”Poftiți la masa străbunilor noștri! Bucate româneşti şi poveşti despre români”/ Această carte este un act de patriotism de înaltă ținută

 - Hugo MARACINEANU -

O inițiativă cetățenească, Asociația Regatul Sânzienelor, urmărind un scop patriotic nu pecuniar, cu rezonanțe pe întreg teritoriul locuit de români azi și dintotdeauna. Pornit ca un fel de regal al bucatelor la români, de aici dintr-un capăt de țară, cum a ajuns acum Vicovul și nu cum era în inima Bucovinei până la prăpădul lui 23 august 1939, această minunată facere de frumos, bine și istorie, s-a transformat într-un semnal de adâncă trăire românească venită din inimile a 38 de români din tot atâtea județe. Un veritabil document patriotic, o adunare într-o laolaltă a celor de pe masa românilor, a spațiului de locuire, a evenimentelor vechi și noi din arealul de trăire și manifestare a omului lăsat de Dumnezeu în Grădina Maicii Domnului. Da, trimiterile spre datinile creștine dar și alte obiceiuri spre fapte istorice cât și spre cele de zi cu zi ale contemporanilor. Ideile lui Dumitru Parasca și ale soției sale Elena sunt îmbrățișate cu patimă, pot spune, de cei ce fac o veritabilă cercetare și culegere într-un teritoriu vast- din Mehedinți, banat până în Bucovina și din Dobrogea până în Maramureș și vin să ne spună nu doar despre bucatele românești ci și despre viața, hainele, sărbătorile și istoria locurilor din care vin. Dacă Elena Negru conduce un grup fplcloric, Ilarie Pușcă, altă profesoară, conduce un ansamblu folcloric, Ioana Calotă Philippide este actriță și exclamă- mulțumesc că îți sunt Teleormanule, te iubesc bică Deliormanule! Lăcrămioara Pop – tezaur uman viu – face o incursiune în vechime, se sprijină pe afirmații - ca toiag doveditor – ale istoricilor Academiei, precum ca noi am fost aici din capul locului și exclamă cu indignare - cerul s-a săturat de nedreptățile suferite de poporul ce locuiește de mii de ani în Grădina Maicii Domnului! și nu cum vom afla secuii ce au fost așezați între grupările daco-romane pe trecători la anul 1100, sikali = păzitor de hotar în ungurește, străjer, plăieș, grănicer în limba oamenilor pământului. Și ca un bun tezaur viu și-a început discursul cu Frunză verde ca răchita/Iacă-tă și din Harghita și după ce ne-a amintit cine am fostși suntem ne-a miruit cu arome de balmoș, sarmale, slănină, carnea pădurii- ciupercile, și ne-a dres cu sirop de păpădie, dulceață de trandafir, mure și căpșuni și ne-a lecuit cu cele plante de leac, mândră de lucrul făcut cu temei și pe dreptate, încheie: Iacă-tă c-am isprăvit/Mulțam, Doamne, de ajutor/Știu! Cam mult m-ați păsuit, da’ vă zâc/N-o fost ușor! Lorena Oltean- jurnalist la Societatea Română de Radiodifuziune, interpretă de muzici tradiționale. Mândră de județul Vaslui, cel mai sărac dar plin de bogății la care cei de azi nu iau seama – Biserici, monumente istorice, codri multiseculari, ruinele cetății get-dacice de la Bunești Averești dominate de statuia ecvestră a lui Ștefan cel Mare. Mândră de cimpoierii de la Perieni, ansamblul Trandafir de la Moldova, de vinurile celebre și de oameniicei molcomi și sfătoși, cu iz de busuioacă. Gabriela Popa, jurnalist, scrie despre Brăila orașul dacilor, cum a zis cronicarul bizantin, aleargă printr-o istorie începută în mileniul IV de la cultura Boian la Cucuteni și Cernavodă, și curge prin istoria continuă, prin davele, Zusidava Sensilor, amintite de geograful Ptolemeu și nu găsește nicăieri urme ale civilizației romane, pentru că la Brăila dacilor se făcea comerț mare cu grâu, vin, lemn, pește, cai, vite, blănuri, sare, rășină și ceară. Zonă de șes, bogată în ape și pământ gras, aici fiind creuzetul din care