https://orabrailei.blogspot.com/

ORA BRĂILEI - VIRGIL ANDRONESCU * DIN 2011: ȘTIRI * INFORMAȚII * ATITUDINE * ARTICOLE * INTERVIURI * COMUNICATE * CULTURĂ * EVENIMENTE

COMUNICAT/ Proiectul CODE Kids a câștigat ieri la Bruxelles premiul cel mare la categoria Future-Proof Education, în cadrul prestigioasei competiții Emerging Europe Awards

Pe lângă distincția oferită Fundației Progress, a fost o seară importantă pentru întreaga societate civilă din România, mai multe organizații din țară fiind recunoscute pentru contribuția lor la dezvoltarea regiunii (Europa Centrală și de Est, Europa de Sud-Est și Caucazul de Sud). Menținăm că premiul „Personalitatea publică a anului” a fost acordat Președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu.

„Butoiul de murături” cu senzori (un sistem inteligent de irigare) premiat și la Bruxelles - CODE Kids aduce acasă trofeul Emerging Europe Awards la categoria Future-Proof Education 

București, 24.06.2022. CODE Kids, proiectul flagship al Fundației Progress, primește recunoaștere internațională la cel mai înalt nivel prin câștigarea premiului întâi la prestigioasa competiție Emerging Europe Awards 2022.  Proiectul oferă copiilor din mediul rural șansa de a se înscrie gratuit într-un club de robotică și îi pregătește astfel pentru meseriile viitorului. 

Elevii de 10-14 ani au acces timp de 2 ani la tehnologii de ultimă oră și training specializat și învață să programeze pentru a rezolva mici probleme identificate în comunitatea lor, iar în același timp își dezvoltă cunoștințele de matematică, logică și limba engleză, dar și soft skills. Unul dintre momentele memorabile în cei 6 ani de activitate CODE Kids este utilizarea unui butoi banal de plastic pentru a susține un dispozitiv inteligent de irigare pentru sere, o idee pe care au avut-o 3 copii din clubul de coding din localitatea Cerna, județul Tulcea. Simplitatea proiectului, mix-ul de high tech cu ce e la îndemână și abordarea practică a micilor programatori ilustrează cel mai bine modul în care CODE Kids vrea să influențeze parcursul educațional al copiilor de la sate. 

„Suntem extrem de fericiți că aducem acasă acest premiu. El aparține sutelor de oameni care fac din proiectul CODE Kids un succes, pentru că în cazul nostru e realmente nevoie de un sat întreg ca să înveți un copil să codeze: de la rețeaua națională de bibliotecari, grupul nostru de traineri de tehnologie, echipa de coordonare, la finanțatori și alumni. Avem cu toții convingerea că viitorul va aduce o transformare profundă și singura șansă să valorificăm potențialul imens al copiilor de la sate este să investim în educația lor digitală. Îi felicităm și pe ceilalți câștigători din România, a fost o seară mare pentru societatea noastră civilă, în care am primit o validare importantă – iată că munca noastră nu trece neobservată și este răsplătită la Bruxelles.”  Camelia Crișan, CEO Progress Foundation. 

În 6 ani de CODE Kids, peste 4600 de copii din 32 de județe au participat la cursurile de programare, iar în 2022 există 110 cluburi active la nivel național în care sunt înscriși 1200 de copii, transformând astfel bibliotecile publice în adevărate hub-uri comunitare. Proiectul se desfășoară cu o finanțare de la Romanian-American Foundation și cu sprijinul Aspen Institute România, Societe Generale Global Solutions Center și CEZ Vânzare. 

Despre Emerging Europe Awards

Premiile Emerging Europe Awards, parte a programului Future of Emerging Europe, reprezintă o celebrare anuală a realizărilor din regiune în materie de durabilitate, inovare și antreprenoriat. Astfel, primesc recunoaștere inițiativele de creștere remarcabile, precum și activitatea organizațiilor și persoanelor, inclusiv a liderilor mondiali care au contribuit la succesul regiunii. Misiunea programului este de a promova creșterea socială, economică și democratică în 23 de țări din Europa Centrală și de Est, Europa de Sud-Est și în Caucazul de Sud.

Fundația Progress - Prin pași mici, salturi uriașe! (progressfoundation.ro)

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii