Lansarea recentei apariții editoriale : ”Înmormântarea lui Gheorghe” scrisă de către Ștefan Mitroi

 - Valeriu Ion GAGIULESCU -


Am participat, cu bucurie și emoție, la un eveniment cultural de excepție ocazionat de lansarea, la Centrul Multicultural pentru Tineret din Alexandria, pe 28 august 2024, a recentei apariții editoriale : ”Înmormântarea lui Gheorghe” scrisă de către Ștefan Mitroi, din Siliștea Vităneștilor, considerat, pe bun cuvânt, a fi cel mai reprezentativ scriitor teleormănean în viață!
Evenimentul a avut loc în contextul în care se serbează Ziua Municipiului Alexandria și a fost onorat de prezența Președintelui Consiliului Județean Teleorman, Adrian Gâdea cât și, evident, a Primarului Victor Drăgușin.
Autorul a fost însoțit de către invitatul său de onoare, scriitorul Nichita Danilov, a cărui personalitate și operă este de notorietate.
În sala, ocupată la întreaga capacitate, au venit cititorii împătimiți precum și consăteni ai autorului, colegi de studii sau de serviciu, cunoscuți și prieteni de suflet. Mulți dintre ei, la rândul lor, scriitori, unii chiar membri ai USR. Lucrarea a fost recenzată de către Nichita Danilov, care, mai apoi, a și recitat câte ceva din creația sa poetică, cât și de către Ana Dobre, critic literar local.
Atmosfera a fost destinsă, colegială, veselă și spirituală, vorba ceea...ca la ”Înmormântare”, dar nu oricare ci una dacică, respectiv ”a lui Gheorghe!”
Felicitări, viață bună și putere celor pentru care am venit aici să-i admirăm și să-i aplaudăm din toată inima!
 

Comentarii

Postări populare