au izvorât bogății și oameni. De aici, grâul, orzul, meiul, linte, mazărea, bobul, năutul, macul, ceapa, varza, usturoiul, măcrișul, loboda, spanacul și cărnurile cele multe, de la animale domestice dar și din vânat, fructe, mere, prune – țuica, un cuvânt derivat din limba dacă. De aici porneau caii cei iuți, bivoli puternici și puzderii de oi și capre, de aici mierea mult apreciată de grecii și romanii care o puneau în vin. Legenda îl plasează pe Dionysos ca fiind născut în Troia, dar la proto-daci era personiicat de Sabazios. Dacii prelucrau bronzul, fierul, aurul și argintul, băteau monedă la anul 400 îHr, pe vremea când romanii se băteau cu latinii. Ciudați dacii ăștia, nu i-au așteptat pe romani să-i civilizeze cu sclavia! Dacii spuneau că omul are dreptul de a fi, a avea, a ști. Nu puteau concepe înrobirea pe care le-a adus-o civilizatorii romani. Istoria ne-a învățat că toți cei care vin peste tine vin să-ți ia și nu să-ți dea. Ce alt act mai patriotic decât aceste afirmații documentate pe viu în Muzeul Carol I al Brăilei?! George Robert Mitrache, teolog, fondator al revistei Glasul iubirii, și el, spune că din secolul VI îHr își face prezența neîntreruptă civilizația geto-dacă pe meleagurile Argeșului. Podoabe, artefacte, tezaure la Rociu, Cetățuia, Bogați, Bălănești, arme și ceramică la Conțești, Cetățuia, arătând înaltul nivel material atins de societatea geto-dacică în perioada lui Burebista și Decebal. După civilizarea romană, zona Argeșului mai reapare în perioada formării Țării Românești când Curtea de Argeș ți Câmpu Lung au fost capitale. Apoi ne plimbă prin faptele istoriei către vremurile începutului de viață monahală și nu uită să ne spună că mănăstirile rupestre Cetățuia, Nomăiești, Corlui, Piatra au apărut în locurile unde au existat cetăți geto-dace pe partea sudică a Făgărașului în timpul ocupației romane. Că încă sunt altare zamolxiene și alte vestigii învelite în mister, că de aici vine scrisoarea lui Neacșu de la 1521 și Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie, că populația a sprijinit singura revoluție românească, cea a lui Tudor Vladimirescu, ce se prezintă ca atare prin Proclamația de la Islaz, mișcarea de la 1848 și Unirea de la 1859, că de aici vin familiile ce au însemnat cu numele lor acte de cultură și politice- familiile Golescu și Brătianu. Iată cum un om mai citit nu se poate desprinde de seva pământului, de rădăcina dacică pe care o vedem clar în portul argeșean, cușma, ițarii, chimirul, dulama și cizma înaltă. Din județul ca o inimă în pieptul României, Covasna, vine Florentina Teacă- profesoară de limba română, scriitoare ți economist, care ne invită la masa ciobanilor. Ciobanii de transhumanță, hotărâți și mândri, care știu că ce-i al nostru e cel mai bun și ce am căpătat de la moșul nostru trebuie să dăm nepotului nostru.  Ce au căpătat ei: limba, obiceiurile, portul și dragostea pentru acestea. Nu-i acesta un act de patriotism?! Dacă nu, atunci ce este? În transhumanța lor până spre gurile Dunării au văzut că românitatea e mare și frumoasă, nu cum li se zicea acasă- în imperiul austroungar (că românul e slugă). Aceștia duceau cu stâna lor ideile de unitate națională a celor de o limbă. Și iarăși, ca și ceilalți, enumeră urmele vechi – Cetatea Zânelor cu ziduri terasate tăiate în stâncă în antichitate, nu de romani ci de oamenii pământului. Oameni ce se hrăneau din munca lor, oameni care cultivau meiul, alacul și creșteau animale. Multe erau fructele și verdețurile pădurii care intrau în hrna oamenilor alături de urdă, brânză, carne proaspătă și conservată. De pe Bârgaie – Bistrița – Năsăud vine Roxana Maloș, psiholog, din tărâmul lui