Maniheism
- Toni MARTIAN -
A privi lumea într -un mod maniheist înseamnă a identifica răul cu un grup, cu un om, oricum cu cineva din afara ta, iar pe tine să te situezi de cealaltă parte a baricadei. Aceasta este atitudinea ,,nepătatului", a ,,inocentului" care nu-și imaginează că el ar putea vreodată să aibă vreo pată pe haina sa. El trăiește în bula judecății sale perfecte asupra binelui și răului.
În contextul prezentului în care trăim întâlnim peste tot acei ,,oameni ai moralei", în fapt mici inchizitori care știu exact la ce adresă să îl găsească pe ,,omul negru", știu într -un mod infailibil pentru cine au de aprins rugul.
Ei nu au nimic cu răul când acesta stă camuflat, ascuns sub diverse măști pe care, mai mult ca oricând, circarii de la vârful puterii le jonglează sub ochii noștri. Dar devin teribil de tranșanți și de categorici când un rău se manifestă brutal, fără mască (și se întâmplă așa tocmai pentru că atâtea manifestări camuflate ale lui au fost ignorate, nesocotite, minimalizate).
Vedem grimase și măști care acoperă o falsă indignare, o falsă sensibilitate în fața ororii răului brutal. Dacă cineva ar da jos aceste măști s-ar putea vedea adevărul. Acestor oameni nu le pasă de fapt de victimele nevinovate ale răului- manifest din lume. El doar îi inoportunează, le deranjează confortul lor obișnuit.
,,De ce își permite cineva să le aducă în fața ochilor ceva tragic, dureros când ei vor să-și trăiască viața, într-un mod plăcut, liniștit?"
Cu adevărat nu poate să-ți pese de cineva dacă singurul lucru la care ții este doar confortul personal. Doar celor care le pasă se vor vedea și ei vinovați!
Norii nu încep să întunece cerul dacă undeva departe, ape multe, lacuri și mări nu trec prin procesul de vaporizare. Ei se adună și, purtați de vânt, se descarcă apoi undeva, uneori într- un mod violent.
Un om își vede vina. Și el a lăsat să emane dintr- însul un rău așa cum emană o apă vaporii din care se formează norii. El s-a adunat cu un alt rău și a plouat undeva departe. Nu plouă nicăieri din senin. Răul este răul nostru. El nu va pieri odată cu omul. El va pieri dacă fiecare îl va călca în sufletul lui!
SURSA: Toni Martian | Facebook



Comentarii
Trimiteți un comentariu