Ziua Unirii Principatelor Române la Roma
- Gabriela POPA -
Și a fost ziua Unirii Principatelor Române la Roma în Italia. Un eveniment devenit deja tradiție organizat de Grup Associazione Italo-Romena"Ulpia Traiana Romana" și președintele Neacsu Alexandru.
A fost un spectacol greu, cu mulți artiști reprezentând aproape toate zonele folclorice din țară. Aproape 400 de persoane prezente in sala de spectacole a Parohiei Santa Rita au #cantat și au #dansat așa cum numai românii știu sa facă.
Ca de obicei spectacolul nostru a fost deschis de tânărul tenor Eusebiu Iftimie care a intonat imnul național al României, imnul național al Italiei, Hora Unirii și minunata melodie patriotică “Noi suntem români”.
Apoi, rând pe rând au intrat in scenă artiștii. Mulți, frumoși, talentați, fiecare purtând cu mândrie portul tradițional al zonei de proveniența.
Am plecat din Ardeal, ne-am dus in Moldova, de acolo in Muntenia de nord și sud, Oltenia iar la final am ajuns in Maramureș. Un periplu muzical de excepție făcut prin cântec de artistii invitați la eveniment. Multumesc pentru prezență și transmit sincere felicitari pentru Marioara Tescar, Comsa Genoveva, Mirela Anghel, Nae Leonard, Lucica Stoica, Spitelnicu Stelian, Tincuta Chițu, Pop Gavril care, de altfel, a și fost premiat de Revista InfoZone cu diploma de excelență pentru cel mai autentic costum popular românesc prezent in diaspora din Italia.
Multumiri speciale adresez unui artist deosebit care a dovedit de multe ori că oriunde merge știe sa facă #spectacol. O pretuiesc și o respect pe Anamaria Botezatu, care a fost cerută de românii din Roma pentru acest eveniment.
Nu am cum să nu multumesc pentru participare Liliana Buca, un om deosebit, un român adevărat care respiră prin tradiția populară românească. Expoziția #tradiționalromânesc a fost, și de data aceasta, colțul de atracție al spectacolului. Nu ai cum să nu fii mândru când întâlnești astfel de oameni.
Ce m-a impresionat la acest spectacol a fost că artistii, in așteptarea evoluției lor pe scenă, s-au prins în hore cântate de colegii lor! #bravo!
Un moment special si deosebit a fost adus in scenă de Ana Neacsu care a venit tocmai de la Cremona ca să ne danseze #Călușul oltenesc și nu numai. Felicitari pentru frumoasa prestație artistică și mă bucur ca, in sfârșit, ne-am cunoscut.
Multumesc Popa Ionica pentru darurile trimise. Îmi pare rău că nu am reușit sa ne revedem!
Multumesc tuturor sponsorilor si colaboratorilor asociației Ulpia Traiana Romana care au făcut ca totul să decurgă așa cum trebuie.
Multumesc pentru prezență Doina Mustatea, Dana Patrascu, oameni dragi mie.
Mă bucur că m-am revăzut cu mare parte dintre dumneavoastră, m-ați încărcat cu energie pozitivă pentru noul an!
Să vă dea Dumneze!
Foto: Facebook
SURSA: Gabriela Popa | Facebook



Comentarii
Trimiteți un comentariu