Coșbuc, Liviu Rebreanu, Andrei Mureșanu, dintr-o lume de legendă ce gândea în basm și vorbea în poezie, iată înțelepciunea poporului care alături de literature cultă formează cultura națională inconfundabilă, original, profund specific. Valea Bârgăului oglindește un adevărat spectacol de istorie și cultură populară conservată în datini, obiceiuri și folclor, și, ca în Împărăția lui Dumnezeu, la sărbătorile creștine, familia se reunește în jurul mesei îmbelșugate. Și, dacă tot s-a pus masa să gustăm mâncare de hribi, varză cu curechi și pască cu brânză sărată, puri și slănină. De la Cluj – Napoca, Adina Ungur Cârlea, actriță, jurnalistă, ne spune povești ardelenești despre bucate și arome. Și zice Adina: români suntem doar de o vreme încoace, de când istoria ne permite să-i cunoaștem bine bucăți din ea, de prin inscripțiile valoroaseale înaintașilor, reordonate de istoricii contemporani  și apoi nu ne mai spune de jugul austro-ungar, de actul celor patru națiuni în care românii nu erau națiune. Dar hai să gustăm zama de salate cu mămăliguță în straturi și cu usturoi. Da, parcă le știm de pe la cei din negura istoriei! Relatările despre obiceiuri, datine, legend și chiar rețetele de bucate (observați, bucate și nu mâncăruri) sunt communicate în graiul locurilor și sunt înțelese oriunde se vorbește românește. Ce lucru minunat și cât de patriotic, că cei din elite susțin viabilitatea și continuitatea poporului și a graiului și vin cu exemple de fapte istorice, cu cu vorbe ce au venit din om în om ca niște legende, balade ori doine. Zice Mircea Eliade- de vrei să cunoști istoria unui popor, studiaza-I legendele, miturile și limba! Sunt istorici care se împiedică în teorii, în cee ace li se pare că știu, a rămas celebră descoperirea unei cetăți dacice acolo unde poporul numea locul Dealul Cetății, spre rușinea celor ce se îndoiau de acest adevăr cunoscut în memoria colectivă și ajuns la noi peste veacuri, acolo era o davă. Despina Bălteanu- professor de fizică, și soțul Dorin- inginer și scriitor, își încep relatarea cu Jurământul Vătafului de Călușari: Jur pe-acest pământ/Pân-oi intra în mormânt/Că-l voi apăra/Că-l voi cânta/Pe el voi juca! Maximă a iubirii de țară, Călușarii banato-mehedințeni ne poartă prin vestigiile unor fortificații dacice din secolele I îHr și I dHr, unde, pe aci, trăiesc guguianii- oameni făloși, ce spun că se trag din muntele sacru al dacilor, Muntele Gugu. Nu-i așa că Gugu sună cumva a Kogaion? Că aici ar fi peștera în care a stat șapte ani Zamolxis, de unde a venit să propovăduiască credința într-un singur Zeu (așa cum zice Crezul creștin: Cred într-unul Dumnezeu!) și s-a întemeiat Țara lui Zamolxis și, da, acesta poate fi unul din punctele energetice esențiale ale lumii. De pe Valea Bistrei s-ar fi ridicat Scorilo, Duras și chiar Burebista, pe aici curge drumul spre Sarmisegetusa dacică prin localități cu nume ce vin din negurile vremii- Zeicani, Băutar, Zăvoi etc. Și mai spun autorii că legendele, dar și istoricii, îi consider pe gugulani ca fiind primii descendenți ai dacilor. Oamenii locului sunt crescători de oi așa că suntem îmbiați la o ciorbă cu brânză și alte bucate specific acestor locuri. Din Galați, Paul Buta- actor, folclorist, ne invită la Vatra cu dor , loc de întâlnire și activități creative și ne servește cu turtă de mălaicu juflea (spumă de sămânță de cânepă), coaptă pe vatră așa ca în vechime. De la Iași, Rodica Rodean- journalist, ne plimbă prin cetățile dacice în care n-a călcat picior de roman, Cotnari, Grivești, Moșna și ratează a ne spune de mărgelele vechi de 28.000 de ani (artă, ornament, cultură, civilizație) și mă întreb pe unde erau sumerienii, egiptenii