TRISTEȚI DE TOAMNĂ

 - Virgil ANDRONESCU -

 

Pe Via Bachus coborât-am.

Cândva, ales-am Calea...

Pe sub violetul de putred

Cărând în spate poveri de-amar,

În cârca îngreunatului meu suflet.

Totu-i absurd de banal!

Dau binețe tuturor bolilor pământului-

De-ale omenilor nicicând...

Iubirile lor neîmpărtășite

Dezamăgirile și îndoielile,

...frânte în plumburiul ochilor mei:

,,Privesc oamenii și-i ocolesc,

Pentru a nu le strivi bucuria!"

Spunea poetul ruginit de dureri.

Din tristețea de amurg violet

Plouă și-i frig, frunzele-au murit.

Mă apasă Cupola de deasupra de cer,

De îngeri și demoni,

La moartea mea va plânge un asfințit.

Ard țigară de la țigară, după țigară-

Fadă ziua, ca fumul se petrece!

Mă împac cu idei de gânduri nebune,

Liniștindu-mi neliniști abstracte

Cât întreg abisul existențialismului

Cel mai feroce.

 

Am coborât de demult...

Pe Via Bachus di Baco,

Din înaltul infernului, tumult

În amurg de violet-violent,

Pe poetul acela de plumb

Cărându-l în spate...

Toamna lasă în urmă-i cadavre,

Lasă în urmă-i pustiu.

Veni-va curând iarna...

Să le îmbrace ca-n zale,

În albu-i sicriu sidefiu.

...îmbrăcată în haină de jale!

 

Gând de-amurg ruginiu,

Am trăit..., nemurind ne-materia

Din frumosul meu burg.

Poezia: ploaie de albastru, translucid-vinețiu!