"Ascultă comanda la mine!"
- Noro JERCA -
Constat că așa cum ar trebui să știm deja președintele Iohannis, face tot ceea ce dorește să facă pentru că el este singurul care are expertiza momentului istoric apărut odată cu războiul din Ucraina. Președintele este singura persoană din țară cuplată la deciziile luate de către NATO și UE la Bruxelles. Iar ca totul să arate că este așa, o demonstrează realitatea zilei care a culminat acum cu oferirea guvernării actualului premier Ciucă atâta timp cât este nevoie. Greva din învățământ este dătătoare de speranțe, este un nou început dacă până la urmă ea nu se transformă într-un miting politic în care doleanțele profesorilor să fie eliminate și totul să se transforme în înjurături adresate guvernului Ciucă care deja și-a prelungit mandatul "sine die"... cred că cel puțin până la finele anului 2024... Iar domnul Ciolacu, a acceptat deja mutarea. Observ prin ceea ce apare în mass-media că nu poate fi explicată apariția acestor greve în acest moment (în învățământ, acum în pregătire la CFR și în sănătate)... Pentru că de la începutul anului, odată cu aprobarea bugetului, toate domeniile de activitate știau foarte clar care este anvelopa bugetară... Singura explicație posibilă ar fi să accept implicarea factorului politic care a dorit să prelungească mandatul premierului Ciucă... Ținând cont de informațiile vehiculate că România se va apropia de război... și că s-a hotărât ca premierul (probabil și viitorul președinte, dacă nu va rămâne tot domnul Iohannis ca necesitate pe timp de război) să aparțină generalilor... Civilii de felul domnului Ciolacu, sunt considerați la Bruxelles că nu au știința guvernării în caz de război și nu pot face față provocărilor... Și după cum văd, pregătirea populației de rând pentru acceptarea acestei situații a început de câteva luni, prin aparițiile pe mai toate canalele TV a unui număr important de generali care ne explică, mai mult sau mai puțin, cum este la război. Oricum totul, inclusiv decizia cu revendicările din învățământ sunt deocamdată parte a unei decizii a președintelui țării care are nu numai informațiile la zi despre ceea ce va să vină, dar are și relațiile deja făcute cu decidenții care contează și stabilesc totul pentru noi, de la Bruxelles și NATO, acolo unde există expertiza necesară rezolvării problemelor.



Comentarii
Trimiteți un comentariu