A venit Bâlciu’ la Turnu Măgurele!

 - Noro JERCA -

Conform tradiției, la sfârșitul lui august, la Turnu Măgurele, trebuie să fie Bâlciul, eveniment așteptat altădată cu entuziasm timp de un an, unde cei mici se vor da în tiribombe, iar cei mai în vârstă vin să târguiască cele trebuincioase.

În Turnu Măgurele, tradiția bâlciului, inițial denumit iarmaroc, vine de pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, locul său de desfășurare fiind pe locul numit până azi ”la Obor” sau "sub oraș", la capătul străzii Sfânta Vineri, când vii din centrul orașului.

Ceea ce nu s-a schimbat la iarmaroc, bâlci sau ”Turnuland” (modernizat) este perioada desfășurării lui: 20 – 29 august. Bâlciul începea pe vremuri cu aproape o săptămână înainte de 29 august, punctul culminant sau ”Temeiul Bâlciului” fiind de sărbătoarea creștin-ortodoxă “Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” în ziua de 29 august.

Toată suflarea urbei noastre și a satelor din zonă, de pe valea Dunării și-a Oltului, până dincolo de Islaz, Izbiceni, Beciu, Salcia, Crângu și Piatra, era total și iremediabil pătrunsă de spiritul bâlciului.

Adulții și copiii se minunau de obiectele din plastic și de strălucitoarele bijuterii din tinichea. Toți se simțeau frumoși și interesanți atunci când savurau cu nesaț gogoși, vată pe băț, susan sau mere cu zahăr ars, ciubucuri (un fel de acadele frumos colorate), turtă dulce, halviță... de la nea Ilie Ciubuc, coana Angelica colorata sau de la nea Titi lunganu'.

Parcă și azi îl văd cu ochii minții și îi ascult sunetul pe care îl făcea în mișcare ”Hopa Mitică” - jucarie ce se găsea pe mai toate tarabele în diferite forme și culori având la bază un metal greu astfel încât în orice poziție îl puneai el tot în picioare ajungea!

Pe atunci multe lucruri erau mai bine organizate decât în zilele noastre, astfel că fiecare domeniu de activitate al celor ce mergeau cu bâlciul era frumos și cu cap grupat în Bâlciul nostru.

Bărcile lu' nea Ion Busuioc, roata din lemn care se numea ”Dulapuri”, caruselele - mașinăriile mecanice care se învârteau denumite ”Valurile Mării”, ”Călușeii”, ”Parașutele” erau împreună cu ”Lanțurile”, oalele erau la oale, farfuriile (străchinile), ulciorele și păsările-fluier din lut aveau locul lor, tarabele cu jucării, îmbrăcăminte, încălțăminte și alte acareturi erau grupate în colțul lor, grădinile restaurantelor cu mici, cârnati și bere aveau locurile lor bine stabilite. Până și ambulanții cu papagali care îți trăgeau cu ciocul ”viitorul” dintr-o cutie își știau mersul prin bâlci.

La bâlci mai erau și nelipsitele ”Studiouri foto” - purtând denumirea maestrului fotograf ce le deservea: ”Foto Pârlitu”, ”Foto Turcu”, ”Foto Olteanu”, cu decoruri gata fixate, unde venea tot familionul, să se pozeze. Imediat lângă ele erau amplasate standurile unde îți măsurai forța la ”Lovitul cu barosul” și măestria la ”Tir” - trasul cu pușca la ținta de hârtie sau la flacăra lumânării.

Veneau apoi circurile ambulante cu muzica și minunățiile lor, ”Femeia-Șarpe”, ”Bărbatul-Ghiulea”, acrobații cu haine strălucitoare, iluzioniștii, clovnii și câțiva pitici, ce făceau deliciul reprezentației și atrăgeau publicul ca un magnet în arenele lor. Lângă circari se așezau motocicliștii ce învingeau gravitația rulând în tandem cu motoarele lor pe suprafața interioară a unei sfere metalice la ”Zidul Curajului” numit și ”Zidul Morții” (cred că era cel mai grozav spectacol la bâlci).

Mai veneau ciobanii - munteni, din fel și fel de locuri din zona Subcarpaților, care vindeau brânză, pastramă, căciuli din blană de oaie pentru iarnă și cuverturi frumos făcute din lâna oilor. Aproape de ei se așezau moții din Apuseni cu butoaie și ciubere. Mai erau rudarii cu lingurile lor de lemn, de diferite dimensiuni, frumos colorate, cu modele simple făcute cu un soi de fier încins. Nu exista familie care de bâlci să nu-și cumpere linguri noi de lemn. Mai veneau țiganii căldărari cu tuciurile, tigăile și ceaunele lor frumos lucrate din fontă sau din aramă.

La Turnu Măgurele bâlciul cu tot alaiul lui, muzică, mașinării, utilaje, camioane și vagoane-dormitor strident colorate, venea de la Giurgiu unde-și avea ”Temeiul” de ”Sfântă Maria Mare” pe 15 august, iar de la noi pleca la Rosiorii de Vede unde-și avea ”Temeiul” de ”Sfântă Maria Mică” pe 8 septembrie.

Bâlciul de astăzi, din zilele noastre are aceiași esență, ține și el pasul cu… modernismul kitsch-os si pe an ce trece devine tot mai colorat. Au dispărut cei care odinioară mergeau prin țară cu bâlciul și pentru două săptămâni pe an poposeau la Turnu Măgurele... Poate vă mai amintiți de ”bâlcenii”: George Lichiardopol, Strungaru, Corini, Florian Stoica - alias Florentino, Emil Burlacu - alias Ferrera?

Bâlciul copilăriei mele era o sărbătoare pentru toată lumea și îmi amintesc cu drag de el. Nu știam de manele și nu auzeam atâtea înjurături.

Sunt conștient că nu copilul din mine a dispărut, el încă mai există, dar… bâlciul de altădată… nu mai e... Mi-e așa dor de el!

Nu sunt nostalgic, dar... o tempora...

SURSA: Noro Jerca | Facebook