că de civilizatorii-jefuitori romani nici pomeneală. Dacii nu aveau o bucătărie rafinată dar mâncau sănătos și sățios. Copiii creșteau cu lapte de capră, oaie sau vacă, brânzeturi, fructe multe, ciuperci – antibiotice naturale, ouă și carne de pasăre. Da, erau sănătoși și vânjoși, antrenați în muncă ori exerciții militare. Autoarea ne îmbie la a mânca miel haiducesc, plachie de pește, cozonaci, dulceață de perje verzi și la o vișinată bună. Din Cotnari, Valentin Tălparu- poet, prozator, doctor în științe filosofice, un intellectual rasat, face o adevărată elogiere a Cotnarilor, a omului și locului în curgerea vremii și ne încântă cu versurile: De sus, din urice și herburi/Coboară ca un semn creștin/Sfințit cu poamă și cu ierburi/Pocalul de cuminicare plin. Și câte mari nume de domnitori, poeți, boieri și chiar Eminescu îl cheamă pe Moș Istrate Voievod iubitor al licorilor care se laudă: Când eram Vodă la Moldova/Hălăduiam pe la Cotnari/Vierii toți îmi știau slova/Ș-aveam și grivine-n buzunare. Neamțul- tărâmul fermecat, al Elenei Parasca, descris cu pană de suflet plin de minuni create de Dumnezeu și de fapte umane întregind această revărsare de frumuseți din lada de zestre a unui neam demn și ca în orice casă de român ne invită la masa cu platouri pline, cu sloi de oaie, pelnicile Domnului (pe aici prin regat li se spune scutecele Domnului), sirop de cânepă și să ne cânte Neamțule, ținut frumos. Giorgiana Axinte și Valentina Andrei, noi să ne dăm pe lângă niște alivănci, cozonaci, tomoiogi cu brânză. Suzana și Diana Vlad, două glasuri pornite dintr-o inimă, vorbesc despre Maramureș- vatră românească, dăltuită-n lemn, piatră, verb și suflet. Mândre de vechimea lor, de traiul lor, de portul și lumea lor, ei, moroșenii de pe Iza din Sighet și Săpânța s-au făcut țâpați în lume cu ale lor case, cergi, ceramic, cruci pictate cu țîpuritori vestiți și pe care, încă, nimic nu i-a zmintit din vatra și drumul lor prin istorie și cum ne îndeamnă un personaj ca de basm, Nicolai: la nimic nu-ți trebuie traistă!, ca să ne mulțumim cu ce ne dă viața ca să ne fie bine în prezent. Deci ne cheamă la zamă de fasole, picioci pârgăluiți, turte tăiate, miere, sirop de muguri de brad. Zice povestitorul că ascultând glasurile gemenelor în pricesne, ceul coboară pe pământ, iar când glasurile lor urcă-n horile bucuriei vieții te convingi lesne că lumea e un loc bun și că i-a fost dăruită omului pentru celebrarea splendorii și încântarea sufletului! Familia Anuța și Grigore Bușa din Bogdan Vodă își prezintă lumea cu mândria vechimii sale și a dreptului de a fi, a avea, a ști că tot ce descriu și arată în fotografii fac parte din însăși ființa poporului nostru și de aceea trebuie păstrate, expuse și povestite. Din Țara Zarandului, Nicolae Grigoraș- coregraf în Ansamblul Doina Croșului, face o prezentare succintă a geografiei fizice și economice a zonei Zarandului și se cufundă în Muzeul aurului de la Brad, Muzeul mineritului Petroșani, Muzeul civilizației Dacice și Romane din Deva și vorbește și despre cel mai vechi furnal din Europa, aflat la Govâjdia. Ne poftește la bucatele tradiționale- cisăliță, curcubată (dovleac) fiartă, poame cu zeamă, aluat de brânză de vacă, mâncare de urzici, salată cu lapte, zeamă de lobodă, pilaf cu prune uscate, lațcă pârjolită, bureți, tăști, plăcinte moțănești, întorsuri, mâncare de gutui și la băutul unui mied dacic, băutura zeilor. Maria Curban Mischie de pe plaiurile Gorjului ne spune cum gătește o masă pentru noi. Ce reguli trebuie să respecte femeia dar și mesenii. Face o turtă de mălai învelită în dragavei ori frunze de bostan și niște pupicu- turtițe, coapte pe lespezi de piatră