De la Braila la Bucuresti

 - Virgil ANDRONESCU -

De la Braila la Bucuresti. Maine voi fi prezent la o lansare eveniment. Scriitorul Petre Craciun lanseaza, de la ora 11.00, Istoria stiloului romanesc si prezinta celor ce vor fi prezenti in Biblioteca Academiei Romane minunata sa colectie de stilouri romanesti. Evenimentul il puteti urmari pe aceasta pagina vi si domniile voastre, dragi prieteni virtuali si prieteni reali! Pana atunci ma bucur de spectaculoasa natura vie de vara. De-a stanga si de-a dreapta trenului, numai holde aurite de grau, numai lanuri de porumb vrerde-crud, ici-colo cate un palc de copaci in chip de padure; lanuri de floare-a-soarelui - diurn cu fata spre soare, nocturn cu capul in pamant; din loc in loc miristi, verzi ori de galben pai, domol pascute de vaci adunate-n cirezi ori de oi adunate in turma; si, rar, foarte rar, cate o fantana cu cumpana trecuta prin cumpana istoriei ce poate le-a secat izvoarele ori doar le-a abandonat vesniciei; intre toate acestea, sat dupa sat ca din secolul asta ori din cel trecut sau mai de demult. Printre toate, cate-mi bucura ori intristeaza privirea, serpuieste- agale sau ceva mai mult, nu prea naravasul tren de secol trecut. Drumuri cutreierate de vehicule cu gabarit depasit ori de vehicule arhaice, toate ducand in burtile lor uriase ori cat de-un necesar modest cereale abia treierate de masinariile cu colti ca de-un balaur frumos; din cand in cand la orizont se-arata cate un orasel purtator al poverilor timpului si timpurilor sale pecetluite de stigmatul nedrept al provincialismului. Greu se mai scurge timpul catre Bucuresti, greu mai trage in ham invechita locomotiva, cele cateva vagoane o urmeaza inganand-o. Din loc in loc, destul de rar, cate un fluierat anuntator de halta sau gara. Din loc in loc cimitire, semn sacru al cateunui sat ce urmeaza sa sa se iveasca privirii. Soare, lumina si umbre, verde-crud, galben-auriu, la orizont dealurile Buzaului.

Ploiesti. Sonde, rafinaria si cosurile ei semete fumegand spre cer ca dintr-o pipa a pacii dintre oameni si divinitate. Un cimitir de masini si un cimitir de oameni; ele deasupra, noi dedesupt. Case si blocuri, podul, depoul, gara si Ploiesti Sud, oprire. Mai e putin pana departe. Bucuresti. Am ajuns in capitala patriei. De cum cobori pe peronul Garii de Nord te izbeste direct in lumina ochilor o mizerie de nedescris a orasului si-o superficialitate crasa. Bine ca nu locuiesc pe-aci, bine ca sunt mereu doar in trecere.

...........................................................................................................................................................................................................................

Ca sa gasesc drumul spre Gara de Nord, am oprit o domnisoara ce asculta muzica, de pe telefon, in casti si am intrebat-o cum, cu ce autobuz pot ajunge la gara mai sus mentionata. Tocmai ce iesisem din curtea Bibliotecii Academiei Romane de pe Calea Victorie 125. Domnisoara s-a oprit, a eliberat o ureche din mrejele muzicii si a inceput sa imi explice. Accent oltenesc. Imediat am gandit ca nu e bucuresteanca si asta m-a bucurat si mi-a dat siguranta rezolvarii marii mele probleme de orientare si memorie. Am pornit impreuna catre locul din care aveam sa urc in autobuzul 133, autobuz ce trebuia si chiar m-a dus la Gara de Nord. Am inceput sa conversam... Frumusica, chip dragalas, miniona, imbracata prea decent pentru capitala, cu o sacosa de hartie in care avea cateva coli de calc, mostre de facturi, balante si alte cele de trebuinta unei studente serioase, venita din provincie. Da, sosita in Bucuresti din octombrie anul trecut, locuieste in caminul studentesc din motive financiare, anul I la ASE, sectia contabilitate. Exact ca un ghid, cel mai amabil ghid din lume, m-a condus pana in Statia Romana. ,,Acum va las, luati 133 si la a 5-a statie coborati. E Gara de Nord". Bineinteles ca am discutat mai multe pe intreg drumul, drum masurat in aproape 20 de minute. Ne-am luat ,,la revedere" si i-am multumit, domnisoara craioveanca a disparut in furnicarul de bucuresteni get-beget sau proveniti. M-a bucurat enorm ,,intamplarea" pentru faptul ca m-a scutit de bantuirea zonei, asa cum o facusem de dimineata dupa ce ascultasem de ,,pretioasele" indicii ale bucurestenilor taciturni, gretosi, de piatra. A fost o zi minunata, iar acum ma calatoresc cu trenul printre minunatiile verzi si galbene ale manoaselor campuri din sudul, sud-estul patriei.