. Pr. Silimon Emanuel Adrian, prof. dir. Răzvan Vasile Delcea și avocatul și scriitorul Valeriu Ion Găgiulescu), în prezența unui public turnean (pictorul Dumitru Negru, scriitorul Puiu Ștefan Stănculescu etc.) și segărcean (cu reprezentanți ai Primăriei și ai Școlii Gimnaziale din Segarcea Vale, ai Școlii nr. 4 și ai Liceului Teoretic “Unirea” din Turnu Măgurele). Stelaru s-a întors definitiv în familia afectivă segărceană, în memoria colectivă a segărcenilor, turnenilor și teleormănenilor! Important, a doua zi, vineri, 22 martie 2019, la Școala Gimnazială Segarcea Vale, în sediul din satul Olteanca, au fost lansate cărțile dedicate de Gheorghe Sarău lui Dimitrie Stelaru, de față fiind reprezentanții autorităților locale (Primărie, Școală), dar și public din Turnu Măgurele, Lița, Segarcea Deal, Segarcea Vale, Olteanca, Lunca, Orbeasca etc. (primarul localității Segarcea Vale - dl. Manolea Florea -, d-na dir. a Școlii Gimnaziale Segarcea Vale - Iuliana Ristea, dl. Ștefan Stănculescu - poet și prof. din Tr. Măgurele, pictorul segărcean, trăitor la Tr. Măgurele - dl. Dumitru Negru etc. Evident, Dimitrie Stelaru a fost inclus și într-un alt volum, elaborat de Gheorghe Sarău, apărut în acel an (v. p. 30-38, în Dicționar cu personalități teleormănene segărcene, Târgu Mureș: Editura “Vatra veche”, 2019, 234 p. (< il. p. 222- 233); Cuvânt înainte; copertă; lector: Nicolae Băciuț; 43 de biografii, ISBN: 978-606-9014-28-8). Nu în ultim rând, să arătăm că gazeta târgu-mureșeană, “Vatra Veche” publică, din 2018, număr de număr, fragmente din volumul dedicat de Gheorghe Sarău corespondenței lui Dimitrie Stelaru (primită, trimisă ori care are legătură cu poetul), acoperind perioada 1934-2018). Acestui gest cultural generos, dovedit de redactorul șef, Nicolae Băciuț, i se adaugă și altele, aduse de alți confrați literari, de artiști plastici, redactori de radio etc., la care ne vom referi cu o altă ocazie, explorând, cu precădere, ultimele două decenii. De pildă, la inițiativa profesorului universitar emerit, Gheorghe Sarău, a preoților Dorin Octavian Picioruș (Parohia Lunca), Adrian Silimon (Turnu Măgurele) și Florin Anghel (Segarcea Vale), a directoarei Iuliana Ristea, în ziua de sâmbătă, 27 noiembrie 2021, la Biserica “Cuvioasa Parascheva” din Segarcea Vale, în prezența elevilor din localitate, s-a săvârțit o slujbă de pomenire a poetului Dimitrie Stelaru, la 50 de ani de la mutarea lui din această lume. Cât privește familia sa, în prezent, fiica lui din prima căsătorie, Eumene Iustina Andronescu, trăiește de prin 1986 în Germania cu soțul și fiul (pe care nicicum nu i-am putut găsi), iar Vlad Eunor Petrescu Stelaru – fiul din a treia căsătorie a poetului, cu mama sa de pe Măgurele (Anghelina Cioacă), din păcate, a decedat, la Eforie Sud, în 23 decembrie 2015. Am putea spune că, din 2017 și până în prezent, cel puțin prin străduința autorilor și intelectualilor teleormăneni – segărceni, turneni -, asistăm la o reconsiderare a valoroasei contribuții literare pe care a avut-o Dimitrie Stelaru. (Autor: Gheorghe Sarău).

Comentarii

Trimiteți un comentariu