și le înflorește în semnul crucii cu furculița de gorun ca să fim drepți și puternici ca acesta. Mai face varză cu carne de noatin și nu uită să ungă cu seu țâțânele ușilor și ferestrelor. Pentru friptura de vițel- cel ce a tăiat vițelul a înconjurat de nouă ori grajdul spunând rugăciuni să nu piară sporul casei, iar de dulce pune niște faguri și două ulcioare cu țuică și vin, și de nu-s de-ajuns cănuțele se poate bea din ulcior, că are țâță. Vedeți aici omul care închină pâinea, care respectă animalele, care se supuneunor datini venite din adâncuri de vremi și ne avertizează Maria că trebuie să facem o rugăciunede mulțumire lui Dumnezeu. Iată omul, spațiul lui sacru, cercul în care se închide între cer ți lumea lui! Geta Rădvan Huncan- lector universitar, ne descoperă Dobrogea, puntea pe care s-au scurs migratorii, val după val, începând cu grecii și romanii și terminând cu bulgarii și lipovenii. Veneau, jefuiau, treceau mai departe dar nu printr-un pustiu, pentru că sub Tomis s-au găsit ruine de așezări geto-dace. Ne vorbește despre Ovidiu și ratează să vorbească de Gavăn Dinogeția și începutul creștinismului adus de Sfântul Apostol Andrei și Sfântul Filip, de mănăstirile tainice în jurul cărora a roit populația locală ce nu și-a pierdut limba , portul și datinile. Ne relatează legendele formării locului Siutghiol, ale satului Mamaia și a viței-de-vie Murfatlar și mai zice autoarea că teritoriul a fost continuu călcat de popoare cotropitoare și de mari imperii și nu s-au păstrat rețete autentice de bucate, deci ne invită la borș de mare, nalangâte – gogoși, plăcintă cu brânză sărată, plăcintă dobrogeană cu foi de casă. Din Botoșani vine profesor docor Laurențiu Palade care ne invită la drum să cunoaștem târgul Botoșani și mănăstirea de la Popăuți, să facem rugăciunea drumețului, și de nu ești un creștin practicant afli multe în acestă rugă. Apoi ne invită la niște bucate fără cheltuială mare, acreală de brilei, barabule turtite. Teodora Larisa Petruț, studentă, poet, solist, vine din Alba Iulia și trece sumar printr-o istorie oficială și se axează pe Cum mâncau strămoșii, spunându-ne despre varză cu afumătură, tocăniță de vânat la ceaun, pâine în țest nedospită, bomboane dacice.Adela Dumitra Dumitrache- profesoară de educație muzicală, solistă și coordonatoare a Ansamblului Mândrele de la Ploiești, aceasta prezintă cu mândrie un trecut bogat în avenimente și fapte demne de istoria unor locuri pline de bogății naturale, petrol, sare, piatră, lemn, grâne, oițe, vii și livezi. Minunile de pe Valea Prahovei, Cabana Diham, Cascada Caraiman, Crucea Eroilor, Mănăstirea Craiman, Sfinxul din Bucegi, Catelul Peleș, Castelul Cantacuzino, Castelul Iuliei Hașdău, Casa Memorială George Enescu, Conacul Bellu – colecționar de artă, donat de familia Bellu Academiei Române, Casa Târgoveș Hagi Prodan, Muzeul Ceasului, Casa de vânătoare Foișor în câteva cuvinte despre fiecare. Ne mai prezintă și cetățile cele vechi Romidava, Tiosum și pe cele medievale Gherghișa, Târgșor prin care au trecut Neagoie Basarab și Mihai Viteazu. Ne vorbește de o buucătărie diversă, cu influențe grecești orientale dar și săsești venite dinspre Brașov. Ne spune cu mândrie despre brânza, telemeaua, cașcavalul de Bătrâni, cașcavaua de Doftana, țuica și palinca de Chiojdeanca, Bertea de Măcin, înregistrate în Registrul Produselor Tradiționale susținute prin sărbători și festivaluri locale și ne dă rețete din Urlați. Orez cu prune uscate, borș de leurdă, bile turtite cu gem. Și aici, la Vicov, s-a întregit Bucovina pentru că de la Cernăuți a venit Elena Nandriș cu Imn pentru satul meu Mahala, sat făcut odaie, de către Ștefan cel Mare, mănăstirii