O dragoste aievea

 - Noro JERCA -

Municipiul Turnu Măgurele. Un oraș de provincie care nu este atât de lipsit de interes cum s-ar părea. Ehe, vremuri duse, zic unii, iar alții trecut fără întoarcere... Dar nu e așa!

Pe centru, la cofetăria din colț, la o măsuță vecină, o sticlă de apă minerală deschisă brusc de mine și picături de apă minerală sărite involuntar pe mese, șterse rapid, pe furiș cu un șervețel din geantă până să apuc a-mi cere scuze, în zgomotul vag al bulevardului nostru central, Independenței, este locul unde a început lumea acestei povești cu ea, fata fără nume.

Când Soarele, astrul zilei este la amiază și este de veghe pe cerul albastru, fata fără nume este pe centrul orașului, locul în care iese să se plimbe zilnic, urmărită acum de gândul meu.

La „Ceas” apar eu, o zăresc cum înaintează ca o melodie lină, o aștept. Ne întâlnim. Ea mă întâmpină cu un zâmbet de bucurie, eu mă fâstâcesc, simt obrajii îmbujorați, trag are în piept și simt amestecându-se în el elanuri și dezamăgiri, fericiri și tristeți. Zâmbesc ușor și eu, cu acea naivitate cunoscută a bărbaților pe care a asemenea întâlnire îl umple foarte ușor de iluzii.

Mergem împreună spre „Ciupercă”. Aerul e curat ca gândul. Femeia pășește tăcută, încet ca un balsam peste rănile vieții. O priveam pe sub sprâncene, în așa fel încât să mă observe că o privesc. Trupul ei viguros, zvelt, echilibrat, cu mijloc armonios. Ochii căprui înecați într-o lumină blândă și sinceră. Picioare lungi, coapse fine sub pânza pantalonului care le punea de minune în evidență. Părul negru, buclat ca o flacără potolită, vălurit pe umerii rotunzi. Mergem de aproape un sfert de oră și ea mi-a aruncat doar o singură privire. Această stare mă face să mă întreb tăcut dacă și ea se gândește la aceleași lucruri, dacă își pune aceleași întrebări ca mine. Nu voi știi niciodată clipele acelea din viață ei. Viața joacă de multe ori feste. Îmi simt întreaga ființă ca un resort întins la maxim, simt că-mi va exploda creierul, mă dor închipuirile și imaginile cu ea. Este ea femeia aleasă?

Fata fără nume continuă să pășească tăcută, ușor încordată în lateralul meu, cred că se gândește că ar trebui să spună ceva, dar nu poate, îi e teamă. Aproape de trecerea de pietoni de la „Ciupercă” ridică ochii, se vede privită, înlătură o șuviță care-i venea pe frunte, lasă tracul și zâmbește cu zâmbetul acela prin care eu am impresia că vrea să dea cuvintelor un sens contrar.

Privirea mea de oțel plutește brusc sub cer, ca o păpădie și îi spun:

- Să nu zâmbești iar cu acel zâmbet al tău atunci când îmi este destinat mie, și să nu-mi spui, scumpa mea, că știi, că ai auzit, doar și eu ți-am spus că tu ai fost prezent în viața mea și înainte de a ne cunoaște.

Reușesc să o iau prin surprindere, dar nu e așa cum cred eu, e aștepta asta:

- Așa-i. Nu neg, Dar aceasta tot din cauza unui dor pentru ceva fără nume, pentru setea de inexistent, pentru setea de evadare dintr-o existență insuportabilă care mă sufoca și mă apăsa și doar cu ajutorul gândului la tine reușeam să-mi pierd cu bună știință eul conștient.

Orice clipă devine istorie așa că nu mă las și continui:

- Să nu zâmbești din nou și să nu-mi spui: ce-ar fi fost de nu te-aș fi întâlnit, iar drumurile noastre nu s-ar fi încrucișat, de n-ai fi apărut în drumul meu întunecat?

Acest dialog a deschis sufletul dragostei. E momentul în care o cuprind caldă, cu capul lăsat și cu ochii închiși, iar părul ei ca mătasea îmi mângâia mâinile. În acel moment am simțit că nu mai sunt singur, că am găsit-o pe aceea, pe care o căutasem ani de zile, din lipsa căreia viața îmi era pustie.

Am continuat să ne plimbăm unul lângă altul, strânși mână în mână, în sens contrar, spre Grădina Publică (Parcul Mare). Pașii lor sunau pe aleile parcului, ființa lor se umplea pentru totdeauna de miresmele zile de vară. Dragostea plutea în aer, iar vorbele lui pline de dor îi mângâiau sufletul, o alintau... N-am putut, scumpa mea, până la tine, n-am putut să spun niciodată prin cuvinte unei femei te iubesc. Dar nimănui, niciodată. Pentru că n-am iubit pe nimeni atât de mult cum te iubesc pe tine. Alături de tine văd că nu am iubit pe nimeni.

- De la cofetăria din colț, măsuța rece, stropii de apă șterși pe furiș te-am văzut doar pe tine ca într-o oglindă și am dorit nespus să ajung aproape de tine, să-ți ating sufletul și să fim suflete pereche, dacă există așa ceva, în ziua de azi... se mai „găsesc” oare? Vreau să fim fericiți... nimic mai mult.

- Da, un da hotărât, cu un glas ușor tremurând, viața e dureros de frumoasă! Sunt pregătită să lupt pentru iubirea noastră. Sunt pregătită pentru orice știind că lumea în care trăim nu stă în loc pentru durerea sau bucuria noastră, pentru persoana pe care o iubești sau pentru cariera pe care o dorești. Știu că de nu te lupți poți să știi că trenul acela pe care îl aștepți a plecat demult din gară, iar tu ești încă pe peron și îl privești cum se îndepărtează de tine... Vreau cu adevărat asta?

Cuvintele ei aveau o rezonanță ciudată și mi s-a părut că descopăr un tulburător adevăr al ființei.

Aceasta este frumusețea iubirii, că niciodată nu alegem de cine ne îndrăgostim. Sentimentele nu pot fi stinse sau aprinse după bunul plac pentru că ele nu sunt un întrerupător din care să scurgem energia.

Persoanele din viața noastră sunt lângă noi pentru că ne-a fost dat să le întâlnim. Sunt acolo să ne modeleze, să ne iubească, să ne rănească, să ne alunge din viețile lor ca să ne aducă înapoi din nou și din nou, până când eternitatea va decide dacă am jucat destule roluri pe scena vieții încât să ne lase să mai jucăm un ultim rol pe o scenă perfectă și să ne dăm seama că am ales cu inima un sfârșit sublim.

 

8 MARTIE 2024

ZIUA INTERNAȚIONALĂ A FEMEII - La mulți ani!

Cadoul meu literar pentru dumneavoastră doamnelor.... o umilă încercare de a scrie o poveste.

Personajele sunt fictive.