- Noro JERCA -
Locuitorii orașului vor să citească lucruri total diferite de viața lor și, în afară de aceasta, se îndoiesc cu toții, deși în general se feresc s-o spună răspicat, de capacitatea vreunui concetățean de a face ceva deosebit.
Pași mei ușor sprinteni mă conduc astăzi prin cartierul „Taberei”, „Catanga” mai cunoscut locuitorilor.
Mai în toate zilele, la mai toate televiziunile se vorbește despre digitalizarea României... În drum spre cartierul „Taberei”, mă opresc prin Piața Municipală. Aici lume mai multă, vânzători și mușterii... Despre ce credeți că discută oamenii?... Ați ghicit, despre digitalizare, dar în stilul nostru amuzant care zic mulți că ne-a salvat ca popor de-a lungul istoriei... „Păi noi suntem digitalizați de pe vremea lu’ Decebal și Traian. Ce, credeți că există vreun român care să nu știe să numere pe degete?... Cred că la asta se referă digitalizarea, n-așa?”
La ieșirea din Piața Municipală intru în cartierul din oraș cu cei mai calzi, sinceri, darnici, isteți și inventivi oameni.
Trec prin fața Colegiului Tehnic „General David Praporgescu” și privesc cerul albastru, cu un norișor deasupra plopilor care mărginesc strada cu același nume.
Traversez și intru pe aleea dintre blocuri, o pasăre cântă undeva în pomii ce mărginesc spațiul verde care desparte blocurile așezate paralel unele față de altele. Din față se aude pocnetul plăcut al unei mingi de tenis de câmp lovită ritmic de doi jucători pe peretele fostei centrale termice din zona „Nord”, râsul unor tineri adunați în jurul unei fete așezate pe o bancă, susurul vântului, un copil care-și strigă mama, apoi „unde te-ai murdărit în halul ăsta?”, și vecina ieșită pe geam să vadă ce se întâmplă cu „lasă-l dragă, ce vrei, e copil, așa făceai și tu!”. Pe strada Chimiei se aude muzică destul de tare, manele, dintr-un autoturism oprit la trotuarul Școlii Gimnaziale nr. 4, iar lângă portiera șoferului un tânăr brunet și bondoc așteptă pe cineva, apoi din nou o chemare de pasăre sau poate un strigăt de singurătate venit dinspre aleea care duce la Sala de sport „Valentin Bădoi” a școlii, foșnetul copacilor sub o boare de vânt de pe stradă, câțiva bărbați în salopete murdare care împing și răsucesc un „șarpe” oțelit într-un canal stradal, un vacarm de voci, de cuvinte din zona marketului „Ammy” care trădează viața oamenilor din acest cartier. Între blocuri grupuri de bărbați cu fețe nerase pun țara la cale și sorb cu poftă, din când în când, din pahare bere sau vin la sticle mari de plastic. Alcoolul ieftin care duhnește greu le taie greața și le îmbracă sufletul într-un val de uitare a vieții de zi cu zi. Tai pe diagonală, în două cartierul și mă întorc prin strada Taberei într-un început de înserare care rămâne viu, ca o pată de lumină în scădere ce nu se sfârșea, acum neînțeleasă, îndepărtată și de neatins. Aici, în „Catanga” străzile și aleile dintre blocuri nu dorm în semiîntunericul care mă răcorește încet. Luna începe să răsară și vântul foșnește printre plopii înalți și stejarii bătrâni de pe stradă, sunetul lor cunoscut, venind ca din depărtare sau ca din trecut, strecurând în suflet mai întâi o teamă, apoi o dorință de a te ascunde undeva.
Seara cade peste „Catanga” ca o mare pasăre cu aripi de întuneric, de umbră, de răcoare.
0 Comentarii