Putna în anul 1472. Cu dragostea de tricolor, tradiție pământul furat când de unii când de alții. Cu tragedia deportărilor și a execuțiilor, cu pământul ce a sădit oameni, poeți, din leagănul Bucovinei ne-am trăit cu toții partea sub arcușul lui Ciprian Porumbescu, în lumea fermecată eminesciană! Anita Nandriș, scriitoare, cu batic înnodat în barbă, o adevărată Vitoria Lipan, cartea ei 20 de ani în Siberia- tradusă în cinci limbide circulație universală, dezvăluie lumii nelegiuirile, chinurile, crimele făcute în numele a nimic de către statul sovietic. În ospeție, ne tratează cu curechi cu carne, lapte de buhai, măliguță cu jumere și caș. Ana Maria Cârstea, jurnalist, ne prezintă Vâlcea și Drăgășani cu istoricul viilor și faima ce se duse în lume. Și, ca o olteancă, îi găti pomanămamei un borș de pește ca la Dunăre și iepure cu praz și măsline. Aceasta ne îndemnă: Trăiți, că nima nu știe ce o fi pe lumea ailaltă! Alexandru Ilinca, opincar vâlcean, ne trage și spre meșteșugul său, îmbrăcat ca un dac, cu barba și pletele cu căciula de Tarabostes deasupra, câștigător la șefi la cuțite, după ce ne face istoria opincilor ne invită la urdă prăjită cu unt, cu jumări sau cârnați  așa ca pe vremea dacilor și pune un miel la frigare. Clementina Tudor, jurnalistă, de la Slobozia, ne prezintă populația ce a roit în lungul Ialomiței către cele două centre medievale Piua Petrei și Orașul de Floci locul natal al lui Mihai Viteazu, distrus total de războiul de hărțuire dintre turcii din Dobrogea și rușii din Muntenia între 1714-1720.Aici se ține Concursul de Tradiție Culinară La casa Tudorei (în memoria mamei voievodului Mihai Viteazu) și ne prezintă o mâncare a sărăciei, Mâncare de chipidele. Laura Melinda Tătăran, muzeograf în Satu Mare, ne aduce rețete din Ținutul Codrului- ținut în care au fost colonizați și șvabi la 1712 și 1733, rețete în care se simt și influențe, pârgălituri, moare rântălită, lapte făcut, răstuțe pârgălite, guiaș de gâscă chirtisei, carne de miel cu ratotă. Giorgiana Lavinia Vasile, profesoară din Călărași- urbe cu populație eterogenă pe lângă români, Bulgari, sârbi, greci, turci care se vor intercala în arta culinară tradițională. Aceasta ne prezintăturta în foi de ghizmană, saramură de pește uscat, ciorbă de legume (sau fasole) acrită cu corcodușe verzi și spune că n-a existat un specific local din cauza deselor schimbări de populații și regimuri. Adrian Scriminț – balerin, din Brașov, ne spune despre cetățile Rupea, Feldioaru, Râșnov și Răcaș cea mai mare așezare dacică din Țara Bârsei. Sărbătoarea Junilor vine cu obiceiuri și ritualuri inspirate din tradiția dacică. El propune tocănița de cerb, friptura brașoveană, clătite cu carne tocată și ficăței de pasăre. Profesoara Daniela Iola din Dâmbovița, comuna Voinești, descrie cu patos cheile Dâmboviței, Ialomicioarei, grotele adăpost pentru schivnici, masivele Leota și Bucegi.Istoria a marcat evenimente mari la Târgoviștele înnobilat de nume ca Neagoie Basarab, Radu cel Mare, Vlad Țepeș, primele tiparnițe la mănăstirea Dealu, poeții Văcărești și monumentalul Heliade Rădulescu și arhitectul Brâncoveanu la Pătlogi, dar și istoria Voineștilor, raiul merelor. Doamna profesor ne invită la un borș de leurdă, cartofi umpluți ca la Pietroșița și zice aceasta despre Dumitru Parasca iată că bunul Dumnezeu a lăsat oameni frumoși la chip și suflet care fac onoare acestei țări. Din Republica Moldova vine Viorel Miron care spune: mâncăm ceea ce producem și creștem, aceasta fiind deviza româno-moldavă care se adeverește în traiul și hrana poporului. Moldova are cea mai variată gamă de pâine din Europa dar și de vinuri. Mari consumatori de mămăligă ce merge cu brânză, jumări, fripturi, pește ori unt, lapte, caș. Ne prezintă sarmale sau găluci, în varză, foi de viță, de sfeclă, potbal, ștevi, hrean, lobodă, leurdă, fasole, salată sau frunze tinere de cireș, arțar, tei, nuc. Plăcinte de formă cu umpluturi diverse care se numesc ghițmanele, bochinețe, vărzărele, cherdea – preparată ca o pizza. Drumețul Baba neagră e o variantă de checo-pandișpan și ne mai dă denumiri bizare cum ar fi- pupăză de miresă, limba soacrei, cherdea, ghioldumurile care sunt peste 300 de feluri de bucate din care peste 80 la suta n-au fost cuprinse în rețetare, publicate. Și el ne dă rețeta pentru borș: borș cu burechete, rasol de șuvai, plachie de pește, ca la Nistru, plăcinta miresei, ghițman ca la Nistru. Irina Chirinciuc- interpretă de muzică, ne convinge că la o masă cu sarmale, zeamă, colțunași, plăcinte, friptură și răcitură e musai un vin de la Gricova. Apoi ne dă exemple: jintiță, chiște umplute, vom santi Basarabia. Gabriela Cara- etnograf din Vrancea, ne prezintă arta populară, țesut, cioplit, măștile, dogărit și preocuparea cu producerea vinurilor Panciu, Odobești, Jariștea, Cotești. Ne vorbește de vetre tradiționale, că Vrancea este oglinda Moldovei, Țării Românești și Transilvaniei. La Nereju se simt toate acestea și de orpitalitatea, fără de plată trei zile, descrisă de Dimitrie Cantemir- ciorbe cu lapte, bostan, cartofi, ciorbă de pasăre sau păstăi, ciorbă de varză, ciorbă de carne cu lapte, ciorbă din foi de sfeclă, pătrunjel, săgetălar și limba boului și ne dă câteva rețete cu turte cu povârlă, cașcaval afumat de Bârsești, plăcinte cu brânză ca la Nereju. Ilie Abramiuc- inginer chimist ne face o istorie a mierii și beneficiile ei. Conclucrează și cu apicultorii din Bucovina. Coca Popescu- scriitoare, și Viorel Spetean ne plimbă prin capitale ale Țării Românești: Câmpu Lung, Curtea de Argeș, Târgoviște, București și ne prezintă rețete de- ruladă cu țorici, pastă de pește, biscuiți sărați cu telemea, ciorbă de pui, ouă umplute, melci fierți, chiftele de piept de pui, vițel cu ciuperci, budincă de ficat, plăcintă de vișine. În finalul minunatei cărți își iau rămas bun Dumitru și Elena Parasca, cu gândul la magia Sânzienelor, la credința oamenilor și ne urează: Fie ca zânele bune ale românilor, Sânzienele, să vă apere de rele și să vă îndrepte pașii pe drumul cel bun așa cum i-a îndreptat pe locuitorii din Vicov ce au contribuit cu toții la reușita uni Eveniment, exemplu de adevărat patriotism, ce se cere înțeles, iubit și dus mai departe. Haideți să transformăm visele în realitate și să ne mângâiem sufletele cu vrăbiile trăirilor noastre, zic soții Parasc ce au colindat Terra, au strâns filme, poze, texte și au descoperit oameni. Oameni conștienți de rolul artei populare, al istoriei și faptelor în călirea unui suflet românesc asaltat de urâciuni, lăcomie, furturi și amenințări. Da, această carte este un act de patriotism de înaltă ținută, cu toate că n-a rostit cuvântul patriotism, căci ce poate fi altceva dragostea de istoria locurilor, memoria evenimentelor, reproducerea obiceiurilor și datinilor, a hainelor, bucatelor românilor de aici și din toate ținuturile locuite de ei?!

Hugo Mărăcineanu,
plastician.

 Foto, video: https://www.facebook.com/photo/?fbid=3647810325505914&set=pcb.3647822515504695 ;  https://www.facebook.com/photo/?fbid=783995640397289&set=pcb.783999053730281 ; https://www.facebook.com/popa.gabriela.7161/videos/748639043687993 ; https://www.facebook.com/popa.gabriela.7161/videos/338394561871283 ; https://www.facebook.com/popa.gabriela.7161/videos/748639043687993 ; https://www.facebook.com/popa.gabriela.7161/videos/338394561871283